Kirstin și Matt Dugger nu vor sta anul acesta în jurul bradului de Crăciun, ci în jurul incubatorului în care se află bebelușa lor proaspăt venită pe lume. Se pare că magia Crăciunului a făcut minuni pentru cei doi soți, care încearcă de 20 de ani să devină părinți. Micuța Brynlee Grace a venit pe lume mai devreme cu 38 de zile, însă este o luptătoare care a adus deja multă fericire în inimile părinților săi.
"Nu ne-am mai gândit că o să avem un copil. Atunci când nu mai speri că o să se întâmple și când te gândești că niciodată nu o să ai parte de așa ceva, este de-a dreptul copleșitor. Ea este micul nostru miracol de Crăciun", a declarat mama.
De-a lungul celor 20 de ani, cei doi părinți au pierdut 4 sarcini, cea mai recentă fiind în urmă cu 2 ani, când Kirstin avea deja 6 luni de sarcină. De această dată însă, se pare că totul a decurs bine. Medicii au ținut sarcina sub atentă supraveghere dat fiind istoricul medical al mamei, dar și vârsta acesteia (43 de ani). Acum, micuța Brynlee va mai rămâne la terapie intensivă neonatală încă 3 sau 4 săptămâni, însă va fi primul Crăciun în 3 al familiei Dugger.
Conform Asociației Americane de medicină reproductivă, șansele ca o femeie de 40 de ani să rămână însărcinată este de 1 la 20, ajungându-se la cea de 1 la 100 pentru vârsta de 43 de ani. Aparent, cei mai buni ani din punct de vedere reproductiv ai unei femei sunt între 20 și 35 de ani.
Surse: usatoday.com, 9news.com.