Alina Sorescu vorbește abia acum despre ce a putut trăi lângă Alexandru Ciucu, timp de 12 ani. „Frică si amenintari, chiar și in prezența fetitelor."

Alina Sorescu vorbește abia acum despre ce a putut trăi lângă Alexandru Ciucu, timp de 12 ani. „Frică si amenintari, chiar și in prezența fetitelor."

Mariana Voinea

Divorțul care a ținut prima pagină a ziarelor o vreme îndelungată dintre Alina Sorescu și Alexandru Ciucu s-a finalizat. Trei ani și numeroase confruntări juridice au fost necesare pentru ca Tribunalul Ilfov să dea un verdict clar. Fiicele lor, Raisa și Carolina au domiciliul stabil la mamă acum, dar reacția artistei a luat prin surprindere presa mondenă urmăritorii prin dezvăluirile șocante pe care le-a făcut. Ce a trăit Alina Sorescu sub ochii fiicelor ei, în cei 12 ani de căsnicie?

„Am trăit în umilință, șantaj emoțional, dispreț față de cariera mea, frică și amenințări chiar și în prezența fetițelor”

Printr-o postare pe care a făcut-o pe site-ul de socializare Facebook pe contul ei personal, Alina Sorescu a rupt tăcerea în legătură cu mariajul ei care părea perfect ani la rând. Aceasta a precizat că a fost abuzată emoțional de fostul ei soț, care ar fi fost preocupat mai mult de hobby-urile sale și de călătorii, decât căminul și fetițele lui. A fost nevoie de câțiva ani buni pentru a spune tot ce are pe suflet...

În cei 12 ani de căsătorie, am trăit în umilință, șantaj emoțional, dispreț față de carieră mea, frică și amenințări, chiar și în prezența fetițelor. Am inițiat procesul de divorț, din nevoia că eu și fetele să trăim în liniște, neavând altă varianta decât instanța judecătorească.

Neînțelegerile dintre mine și fostul meu soț erau de mai mult timp, iar el îmi spunea frecvent că nu este făcut pentru familie, că vrea să fie controversat și că se simte bine când umblă liber prin lume. Practic, a speculat notorietatea mea pentru a deveni cunoscut.

În anii de căsătorie, găsea mereu tot felul de motive de plecare cu prietenii: golf, kite, ski, diferite cursuri fără vreo finalitate (actorie, parfumerie, confecționat bijuterii, permis de barcă și multe altele) și orice alt pretext de plecare din țară. Așa cum am mai spus-o și este cunoscut, de când s-au născut, de creșterea și educația fetițelor m-am ocupat eu, ajutată de părinții mei”, a început artista seria dezvăluirilor.

 

„În vederea stabilirii pensiei de întreținere și-a declarat venitul lunar de 807 lei, cu toate că deține firme și are angajați”

Cântăreața a povestit câte ceva și despre procesul de custodie care a fost la fel de lung și delicat ca cel de divorț. Părinții Raisei și Carolinei s-au „luptat” ani la rând. În timp ce mama a solicitat custodie comună și a propus un program de vizită pentru fostul ei partener pentru a nu perturba rutina școlară a micuțelor, Alexandru Ciucu a cerut inițial domiciliul fetițelor la el. Ulterior, acesta a venit cu altă idee, un aranjament în care copiii ar fi locuit o săptămână la fiecare părinte.

alina sorescu isi imbratiseaza fetitele la un loc de joaca

M-a amenințat cu divorțul ani la rând, spunea des că postează pe Facebook că nu mai suntem un cuplu și fiindcă nu mă putea da afară din casă cu 2 copii, a hotărât să plece la Paris, unde locuia de jumătate de an. A plecat din țară cu scopul de a mă determina pe mine să plec din casă și apoi să pozeze în victima, că să arate că nu el a introdus divorțul.

Altă soluție nu am avut decât să plec cu fetele și să inițiez imediat acțiunea de divorț. Încă de la prima întâlnire amiabilă dintre noi și avocați, a cerut domiciliul fetițelor la el și a refuzat propunerile mele de soluționare amiabilă, care ar fi făcut că fetițele noastre să treacă prin separarea părinților mai rapid și cu traume minore.

