A patra naștere pentru Laura Cosoi, a patra minune pe care a adus-o pe lume, a patra fetiță care a întregit familia, Aida stă cuminte în brațele mamei ei care îi oferă căldură și protecție, așa cum știe o mamă mai bine.
„Pot sta ore în șir cu Aida în brate fără să mă simt vinovată”
Laura Cosoi a mărturisit cum se simte după cea de-a patra naștere, postând mesaje emoționante pe rețelele de socializare. Vedeta își ține la curent fanii încă de când a adus-o pe lume pe mezina familiei, pe 29 iulie 2024, postând mesaje în care le spune urmăritorilor de pe rețelele de socializare cum își petrece timpul și cum se simte.
View this post on Instagram
„Suntem acasă de câteva zile bune. Ne adaptăm. Fetele nu s-au întors încă. Am preferat să petrecem câteva zile în trei. Și a fost o alegere înțeleaptă. Apucăm să ne odihnim, să ne îmbrățișăm, să fim cu și pentru Aida cu totul.
Eu alăptez, mă recuperez, dorm la prânz, nu trebuie să strâng, să spăl vasele, ci trebuie doar să fiu cu ea. Și, pe lângă intimitatea care s-a creat între noi, de parcă am fi la primul copil, pot să îmi fac programul cum doresc, pot sta ore în șir cu Aida în brațe fără să mă simt vinovată, pot să o studiez și să mă minunez, pot să mă uit la fotografii cu fetele din tabără.
Dar cel mai important este că pot fi așa cum simt, pot să plâng fără să mă ascund, fără să explic, fără să mă simt vulnerabilă. De fericire, de nostalgie, de drag, de DOR...”, este o parte din mesajul postat de vedetă pe Instagram.
Primele imagini cu bebelușa Laurei Cosoi. Cum a ales vedeta numele special pentru mezina familiei
Ce surpriză pregătește Laura Cosoi fetițelor ei?
Pentru că fetițele încă sunt în tabără, iar mama profită de tot timpul disponibil pentru a se recupera și pentru a-l petrece cu fetița ei, Aida, vedeta s-a gândit și la prințesele mai mari, cărora le-a pregătit mai multe surprize. Laura Cosoi abia așteaptă reuniunea de familie și să audă clinchetele glasurilor de copii prin casă.
„Cat de curand vom fi in formula completa si intalnirea fetelor cu Aida va fi coplesitoare. Le-am pregatit si o multime de surprize…Va fi o noua etapa in viata noastra, va fi un nou inceput in formula de 6, casa va fi plina de viata, de rasete, de chipuri fericite si glascioare cristaline! Si de-abia astept sa le cuprind pe toate in inima mea si sa le pastrez acolo pentru totdeauna!”, a continuat ea.
Vedeta chiar a postat o fotografie pe site-urile de socializare în care apar toți membrii familiei, de la mic la mare, intitulată „Un nou început”. În fotografie apare mama, ținând-o în brațe pe micuța Aida, alături de copiii și de soțul ei, Cosmin Curticăpean, îmbrăcați cu toții în alb și cu zâmbetul pe buze. Este o poză demnă de făcut tablou și pus în ramă, ce părere aveți?
View this post on Instagram
Cu siguranță nu este ușor să fii proaspătă mămică, iar cu o casă plină de copilași lucrurile sunt și mai dificile. Dar Laura Cosoi demonstrează tuturor că bucuria aducerii pe lumea celui de-al patrulea copil eclipsează orice dificultate.
Surse foto: instagram.com, instagram.com
Surse articol: ciao.ro, peroz.ro