O mamă cu doi copii, prima persoană care testează vaccinul pentru Covid-19

O mamă cu doi copii, prima persoană care testează vaccinul pentru Covid-19

Bianca Petcu - Redactor Senior

O femeie de 43 de ani din Seattle a devenit prima persoană căreia i-a fost administrat vaccinul împotriva coronavirusului, aflat în perioada de testare. La momentul actual, cercetătorii au reușit să descopere un potențial vaccin care ar reuși să împiedice răspândirea coronavirusului, însă urmează să se stabilească cu exactitate acuratețea lui, aflându-se în perioada de testare.

Jennifer Haller, mamă a doi copii, în vârstă de 43 de ani este primul voluntar care a primit doza de vaccin împotriva COVID-19. Femeia declară că a fost testată înainte, pentru a se asigura că totul este în regulă, ulterior fiind chemată la vaccinare. Jennifer menționează faptul că va fi nevoită să își măsoare temperatura zilnic și să noteze fiecare posibil simptom. Totodată, ea declară că a fost avertizată cu privire la potențialele efecte secundare (aceleași precum în cazul oricărui alt vaccin), însă fiind un vaccin nou, este de luat în considerare faptul că și alte riscuri pot interveni, așa că ea declară că „se așteaptă la orice”.

primul voluntar vaccin coronavirus

Un număr de 45 de voluntari cu vârste cuprinse între 18-55 de ani, vor fi implicați în testarea vaccinului, urmând ca rezultatele să fie monitorizate, pe parcurs. Oamenii de știință declară faptul că va dura între 12-18 luni pentru a determina cu exactitate efectele reale ale vaccinului. Pentru a descoperi care dozaj a avut cel mai mare succes, participanților le vor fi injectate doze diferite și vor fi monotirizați, în timp.

Toți participanții vor primi două doze, cea de-a doua fiind administrată la o lună de la administrarea primei doze. Vaccinul a fost descoperit de către Institutul Național de Sănătate într-un termen de 42 de zile, bazându-se pe cercetări ample asupra coronavirusului, mai exact asupra tulpinilor existente anterior: SARS și MERS.

Surse: businessinsider.com, iflscience.com, msnbc.com

Surse foto: captura video

Articolul urmator
O mamă din Timișoara s-a aruncat de pe bloc cu cei doi copii ai ei în brațe. Niciunul nu a supraviețuit
O mamă din Timișoara s-a aruncat de pe bloc cu cei doi copii ai ei în brațe. Niciunul nu a supraviețuit

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Vaccinul antitetanos la copii: când este indicat și cât este valabil
    Vaccinul antitetanos la copii: când este indicat și cât este valabil

    Vaccinul antitetanos este utilizat pentru a preveni infecția cu bacteria Clostridium tetani, responsabilă de apariția tetanosului, o boală gravă, de natură infecțioasă. În...

    O mamă avertizează părinții cu privire la vaccinarea incorectă. ”Fiului meu i s-a făcut vaccinul greșit. Verificați întotdeauna de două ori”
    O mamă avertizează părinții cu privire la vaccinarea incorectă. ”Fiului meu i s-a făcut vaccinul greșit. Verificați întotdeauna de două ori”

    O mamă din Australia a trecut prin una dintre cele mai înspăimântătoare experiențe din viața ei, atunci când a aflat că fiul ei a fost vaccinat…greșit. Ea a...

    Sunt o mamă rea dacă mi-aș dori ca medicii să mă salveze pe mine și nu bebelușul la naștere? Mai am alți doi copii de crescut
    Sunt o mamă rea dacă mi-aș dori ca medicii să mă salveze pe mine și nu bebelușul la naștere? Mai am alți doi copii de crescut

    Printre gândurile care nu îi dau pace unei viitoare mame se leagă și cele care țin de apariția unor complicații la naștere. În aceste condiții, nu este exclus să se...

    Am decis să adopt doi copii adolescenți, deși am doar 23 de ani. Nu sunt luată în serios ca mamă, din cauza vârstei...
    Am decis să adopt doi copii adolescenți, deși am doar 23 de ani. Nu sunt luată în serios ca mamă, din cauza vârstei...

    O tânără din Statele Unite a adoptat doi copii adolescenți, deși este doar cu câțiva ani mai mare decât ei, ea având 23. Problema este că oamenii nu o iau...

    Sunt mama a doi copii și regret că l-am făcut pe al doilea. Mă simt ca într-o capcană și nu știu ce să fac
    Sunt mama a doi copii și regret că l-am făcut pe al doilea. Mă simt ca într-o capcană și nu știu ce să fac

    Să fii mamă reprezintă o bucurie enormă, dar și numeroase griji și responsabilități. De aceea, în anumite situații, poți ajunge să te simți epuizată, copleșită. Printr-o...

    Această mamă încă doarme în pat cu cei doi copii preadolescenți. „Ei pot avea oricând camera lor, dar preferă să doarmă cu mine”
    Această mamă încă doarme în pat cu cei doi copii preadolescenți. „Ei pot avea oricând camera lor, dar preferă să doarmă cu mine”

    O mămică din Marea Britanie încă doarme noaptea cu copiii săi preadolescenți și nu îi este deloc rușine de acest lucru. Dimpotrivă, spune că momentul ei preferat din zi...

    Am fost mama adolescentă și nu regret nimic. DA, ai citit bine! Acum am 44 de ani, doi copii mari și mi-am recăpătat viața
    Am fost mama adolescentă și nu regret nimic. DA, ai citit bine! Acum am 44 de ani, doi copii mari și mi-am recăpătat viața

    Statutul de mamă adolescentă nu aduce numai critici și dezavantaje, ci și beneficii și bucurii. O mamă în vârstă de 44 de ani, autoare de romane thriller și polițiste de...

    Caz cutremurător! Un bărbat care fusese adoptat a descoperit că soția lui, cu care are și doi copii, îi este soră
    Caz cutremurător! Un bărbat care fusese adoptat a descoperit că soția lui, cu care are și doi copii, îi este soră

    Atunci când a aflat că soția lui s-a îmbolnăvit și are nevoie de un transplant de rinichi, acest bărbat nu a mai stat pe gânduri și a început să caute donatori...

    © 2025 Qbebe