„În mai puțin de o lună vom ajunge ca în Italia. Nouă ne lipsesc apa și săpunul!". Avertismentele dure ale lui Adrian Streinu Cercel

„În mai puțin de o lună vom ajunge ca în Italia. Nouă ne lipsesc apa și săpunul!". Avertismentele dure ale lui Adrian Streinu Cercel

Bianca Petcu - Redactor Senior

Reacția mediului Adrian Streinu Cercel este alarmantă: „Nouă apa și săpunul ne lipsesc!"

Adrian Streinu Cercel este alarmat în legătură cu reacțiile pe care le are poporul român asupra pandemiei. Prea puțină lume ia în serios indicațiile Guvernului și riscăm să ajungem într-o situație similară cu cea a Italiei, spune el:

„Problema e alta si daca nu o rezolvam, in mai putin de o luna ajungem ca Italia. Trebuie să evităm murdăria, pe românește! Avem nevoie să folosim apă și săpun, pentru a impiedica transmiterea intracomunitară a coronavirusului. Este cel mai important! Românii trebuie să înțeleagă că e nevoie să stea în case", declară Adrian Streinu Cercel.

asrian streinu cercel coronavirus

Medicul critică oamenii, spunând că tratează cu superficialitate o situație de criză mondială, care ia amploare foarte repede. Întrebat despre decesele din România, Adiran Streinu Cercel a refuzat să vorbească, concentrându-și atenția strict pe măsurile de prevenție a răspândirii virusului și pe superficialitatea cu care poporul român continuă să trateze această situație!

La momentul actual, în România sunt înregistrate 794 de cazuri, dintre care 13 decese. Este important să luăm măsurile oferite de Guvern, pentru a opri cât mai repede răspândirea virusului!

Sursa: a1.ro

Articolul urmator
Cum a fost pentru copiii lui Leonard Doroftei să-și vadă tatăl lovit după meciuri? Mărturisirile emoționante ale lui Adrian, fiul cel mare al campionului
Cum a fost pentru copiii lui Leonard Doroftei să-și vadă tatăl lovit după meciuri? Mărturisirile emoționante ale lui Adrian, fiul cel mare al campionului

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Trucul mamelor grăbite: cum cureți lună cuptorul cu microunde în mai puțin de 5 minute
    Trucul mamelor grăbite: cum cureți lună cuptorul cu microunde în mai puțin de 5 minute

    Grăsimea arsă de pe cuptor poate fi curățată cu un simplu burete de bucătărie și un ingredient simplu, accesibil și ieftin! Iată cum poți să ai și tu un cuptor strălucitor de...

    Ce facem când copilul ajunge aproape de maturitate? Reușim să ne ținem părerile doar pentru noi sau ne vom spune le nesfârșit punctul de vedere
    Ce facem când copilul ajunge aproape de maturitate? Reușim să ne ținem părerile doar pentru noi sau ne vom spune le nesfârșit punctul de vedere

    Opiniile părinților contează pentru copiii ajunși la maturtate sau sunt doar niște sfaturi învechite care îi plictisesc pe adolescenți? Iată ce a realizat o mamă de...

    De ce am decis să nu îmi spăl bebelușul cel puțin o lună după naștere
    De ce am decis să nu îmi spăl bebelușul cel puțin o lună după naștere

    „Cât de des facem baie bebelușului?” este o întrebare care stă pe buzele celor mai multe mămici aflate la primul bebe. Academia Americană de Pediatrie (AAP)...

    Moda "Zânei Măseluță" de peste hotare ajunge și în România? Ce facem cu micuții noștri care ne întreabă de ce nu procedăm la fel ca în desenele americane, și nu numai
    Moda "Zânei Măseluță" de peste hotare ajunge și în România? Ce facem cu micuții noștri care ne întreabă de ce nu procedăm la fel ca în desenele americane, și nu numai

    Zâna Măseluță este personajul imaginar care lasă copiilor cuminți sub pernă un bănuț sau o jucărie, în schimbul dintelui de lapte căzut. Acest concept începe să...

    Zodiile care vor să fie iubite cu aceeași intensitate pe care o au ele. Pentru ele nu există „unul iubește mai mult și altul mai puțin"
    Zodiile care vor să fie iubite cu aceeași intensitate pe care o au ele. Pentru ele nu există „unul iubește mai mult și altul mai puțin"

    Alinierea planetelor și dansul corpurilor cerești pot determina mai multe trăsături de personalitate ale nativilor. Modul în care semnele zodiacale sunt influențate de planeta sau...

    Un bărbat este de părere că logodnica lui nu ar trebui să poarte rochie albă la nuntă pentru că nu mai este "pură"
    Un bărbat este de părere că logodnica lui nu ar trebui să poarte rochie albă la nuntă pentru că nu mai este "pură"

    Toate miresele își așteaptă cu drag rochia de mireasă. Albul acela imaculat, care este asociat cu rochiile de mireasă, fură inima oricui. Sau…aproape oricui. O femeie de...

    Codin Maticiuc, din nou tată! „A venit ILINCA. O să facă această lume puțin mai bună”. Vezi primele imagini cu fiica lui!
    Codin Maticiuc, din nou tată! „A venit ILINCA. O să facă această lume puțin mai bună”. Vezi primele imagini cu fiica lui!

    Codin Maticiuc a devenit din nou tată, pe 10 octombrie. Omul de afaceri a făcut marele anunț pe rețelele de socializare alături de o fotografie din sala de naștere cu iubita lui, Ana...

    Și bărbații suferă când partenera lor pierde o sarcină. „Cum vom putea trece vreodată peste așa ceva? ÎMPREUNĂ"
    Și bărbații suferă când partenera lor pierde o sarcină. „Cum vom putea trece vreodată peste așa ceva? ÎMPREUNĂ"

    Autor al unui cunoscut bestseller peste hotare, un tată îndurerat își strigă durerea printr-un poem compus pentru copilul lui nenăscut, plecat la Ceruri mult prea devreme....

    © 2024 Qbebe