10 lecții emoționante de la Nadia Murad, câștigătoarea premiului Nobel pentru pace, la numai 25 de ani

Anul acesta, Premiul Nobel pentru Pace a fost împărțit între Nadia Murad (25 de ani), activistă pentru drepturile minorității religioase Yazidi din Irak și Denis Mukwege (63 de ani), un medic specializat în tratamentul femeilor violate de grupările armate rebele din Congo. Violul și sclavia sexuală sunt adevărate arme de război, folosite de structurile teroriste pentru umilirea și supunerea celor pe care îi consideră inamici, în special a anumitor grupări etnice sau religioase. Zeci de mii de femei trec prin această experiență degradantă și traumatică, în țările arabe și africane devastate de război. Pecetea rușinii se întinde asupra familiilor, dar și asupra unor întregi comunități vizate de organizații teroriste, precum Statul Islamic. Acestea sunt faptele și datele statistice, dar suferința din spatele unor astfel de realități este greu de imaginat.

Povestea Nadiei Murad

Pentru a înțelege măcar în parte o astfel de suferință, ar trebui să ne închipuim că trăim într-un sat din Irak, care de peste zece ani este în condiții de război. Într-o singură zi, 600 de oameni sunt uciși aici de către militanții ISIS. Printre ei se află frați și părinți, toți cei care nu au vrut să renunțe la identitatea și valorile lor. Sunt aruncați în gropi comune, în timp ce femeile tinere sunt târâte cu forța și vândute ca sclave. Timp de trei luni, Nadia se zbate între amintirea vieții pe care a pierdut-o și a oamenilor dragi care au fost uciși și tortura la care este supusă zi de zi. Este violată de multiple ori, în grup și de cel care a cumpărat-o ca sclavă, este ținută captivă și bătută. Chinurile pe care le suportă, ea și atâtea sute de femei , sunt imposibil de descris în cuvinte. Dar aceasta este singura armă a Nadiei, puterea de a povesti. Reușește să scape printr-o adevărată minune din casa „stăpânului" și se refugiază în Germania. Aici începe lupta ei, misiunea de a dezvălui întregii lumi atrocitățile prin care a trecut. În cartea sa, „The last girl", Nadia Murad aduce mărturia unui suflet sfâșiat, care a găsit forța de a se ridica deasupra propriei suferințe și de a deveni portavoce pentru o întreagă comunitate și pentru toate victimele unor abuzuri inumane.
Iată câteva din amintirile Nadiei, care sunt lecții emoționante de viață pentru fiecare dintre noi:

1. Să-ți povestești suferința este cea mai puternică armă pe care o ai împotriva terorii

„ Doream să vorbesc despre toate: despre copiii care au murit de sete, fugind de ISIS; despre familile încă izolate în munți; despre miile de femei și copii luați prizonieri; despre masacrul pe care l-au văzut frații mei. Eram numai una dintre sutele de mii de victime Yazidi. Comunitatea mea s-a risipit, oamenii au devenit refugiați în Irak și în afara lui. Sunt atât de multe lucruri pe care lumea trebuie să le audă despre ce s-a întâmplat cu comunitatea Yazidi"

2. Decizia de a fi onestă poate fi cea mai grea hotărâre, dar și cea mai importantă

A povești totul, în detaliu, a însemnat pentru Nadia Murad să retrăiască întregul coșmar, cu pierderile și ororile sale. „Am povestit despre Kocho și cum a fost ocupat, iar fetele ca mine au devenit sabaya (sclave pentru sex). Am spus despre cum am fost în mod repetat violată și bătută și despre cum am reușit să scap. Am povestit despre frații mei care au fost uciși. Niciodată nu este ușor să-ți spui povestea. De fiecare dată, o retrăiești. Când spun cuiva despre punctul de control, unde am fost violată de mai mulți bărbați, despre sentimentul pe care îl aveam când simțeam loviturile lui Hajji Salman peste pătura sub care mă aflam, ori despre cerul întunecat din Mosul, în timp ce căutam pe cineva să-mi vină în ajutor, mă simt trasă înapoi, în acele momente cumplite".

