Scorpionul
Această zodie este considerată cea mai răzbunătoare, pentru un Scorpion răzbunarea fiind văzută ca o reacție firească. În condițiile în care poate fi rănit cu ușurință, odată ce va ajunge să aibă de suferit va considera că se va simți puțin mai bine numai după ce o să se asigure că persoana/persoanele care i-au făcut rău ajung și ele să sufere, să fie umilite. De aceea, odată ce știi că ai fost într-un conflict cu un Scorpion, ar trebui să fii foarte precaut/ă, să realizezi cât este de periculos și să analizezi cu multă atenție ceea ce ți se întâmplă, în condițiile în care o răzbunare venită din partea sa poate avea cele mai diverse forme.
Ceea ce o ajută pe această zodie să-și întocmească planuri bine gândite în privința răzbunării se leagă de unele dintre cele mai importante caracteristici ale sale: intuiția puternică, inteligența și capacitatea de a cultiva misterul. Punându-le în valoare, nu se va lăsa până când nu va găsi soluția de răzbunare pe care să o vadă aptă de a produce multă durere, spaimă și traumă. Nici dacă persoana ce a avut de înfruntat răzbunarea sa îi va cere iertare în genunchi Scorpionul nu se va îndura să înceteze. Va prefera să-și ducă la capăt demersul, socotind că numai așa își va face dreptate.
Racul
În ciuda sensibilității sale și a dorinței de a aduce alinare, Racul are și o latură negativă, ce îl transformă într-una dintre cele mai răzbunătoare zodii. De cele mai multe ori, pornirea sa de a se răzbuna este legată de faptul că a fost umilit, că a fost cineva care a râs de el, care nu l-a luat în serios. Răzbunarea sa va fi rapidă, fără a se gândi la consecințe, preferâd să acționeze prompt pentru a se asigura că va obține rezultatele așteptate. Dacă se va întâmpla ca viața să nu-i creeze oportunitatea de a se răzbuna exact când dorește, nu se va lăsa până când nu va concepe un nou plan de răzbunare. Abia după ce o să se convingă de faptul că acțiunile sale i-au făcut dreptate se va liniști.
Un motiv serios care îl poate determina pe un Rac să aleagă răzbunarea este când știe că una dintre persoanele la care ține a fost rănită. Întrucât nu suportă ca ființele iubite să sufere, Racul va face tot posibilul să-și canalizeze ura, răzbunarea pentru a putea sesiza în final că a făcut tot ce a putut din acest punct de vedere.
Capricornul
Întrucât este orgolios, Capricornul este și el cunoscut printre cele mai răzbunătoare zodii în momentele în care ego-ul său a fost rănit în vreun fel. Fie că este vorba despre o situație în care cineva l-a umilit, fie că este vorba despre faptul că s-a simțit ironizat sau că nu a fost luat în serios, nu îi va fi greu să găsească o cale de a se răzbuna.
Deși în public poate să creeze impresia că nu este dornic de răzbunare, că poate să depășească anumite situații care l-au umilit, în realitate își face planuri în detaliu legate de modul în care să acționeze pentru a obține satisfacție de pe urma unei răzbunări. Nu este exclus să acționeze în secret, „din umbră”, lovindu-și „inamicul” când acesta nici nu se așteaptă.
Ceea ce îl revoltă mult pe un Capricorn și îi alimentează nevoia de a se răzbuna este și trădarea. Întrucât are standarde foarte înalte în privința relațiilor, odată ce își va da seama că a fost trădat nu va ierta, ci va rămâne detașat, foarte rațional și își va duce la capăt un plan de răzbunare.
Fecioara
Nu trebuie exclusă nici ea dintre zodiile cele mai răzbunătoare. Când cineva încearcă să-i facă vreun rău unei Fecioare, să o rănească, nu va dura mult până când aceasta va începe „să-și croiască” un plan de răzbunare. Mintea organizată și atenția la cele mai mici detalii îi vor fi utile și în acest scop.
Cei care au intrat în atenția unei Fecioara dornice de răzbunare ar trebui să țină cont și de acest aspect: aceasta este capabilă să se răzbune cu zâmbetul pe buze, fără să se uite în urmă, făcând tot posibilul să-și înlăture adversarii. Mai mult, întotdeauna va fi capabilă să realizeze investigații și să aducă în lumină lucruri menite să compromită definitiv.
Ținând seama de aceste detalii, în situația în care ai greșit față de o Fecioară, pentru a încerca să eviți răzbunarea ei, recunoaște-ți greșeala și las-o să controleze ea întreg procesul de iertare. Cea mai mare greșeală ar fi să încerci să-i trimiți un dar pentru a-ți cere scuze. Dacă vei proceda așa, Fecioara o să creadă că ai încercat să o „cumperi” și nu te va ierta sub nicio formă.
Leul
Chiar dacă nu duce lipsă de generozitate, de amabilitate, de blândețe, lucrurile se vor schimba radical odată ce un Leu va deveni gelos sau dacă va afla că i-a fost luat ceva. Posesiv și cu tendința de a fi materialist, furia îl va cuprinde și va fi dovada că este și el printre zodiile răzbunătoare. Pe măsură ce va acumula frustrări, furia se va amplifica și nu se va opri până când nu va redobândi ceea ce i-a fost sustras.
Fiind foarte hotărât, Leul își va pregăti cu grijă planul de răzbunare, o să acționeze rapid și nu se va uita în jurul său, nu îi va păsa dacă va distruge totul în cale pentru a putea să se răzbune. Prin urmare, dacă ți-ai dat seama că ai rănit un Leu, mai bine te vei grăbi să pleci din calea sa până când nu va fi prea târziu. Va conta mult să procedezi așa în special dacă l-ai trădat în vreun fel, în condițiile în care nu suportă deloc trădarea.
Taurul
Și Taurul este văzut drept una dintre cele mai răzbunătoare zodii dar, spre deosebire de Scorpion sau de Capricorn de exemplu, este foarte direct și deschis. Nu evită confruntările directe și preferă să spună în față ceea ce are de spus.
Răzbunarea unui Taur va fi calculată, rece, lentă, dar nu înseamnă că nu va fi și puternică. Nu va lua decizii drastice, preferând să afișeze atitudini care îi vor determina pe cei pe care intenționează să se răzbune să simtă ura sa, să se simtă amenințați.
Adesea, această zodie va opta pentru răzbunare pentru a se asigura că s-a făcut dreptate, ideea de justiție fiind esențială pentru ea. Numai după ce va constata că s-a întâmplat așa va începe să se liniștească, deși nu îi este la îndemână să și ierte.
Surse: astrogle.com, elitedaily.com, siddhantika.com, timesofindia.indiatimes.com, yourtango.com, zodiacshine.com
Sursă poză principală: istockphoto.com
Surse foto: istockphoto.com