Dacă ne gândim la Antena 1, atunci cu siguranță ne va veni în minte imediat imaginea lui Dan Negru. Îndrăgitul prezentator este extrem de cunoscut publicului, însă puțini știu cât de frumoasă este și soția sa. Codruța Negru tinde să se ferească de camerele de filmat, însă a făcut o excepție pentru botezul Alessandrei Stoicescu, unde a apărut însoțită de Dan Negru, arătând de-a dreptul spectaculos.
Prezentatorul este extrem de privat cu viața sa de familie, iar atunci când reușim să descoperim pe rețelele de socializare fotografii cu soția sau copiii săi, este mare eveniment. Recent însă, Dan Negru, invitat la botezul Alessandrei Stoicescu, a venit însoțit cu frumoasa nevastă, Codruța, care i-a dăruit doi copii: pe Dana și pe Bogdan, în vârstă de 9, respectiv 7 anișori.
Codruța este o femeie realizată, medic stomatolog, care deține propria sa clinică: „E alegerea noastră, a mea și a soției mele, de a nu ne expune familia prin tot felul de apariții mondene. Codruța e medic stomatolog, deci n-are nimic de-a face cu nebunia mondenă. Când am venit în București, un director de televiziune mi-a spus că, pentru a reuși în breasla asta, trebuie să devin un monden. Au trecut vreo 20 de ani de atunci și uite că am performat în televiziune și fără să devin un personaj monden”, a declarat Dan Negru pentru VIVA.
Sursa: viva.ro
Vezi galeria foto »Surse foto: facebook.com