Eu am solicitat custodie comună, program de vizită pentru tată în week-end-uri și vacanțe, așa cum se obișnuiește în astfel de cazuri de divorț și pensia de întreținere de 1/3 din venituri, în conformitate cu drepturile prevăzute de lege.

Mai târziu, în timpul procesului, a renunțat la cererea de a obține domiciliul fetelor la el și a solicitat că fetițele să locuiască 1 săptămâna la mama, 1 săptămâna la tată, care însemna de fapt că domiciliul să fie la unul dintre părinți doar pe hârtie în teorie.


În același timp, tatăl dorea să suporte cheltuieli doar pentru perioada petrecută de fete cu el, iar mai târziu, în vederea stabilirii pensiei de întreținere, și-a declarat venituri lunare de 807 lei, cu toate că deține firme și are angajați.
Prima instanța de la Buftea i-a acceptat acest program de 1 săptămâna cu 1 săptămâna, motivând halucinant că eu muncesc, iar tatăl are timp liber și poate stă cu fetițele”, a continuat artista.

Acum, fetițele vor petrece o săptămană în timpul sșcolii și două weekend-uri pe lună. Vacanțele si zilele de naștere sunt împarțite între căminele celor doi părinți.

Cât de afectate sunt fetițele Alinei Sorescu cu Alexandru Ciucu de divorțul celor doi. „Îmi doresc să ne ierte pentru trauma prin care au trecut”

„Le mulțumesc judecătorilor că au avut răbdare să ne asculte și înțelepciunea să vadă adevărul ascuns printre zecile de minciuni și false interpretări”

La scurt timp după dezvăluirile făcute de Alina Sorescu, tatăl copiilor ei i-a dat replica. Creatorul de modă a făcut precizări importante pentru Spynews.

alexandru ciucu isi tine fiicele in brate imbracate in rochite roz de vara

 „Aș putea să răspund punctual și cu dovezi fiecărei acuzații false, dar asta nu face decât să prelungească acest circ, atent planificat încă de la jumătatea lui 2020 și în care m-am trezit implicat fără voia mea. Nu voi comenta declarațiile mincinoase pentru că asta le-ar face rău copiilor noștri.

Dar mă întreb în ce măsură acest mesaj, legat de procesul de divorț care s-a încheiat în octombrie 2024, apare acum, după trei luni, dar la doar câteva zile după lansarea unei noi piese muzicale și cu câteva zile înainte de ziua mea.

Și pentru că văd că se obișnuiește să se promoveze avocații, deși nu am avut nicio înțelegere cu ei în acest sens, le mulțumesc și eu celor doi avocați ai mei, care au reușit să nu lase să se destrame definit legătura tată-copii, așa cum s-ar fi dorit. Le mulțumesc și judecătorilor că au avut răbdarea să ne asculte și înțelepciunea să vadă adevărul ascuns printre zecile de minciuni și false interpretări care s-au spus despre mine în acest proces, pregătit cu mult timp înainte de începerea lui”.

Cu toate acestea, Alexandru Ciucu a declarat că va face în continuare eforturi să fie prezent în viața fiicelor lui Raisa și Carolina și a recunoscut că Alina Sorescu este o mamă bună pentru cele două fetițe.

Relația dintre Alina Sorescu și Alexandru Ciucu s-a încheiat în urmă cu aproape patru ani și, deși s-a speculat în presă că bărbatul și-ar fi făcut o nouă iubită după divorț, acesta și-a ținut viața privată departe de lumina reflectoarelor. În ciuda procesului traumatizant de divorț și custodie, Alina Sorescu este fericită că le poate oferi un mediu stabil și liniștit fetițelor ei. În timp ce cântăreața se pregătește de lansarea unei noi piese, creatorul de modă se axează pe promovare afacerii sale cu haine în mediul online și nu numai.