3. Să vorbești împotriva crimelor înseamnă să diminuezi puterea abuzatorilor

Acesta este unul dintre mesajele cu atât mai actuale, cu cât se aliniază unor mișcări destinate să crească gradul de conștientizare privind victimele abuzului sexual. „Teroriștii nu se gândeau că fetele din comunitatea Yazidi vor fi capabile să-i părăsească sau că vom avea curajul să spunem lumii fiecare detaliu din ceea ce au făcut. Îi putem învinge, doar dacă nu tăcem, dacă răspundem la crimele lor." , a scris Nadia în cartea ei. Este un îndemn pentru toate femeile care trec prin abuzuri, de a nu se lăsa subjugate de violență și de a-și depăși condiția de victime. Pentru Nadia, puterea de a vorbi împotriva abuzatorilor a reprezentat singurul leac împotriva durerii și lipsei de sens.

4. Trebuie să conștientizăm nedreptatea și să acționăm împotriva ei

„Liderii lumii, în special liderii religioși musulmani, trebuie să-i protejeze pe cei asupriți. Vreau să le spun cât de multe lucruri sunt de făcut. Trebue stabilită o zona de securitate pentru minoritățile religioase din Irak. Trebuie condamnați membrii ISIS- de la conducătorii lor, la cei care au sprijinit atrocitățile lor- pentru genocid și crime împotriva umanității. Fiecare om din comunitatea Yazidi își dorește asta și este în puterea mai-marilor lumii să protejeze oamenii vulnerabili."

5. Nu putem renunta la credințele și valorile care ne ghidează viața

Nadia face parte dintr-o comunitate religioasă, cu o credință puternică. În 2014, când ISIS a invadat Kocho, satul în care trăia Nadia, a somat oamenii să se convertească la islamism. „Au dat poporului meu o singură opțiune: convertirea sau moartea. Nu ne-am convertit. La scurtă vreme, am fost duși într-o școală și bărbații, inclusiv șase dintre frații mei , au fost executați... Fetele ca mine au fost urcate în autobuze. În timp ce așteptam, un militant s-a apropiat cu o armă în mâna și m-a întrebat dacă vreau să mă convertesc . Am spus că nu." Autobuzul a dus-o pe Nadia în Mosul, unde a fost bătută, scuipată și arsă cu țigara. A fost ținută în mai multe case, apoi vândută la o licitație de sclavi și forțată să se convertească. Cel care a luat-o a abuzat-o zi de zi, fizic și emoțional. Dar credința Nadiei s-a păstrat pe parcursul tuturor acestor experiențe de neînchipuit, ca și convingerea că într-o zi va putea spune lumii prin ce a trecut.

6. Puterea nu stă în violență și crime, ci în capacitatea de a-i sprijini pe ceilalți, de a lupta împotriva suferinței

În timpul lunilor de captivitate, Nadia a fost șocată să vadă că femeile din Mosul au aclamat venirea militanților ISIS, acceptând politicile vicioase și abuzurile asupra a mii de oameni neajutorați. „Au ales să stea și să privească, să trăiască sub ISIS", arată ea, neluând nici o măsură când persoane din alte comunități etnice sau religioase erau ucise sau torturate. „ Am auzit oameni spunând că femeile care lupta împreună cu ISIS , își demonstrează forța între bărbați. Dar nici una dintre cele pe care le-am cunoscut acolo nu era nici pe departe atât de puternică precum mama mea. Ea nu ar fi permis niciodată ca o femeie să fie vândută că sclavă, indiferent de religia ei."

