„Eu știu ce față am făcut?” „Vai! L-ai speriat!”
Ioana l-a cunoscut pe iubitul fiicei sale. Ba chiar a primit și un buchet de flori de la cei doi îndrăgostiți la premiera sa de teatru. Ruxandra a preferat să-și prezinte iubitul mamei sale într-un mod inedit. Tânărul este coleg de liceu cu Ruxandra, cu un an mai mare decât ea. Se pare că a reușit să facă o impresie bună chiar de la început. De la primele întâlniri nu au lipsit nici peripețiile.
„L-am cunoscut când am avut premiera, am invitat-o alături de plus one-ul ei, adică putea să vină cu oricine, și ea a venit cu un băiat și așa l-am cunoscut. Am primit și un buchet de flori de la amândoi și a fost foarte drăguț. Îl știam din vedere, adică eu când o luam de la întâlniri cu el, îl vedeam și îi făceam cu mâna și râdea.
Chiar o dată mi-a zis: “Mama, te-ai uitat urât!” Dar eu nu m-am uitat urât, eu nu văd la distanță și m-am uitat și eu așa prin întuneric, cum era iarnă, eu știu ce față am făcut?! “Vai, l-ai speriat!” După aceea, dățile următoare așa făceam (n.r. zâmbeam)! E mai mare cu un an decât ea, sunt colegi de liceu”, a spus actrița.
Ioana Ginghină are o viață foarte activă. Este acriță la Teatrul „Ion Creangă”, are și propria școală de actorie și dezvoltă un proiect special pentru femei, alături de un psiholog. Nu lipsește din campaniile în care se implică în mod activ, cum ar fi cea în care se subliniază importanța asigurării locuințelor împotriva dezastrelor naturale. Are o relație frumoasă cu Cristi Pitulice, soțul său, și cu fiica sa.
Relația dintre Ruxandra Papadopol și tatăl său s-a răcit foarte mult
După ce a aflat că tatăl ei s-a căsătorit pe data de 14 februarie și nu a invitat-o la nuntă, adolescenta se pare că a fost rănită și a încetat să mai comunice cu el.
„Ei s-au răcit foarte mult ușor-ușor, din cauză că n-a existat o comunicare. Și, cum să zic, nu-l acuz neapărat, cât nu înțeleg mulți adulți și părinți. Că adultul e diferit de copil. Adultul trebuie să-și asume responsabilitatea, chiar dacă îl face pe copil să sufere. A fost greu pentru Ruxi.
Cred că e greu în continuare. Acum nu mai discutăm, nu-ți imagina că jelește prin casă, nu. N-am mai întrebat-o: „Tu ai mai vorbit cu taică-tu?”, a declarat Ioana Ginghină într-un interviu acordat Cancan.
Nu în urmă cu mult timp, actrița mărturisea că fiica ei a anunțat-o că vrea să se mute pe cont propriu atunci când va împlini 18 ani.
Surse foto: facebook.com, facebook.com, facebook.com
Surse articol: libertatea.ro, protv.ro, cancan.ro