Surse foto: facebook.com

Surse articol: divahair.rolibertateapentrufemei.rofacebook.com

Articolul urmator
Ce mari și frumoase au crescut fiicele Alinei Sorescu. Ce se întâmplă acum cu ele, după divorțul părinților
Ce mari și frumoase au crescut fiicele Alinei Sorescu. Ce se întâmplă acum cu ele, după divorțul părinților

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    „Nu m-am putut mișca, nu am putut mânca și abia puteam respira”. Prin ce clipe greu de imaginat a putut trece o femeie în timpul sarcinii
    „Nu m-am putut mișca, nu am putut mânca și abia puteam respira”. Prin ce clipe greu de imaginat a putut trece o femeie în timpul sarcinii

    O mamică de peste Ocean povesteste, pentru KidSpot, prin ce clipe greu de imaginat a trecut in timpul sarcinii. Ea a fost diagnosticată cu hiperemeză gravidică (HG) sau sarcina toxică,...

    Deziluzia unei vieți! Omul lângă care am trăit în pace și armonie timp de 32 de ani a devenit un narcisist egoist, care juca la "două capete"
    Deziluzia unei vieți! Omul lângă care am trăit în pace și armonie timp de 32 de ani a devenit un narcisist egoist, care juca la "două capete"

    Viața mea de om împlinit, o viață presărată pe parcursul a 32 de ani, cu momente de dragoste, iubire, tandrețe și devotament a luat sfârșit!

    Dragi părinți, depresia postpartum este REALĂ! "Bebelușul meu a avut nevoie de transfuzii de sânge timp de 6 luni. Depresia m-a lovit abia atunci când el era în afara oricărui pericol"
    Dragi părinți, depresia postpartum este REALĂ! "Bebelușul meu a avut nevoie de transfuzii de sânge timp de 6 luni. Depresia m-a lovit abia atunci când el era în afara oricărui pericol"

    După numeroase transfuzii de sânge efectuate fiului ei încă din perioada sarcinii, o mamă mărturisește că a fost afectată de depresia postpartum abia când și-a...

    Fiica mea a mâncat doar croasant timp de 10 ani pentru că îi este frică de mâncare
    Fiica mea a mâncat doar croasant timp de 10 ani pentru că îi este frică de mâncare

    O fată de 13 ani a trăit cu frică de mâncare mai bine de 10 ani, pentru că atunci când era foarte mică a avut un incident în care s-a înecat foarte rău cu o...

    Fiica de 7 ani a Christinei Aguilera a aflat abia acum că mama ei e faimoasă. Cum a reacționat micuța
    Fiica de 7 ani a Christinei Aguilera a aflat abia acum că mama ei e faimoasă. Cum a reacționat micuța

    Christina Aguilera este una dintre cele mai cunoscute cântărețe de muzică pop din lume. Talentul incredibil i-a adus, până în prezent, cinci premii Grammy, precum și o...

    Mama la 20 de ani vs. mama la 40 de ani: "Am mai multă încredere în mine acum, decât când eram tânără"
    Mama la 20 de ani vs. mama la 40 de ani: "Am mai multă încredere în mine acum, decât când eram tânără"

    Luana Ribeira, din Țara Galilor, mamă a trei copii, ne dezvăluie experiența ei din perspectiva unei mame la 20, respectiv la 40 de ani. Pe primii doi i-a făcut la 20 de ani, iar pe al...

    „Amenințările" părintești de forma „ehe, lasă că până acum a fost ușor, să vezi de acum înainte" ar trebui să dispară complet de pe fața Pământului
    „Amenințările" părintești de forma „ehe, lasă că până acum a fost ușor, să vezi de acum înainte" ar trebui să dispară complet de pe fața Pământului

    Nu mai „amenințați” proaspetele mămici asupra provocărilor care urmează în fiecare etapă a vieții copiilor lor! Fiecare stadiu al copilăriei are propriile ei...

    Isterie în online după ce o mamă s-a filmat în timp ce-și epilează cu ceară fetița de 3 ani. „Gata, mama, acum ai 2 sprâncene în loc de una"
    Isterie în online după ce o mamă s-a filmat în timp ce-și epilează cu ceară fetița de 3 ani. „Gata, mama, acum ai 2 sprâncene în loc de una"

    După un videoclip scurt în care o mamă epilează sprâncenele fiicei sale în vârstă de 3 ani cu ceară, comentariile internauților scandalizați de gestul mamei nu...

    © 2025 Qbebe