Andreea Bălan (34 de ani) a adus pe lume cel de-al doilea copil prin operație de cezariană în primavara acestui an. Venirea pe lume a fetiței Clara, numele ales de ea și de partenerul său de viață, George Burcea (31 de ani), a adus însă complicații de sănătate pentru vedetă. Andreea a fost afectată de embolia amniotică, din cauza căreia a suferit un stop cardio-respirator pe masa de operație.
„Terapeuta mea îmi spune că trebuie să am răbdare. Îmi repetă mereu să am răbdare, să am răbdare, că o să fie bine. Acum la terapie nu mai vorbești despre problemele din copilărie, ci despre copilăria copiilor tăi. Și despre problemele care apar acum. Nu mai e loc de mine la terapie, e loc de copii. Nu am întrerupt. De trei ani tot merg. Acum am avut nevoie de terapie și să trec peste ce mi s-a întâmplat, să trec mai ușor, să accept ce mi s-a întâmplat. Mi-a fost foarte greu să înțeleg de ce mie. Nu a existat o prevestire sau niște simptome. A fost un șoc. Eu nu mai pot să fac copii, mă doare și mă deranjează!", declara Andreea Bălan pentru Viva! la cîteva luni după naștere.
De curând, Andreea a vorbit din nou despre trauma prin care a trecut, confirmând că o sarcină cu al treilea copil este exclusă în cazul ei.
„Una e să spui da, ne oprim la doi copii, că aşa vrem noi şi alta e să nu mai ai opţiune. Normal că te deranjează acest lucru. Dacă peste 5-6 ani mi-aş fi dorit din nou să mai am un copil. Nu mai există această posibilitate sub nici o formă. Poate doar să adopt sau să apelez la o mamă surogat. Dar este ilegal în România! Discutând cu tot felul de medici şi spunând că mă deranjează că nu mai pot face copii, am avut o discuţie interesantă cu o doctoriţă foarte drăguţă, care mi-a explicat că a apelat la o mamă surogat, dar a fost mai complicat, la modul că sora mamei respective a născut copilul şi pentru că în România nu e legală procedura a fost necesar procesul de adopţie. Astfel, în acte copilul este adoptat şi mie personal mi se pare o tâmpenie. Mi se pare că trebuie să existe această opţiune pentru că există multe femei în situaţia mea care nu mai pot face copii.
Eu am o prietenă care încearcă de ani de zile să râmână însărcinată in vitro şi nu reuşeşte. E păcat, de ce să nu oferi această şansă? Sunt multe femei care, pentru bani, vor să poarte copilul altei femei. Poate ele au nevoie de acei bani şi, în felul ăsta, pot ajuta şi alte femei care nu pot face copii. Mi se pare o prostie că statul român nu permite lucrul ăsta!”, a declarat Andreea Bălan pentru VIVA!.
Andreea Bălan și George Burcea s-au căsătorit duminică, pe 15 septembrie, în aceeași zi având loc și botezul fiicei lor mai mici, Clara.