Actrița în vârstă de 47 de ani duce o viață departe de ochii presei împreună cu soțul său, Justin Theroux. Formează unul dintre cuplurile discrete de la Hollywood, dar care nu a ieșit niciodată de sub supravegherea presei. De curând, paparazzi au suprins-o pe Jennifer într-o ipostază diferită, lucru ce a dat naștere unei serii de zvonuri despre o presupusă sarcină. Acum, a venit momentul adevărului, spus printr-un eseu intens, redactat de însăși actrița sătulă de toată agitația creată în jurul ei.
"Vreau să încep prin a spune că nu obișnuiesc să dau curs bârfelor. Nu-mi place să încurajez minciunile, dar am vrut să particip într-o conversație amplă care a început deja și care trebuie să continue. Din moment ce nu sunt pe rețelele de socializare, am decis să-mi pun gândurile aici în scris.
Ca să se știe, nu sunt însărcintă. În schimb sunt sătulă. Sunt sătulă de discriminările despre greutate și cercetarea amănunțită a condiției fizice de sub masca "jurnalismului", "primului amendament" și "știrilor despre celebrități".
În fiecare zi, eu și soțul meu suntem hărțuiți de sute de forografi agresivi proptiți în fața casei noastre, care ar face orice pentru a obține orice fel de poze, chiar și să ne pună pe noi în pericol sau orice pieton ghinionist care este în apropiere. Dar lăsând la o parte aspectul siguranței publice, vreau să concentrez totul asupra a ceea ce înseamnă nebunia tabloidizării pentru noi.
Dacă sunt un fel de simbol pentru cineva, atunci sunt un exemplu pentru obiective, prin care noi, ca societate, ne privim mamele, fiicele, surorile, soțiile, prietenele și colegele. Obiectivarea și controlul la care supunem femeile sunt absurde si deranjante. Modul în care sunt portretizată de mass media este o simpla reflexie a modului cum vedem femeile în general, măsurată în standarde de frumusețe. Câteodată, standardele culturale au nevoie de o perspectivă diferită pentru ca noi să le vedem cum sunt de fapt, o acceptare colectivă...un acord subconștient. Suntem responsabili de acordul nostru. Fetițele de pretutindeni absorb acest acord pasiv, sau în alt mod. Și încep de la vârstă fragedă.
Mesajul că fetele nu sunt frumoase până nu ajung incredibil de slabe, că nu merită atenția noastră decât dacă arată ca un supermodel sau ca o actriță de pe coperta unei reviste, chiar este crezut. Această condiționare este purtată de fete până ajung la maturitate. Noi folosim știrile cu celebrități pentru a perpetua acest punct de vedere dezumanizant al femeilor, concentrat pe aspectul fizic, pe care tabloidele îl transformă într-un eveniment de speculații. Este însărcinată? Oare mănâncă prea mult? Căsnicia ei este în dificultate pentru că aparatul a surprins a câteva "imperfecțiuni" fizice?
Obișnuiam să-mi spun că tabloidele sunt ca niște cărți cu benzi desenate, pe care nu trebuie să le iei în serios, ca un serial pe care îl urmăresc oamenii când au nevoie să-și distragă atenția de la altceva. Dar nu îmi mai pot spune asta, pentru că realitatea este că urmărirea și obiectivarea pe care le-am experimentat de anii încoace, reflectă modul greșit în care se calculează valoarea unei femei.
Luna care a trecut mi-a arătat cât de mult definim valoarea unei femei în funcție de statutul ei marital și maternal. Cantitatea de resurse cheltuite de presă pentru a afla dacă sunt sau nu însărcinată continuă să pună accentul pe faptul că o femeie este incompletă, nefericită și fără succes dacă nu este căsătorită și nu are copii.
În ciclul acestor știri plictisitoare despre viața mea personală, au avut loc incendii, împușcături în masă, decizii majore ale Curții Supreme, alegeri viitoare și alte aspecte mult mai importante spre care "jurnaliștii" și-ar și putut îndrepta resursele.
Suntem complete cu sau fără un partener, cu sau fără un copil. Putem decide singure ce este frumos când vine vorba despre corpul nostru. Aceasta decizie este a noastră și doar a noastră. Haideți să luăm această decizie pentru noi și pentru femeile tinere din lume care ne iau drept exemplu. Haideți să luam această decizie în mod conștient, în afara tabloidelor. Nu trebuie să fim căsătorite sau mame pentru a fi complete. Putem decide propria noastră fericire.
Am obosit să fiu parte a acestei povești. Da, poate o să devin mamă într-o zi și o să fiu prima care o să dea de știre. Nu sunt în căutarea maternității pentru că mă simt incompletă în vreun fel, așa cum cultura noutăților despre celebrități ne face să credem. Refuz să fiu făcută să mă simt "mai puțin" pentru că mi se schimbă corpul, sau am mâncat un burger la prânz și am fost fotografiată dintr-un unghi ciudat. Astfel, ajung să fiu considerată "grasă" sau "însărcinată". Să nu mai menționez și situațiile stânjenitoare când am fost felicitată de prieteni, colegi și străini pentru o sarcină fictivă.
Din atâția ani de experiență, am învățat că obiceiurile tabloidelor, uneori periculoase nu se vor schimba, cel puțin nu curând. Ceea ce putem schimba sunt reacțiile noastre la mesajele toxice. Trebuie să decidem cât credem ceea ce ni se oferă și poate într-o zi, presa va fi nevoită să vadă lumea altfel, deoarece consumatorii au încetat să mai cumpere mizerii", a fost mesajul actriței, postat pe The Huffington Post.
Jennifer Aniston și Justin Theroux formează un cuplu fericit încă din anul 2012. Cei doi și-au unit destinele în vara anului 2015, într-o ceremonie restrânsă la reședința lor din Bel Air.
Surse: huffingtonpost.com, vox.com, telegraph.co.uk.