7. Timpul nu șterge rănile, dar poți regăsi sensul vieții

După o lungă perioada de doliu, viața Nadiei a reintrat, încet-încet, în normal. Stabilită în Germania, a învățat limba și a început să se ocupe de lucruri obișnuite, precum curățenia, gătitul sau ieșirile cu noii prieteni. Totuși, chipul ei a continuat să păstreze o tristețe de nevindecat. „Locuiesc acum într-un mic apartament, unde dorm înconjurată de fotografiile mamei și nepoatei mele, care nu mai sunt. Port un medalion cu numele celor morți și mă rog în fiecare zi pentru întoarcerea celor care lipsesc. Încă visez despre Kocho și, în fiecare dimineață, mă trezesc și îmi amintesc că nu mai există, așa cum îl știam. Este un sentiment ciudat: dorul după un loc pierdut te face să simți că și tu ai dispărut oarecum". „Avem prea multe ore goale și jalea nu se domolește, dar, foarte încet, viețile noastre își recăpăta semnificația." , povestește Nadia despre ea și alte femei care au trecut prin experiențe similare. În ce o privește, sensul ei de acum este lupta neobosită în sprijinul victimelor sclaviei sexuale și traficului de persoane, ca armă de război.

8. Nu există nicio justificare pentru cruzime și niciun bine mai mare nu poate rezulta din ea

În august 2014, când a părăsit Kocho, Nadiei i-a rămas întipărită în minte imaginea mamei sale. "Nu o să uit niciodată cum arăta mama în ziua aceea, cu basmaua albă dată pe spate, cu părul răvășit și murdar. Fără să spună un cuvânt, își ținea capul în poala mea. Când unul dintre bărbați m-a apucat și m-a tras de lângă ea, am strigat și am implorat. Ultimul lucru pe care l-am auzit au fost cuvintele mamei mele: "O să mor." Nu am mai văzut-o niciodată". Suferința personală a Nadiei a fost zguduitoare, dar revolta ei a crescut și din conștientizarea suferinței celorlalte femei. Ignoranța celor care acceptau propaganda ISIS ca un dat de la sine înțeles, vorbind despre suferințe ca despre o etapă necesară pentru a obține libertate și o societate mai puternică, i s-a părut la fel de vinovată ca și violența. "Nu înțeleg cum cineva poate să privească în timp ce mii de femei sunt vândute și violate până ce trupurile lor se rup. Nu există nici o justificare pentru o astfel de cruzime și nici un bine mai mare care să rezulte din ea", a scris Nadia în cartea sa.

 

9. Omenirea trebuie să protejeze drepturile femeilor și copiilor

Drepturile persoanelor vulnerabile ar trebui să fie o prioritate globală, a arătat Nadia Murad. "Peste 3400 de femei și copii sunt ținuți ostatici de ISIS. Militanții îi folosesc ca scuturi umane în timpul atacurilor. În orașele care au fost recucerite, nu au fost gășiți nici copii, nici fete, pentru că ISIS îi duce din oraș în oraș." Cei slabi se află la mijloc, între forțele ostile, și viețile lor nu par să mai aibă nici o importantă. O astfel de viziune poate transforma lumea într-un loc al distrugerii, dacă nu se ia nici o măsură. O dovadă că o astfel de concepție monstruoasă se extinde este chiar faptul că tineri și femei doresc să se alăture ISIS. "Să vă alăturați lor este o greșeală devastatoare. Ei încearcă să ne distrugă și să ne răpească libertatea", avertizează Nadia orice persoană care este fascinată de ideea de a deveni luptător ISIS.

10. "Suferința nu trebuie să rămână doar o simplă poveste"

Acesta este o parte din mesajul Nadiei Murad, din momentul când i s-a decernat premiul Nobel. Ea nu și-a asumat nici un merit și a primit distincția cu modestie, în numele tuturor oamenilor din comunitatea Yazidis, din Irak și Kurdistan, care continuă să sufere. După toate atrocitățile prin care a trecut, Nadia se consideră norocoasă, față de cei care sunt încă în captivitate și suportă chinuri și umilințe, greu de conceput ca fiind acțiuni ale unor ființe civilizate. "Vreau să fiu ultima fată din lume cu o istorie ca a mea", a scris Nadia în cartea ei. Această istorie, însă, nu s-a sfârșit. Zi de zi, mii de femei, milioane de oameni continuă să o trăiască. Este datoria fiecăruia dintre noi să fim conștienți de acest lucru și să o spunem mai departe, pentru ca suferința lor să nu rămână o simplă poveste în inimile și mințile noastre.

Surse: https://www.vox.com; https://www.theguardian.com; https://www.nytimes.com; https://www.glamour.com