Una din întrebările preferate pe care îmi place să le-o pun altora este "De ce crezi că ești cel mai bun tată al copilului tău?".
Și nici nu contează neapărat răspunsurile, atâta timp cât ele nu sunt "Nu știu" sau "Nu cred că sunt."
Eu, de exemplu, cred sincer că sunt cel mai bun tată al lui Mark și asta nu doar pentru că sunt singurul tată al lui Mark. De ce cred asta? Din mai multe motive:
1. Pentru că nu există nimeni și nimic mai important pentru mine ca el. Undeva, departe, se situează Iulia, soția mea, pe care o iubesc din toată inima, dar care știe (așa cum știu și eu) că ceea ce simt pentru copil nu are comparație. Și nu doar că știu EU lucrurile acestea, dar le știe și EL. Pentru că i le spun eu de câte ori am ocazia. Mi se pare important ca un copil să știe cât este de minunat pentru părinții săi.
2. Pentru că încerc să petrec cât de mult timp pot cu el. Nu știu câte daruri genetice i-am oferit, așa cum nu știu câte daruri materiale voi putea să-i ofer. Dar mă străduiesc să-i ofer cât pot de mult din TIMPUL meu, poate până la urmă cel mai valoros lucru pe care îl are un om. Nu știu unde va duce chestia asta sau dacă va duce la ceva. Dar îl văd acum cât este de fericit când stăm cu el și facem lucruri cu el și facem lucrurile pe care le vrea el, că știu sigur că măcar nu are cum să iasă ceva rău din asta.
3. Pentru că nu încerc să-l transform într-o versiune îmbunătățită de-a mea. Într-un Alex 2.0. Ok, probabil că uneori o fac, dar nu conștient. Mi-am jurat înainte să fiu tată că-l voi iubi oricum va fi, căci pentru mine el va fi perfect. Și sunt mândru de mine c-am reușit să-mi țin promisiunea. Indiferent că va fi frumos sau urât, gras au slab, înalt sau scund, sportiv sau tocilar, doctor sau artist etc, pentru mine el va rămâne băiatul meu minunat și orice va fi și va face, sunt convins că maică-sa și cu mine vom fi tare mândri de el.
4. Pentru că nu-i impun să facă lucruri. Cred că, până acum, cel puțin, asta e cea mai grea chestie din parenting: să încerci să-ți păstrezi cumpătul de fiecare dată când el nu vrea să facă ceva sau vrea să facă o chestie care știi că e o tâmpenie sau e un pericol. Nu, să nu mă înțelegeți greșit: nu sunt Zen și nici nu-mi iese mereu. Dar în marea majoritate a cazurilor, încerc să povestesc cu el. Și de multe ori (dacă nu e un pericol real) îl las să facă așa cum vrea, fără ca apoi să-i scot ochii cu chestia asta. Nu am niciun obiectiv din a face din el un copil deosebit, dar mi-aș dori să ajungă un adult bun, empatic, cu bucurie de viață și dorință de a face și a încerca lucruri.
5. Pentru că îl tratez cu respect. Așa cum mi-aș dori să fiu tratat și eu de către oricine altcineva. Pentru că indiferent ce și cum facem, copiii noștri învață cele mai multe lucruri din felul în care ne comportăm. Așa că aș putea să zic eu cele mai frumoase și mai deștepte chestii de prin cărți, dacă m-aș comporta ca un bizon, totul ar fi în van. Așa că îl tratez ca pe egalul meu, nu ca pe inferiorul meu, copilul meu care depinde de mine, un om mai slab pe care aș putea să-l domin și să-l abuzez fizic și psihic, dacă mi-aș propune asta. Nu, îl tratez ca pe omul minunat care este. Ca pe cineva care mi-a oferit șansa să-i fiu alături în călătoria asta care înseamnă viața lui și să stau acolo în față și, mai mult, din când în când să mi se ceară părerea. E un privilegiu și un noroc de care am de gând să profit mai maxim și de care nici nu mă gândesc să-mi bat joc.
Acestea fiind zise, tu de ce consideri că ești cea mai bună mamă/cel mai bun tată al copilului tău?
Puteți citi mai multe despre experiența de tată a lui Alex pe blogul lui:
www.facebook.com/CelMaiBunTata
Urmareste-ne pe Google News
