Roxana Ciuhulescu și soțul ei au fost nași de cununie weekendul trecut pentru prietenii de familie de care îi leagă o relație de peste șapte ani. Cu această ocazie, a apărut și prezentabilul cavaler Cezar, băiatul pe care prezentatoarea TV îl are din căsnicia cu Silviu Bulugioiu. Este copia fidela tatălui său, ce să mai?
Cavalerul Cezar îmbrăcat la patru ace
Cu ocazia participării la acest eveniment important din viața familiei, Roxana Ciuhulescu a postat fotografii pe contul de socializare, fotografii în care apar și apare și mezinul familiei. Cezar a îmbrăcat un costum cu papion, în care a arătat absolut adorabil.
Trăsăturile tatălui său se regăsesc pe chipul băiatului care, la doar 6 ani, a pozat mai ceva ca un star de cinema. Tatăl și fiul s-au îmbrăcat la fel, în cămașă albă, costum negru și papion, iar din fotografii reiese asemănarea izbitoare dintre cei doi. Ceea ce este și mai interesant este faptul că amândoi împart aceeași zi de naștere, și anume 12 iulie.
„Weekendul nostru, al meu și al lui Silviu Bulugioiu, a fost unul binecuvantat! În urmă cu un an, eu și soțul meu primeam un tort din partea Alexandrei si a lui Mihai, iar pe el era scris un mesaj: Vreți să fiți nașii noștri?' Mie mi s-au umezit ochii, Silviu, soțul meu a zâmbit, iar împreună am acceptat imediat rolul de părinți spirituali pentru acești minunați tineri.
De ei ne leagă o poveste frumoasă începută în urmă cu 7 ani. Da, iată că am format o familie, sudată printr-un pod magic plin de suflete bune. Dragii noștri, vă dorim o căsnicie de basm, plină de fericire, iubire și să mergeți împreună, umăr la umăr și braț la braț pe toate cărările vieții!”, a scris pe rețelele de socializare Roxana Ciuhulescu. Acest mesaj a fost însoțit de o serie de fotografii de familie impresionante de la eveniment.
View this post on Instagram
La petrecere, distracția și voia bună au asigurat-o Taraful Cleante și Diana Matei, iar meniul a inclus numai preparate din bucătăria tradițională românească.
„Măsor 1,92 m, iar picioarele mele 1.22 m, provin dintr-o familie de sportivi, părinții mei au jucat baschet”
Roxana Ciuhulescu a purtat la petrecerea cu peste 300 de invitați două ținute, o rochie neagră elegantă și o rochie roz strălucitoare, care i-a lăsat la vedere picioarele perfecte. În ciuda înălțimii pe care o are, de 1,92 m, vedeta TV nu s-a sfiit să poarte tocuri, fiind foarte sigură de apariția ei.
„Foarte multă lume știe că sunt o femeie foarte înaltă. Măsor 1,92 m, iar picioarele mele 1.22 m, provin dintr-o familie de sportivi, părinții mei au jucat baschet.
Când am fost copil eram foarte complexată, însă sportul de performanță m-a ajutat sa rup toate barierele mentale. Chiar dacă sunt atât de înaltă, port și tocuri și mă simt extraordinar în pielea mea”, a mai scris ea pe Instagram.
Unul din designerii cu care colaborează Roxana Ciuhulescu de foarte mulți ani, care îi face rochii atât pe măsura așteptărilor ei, cât și conform înălțimii vedetei este Cătălin Botezatu. „Cătălin Botezatu este designerul la care întotdeauna mi-am găsit rochii pe măsură, este probabil singurul designer care produce rochii atât de lungi și le ador 🥰.
Și ca un secret, am fost cândva și model, am prezentat moda într-unele dintre cele mai importante fashion show-uri by Cătălin Botezatu, încă de la 16 ani. De atunci, povestea noastră a mers mai departe și iată, ca și astăzi, sunt un model indirect pentru colecțiile lui de rochii glamour. Mulțumesc, Cătălin! Prietenia noastră valorează mai mult decât o mie de cuvinte.”
Fiica Roxanei Ciuhulescu și-a luat permisul de conducere la vârsta de 16 ani
Agitație mare în familia vedetei TV în ultima perioadă. Micuțul Cezar a intrat la școală anul acesta în clasa 0. Iar Ana Cleopatra, fiica fostei concurente Survivor România 2022 și-a luat permisul de conducere la doar 16 ani. Se pare că tânăra moștenește pasiunea pentru mașini a mamei sale, fostă prezentatoare a emisiunii difuzate pe Pro Tv, „Promotor”.
View this post on Instagram
„Emoții cu carul azi, dar și bucuria este pe măsură! Și cum așchia nu sare departe de trunchi, astăzi, păpușica mea a luat permisul de conducere B1! Să mai spun că sunt tare mândră de Ana și de instructorul ei, Călin Marian?
De emoții, azi am tras și o porție de plâns, am trecut printr-un amalgam de sentimente! Acum, probabil că vor veni și altele, atunci când va fi responsabilă, pe șosele, așa cum sunt părinții ei și cum a instruit-o să fie și Călin, cel mai bun instructor de adolescenți. Acolo am luat și eu toate categoriile de permis, dar și atestatele profesionale!
P.S.: Cu categoria de permis B1, tinerii cu vârsta de minim 16 ani pot conduce vehicule având o greutate proprie de max. 550 kg (de ex AIXAM, Microcar, Chatenet, Yoyo)”, povestea în urmă cu câteva luni, vedeta TV pe rețelele de socializare.
O femeie împlinită cu o carieră de succes și o familie reușită, Roxana Ciuhulescu se poate lăuda cu doi copii frumoși și apariții senzaționale la evenimentele la care participă.
Vezi galeria foto »Surse foto: instagram.com, instagram.com
Surse articol: libertateapentrufemei.ro, viva.ro, click.ro