Papa Francis a susținut indirect un discurs dedicat bunicilor și persoanelor în vârstă Duminică, la slujba din Sfântul Petru, pentru a sărbători pentru prima oară Ziua Internațională a Bunicilor și a Persoanelor în Vârstă. La slujbă au participat aproape 2500 de persoane în vârstă alături de nepoții și copiii lor. Suveranul pntof a decis în luna ianuarie a acestui an ca această zi specială să fie sărbătorită în fiecare an în ultima duminică a lunii iulie.
Pentru că a suverit o operație la colon pe 4 iulie, Papa este acum în convalescență, prin urmare discursul lui a fost citit de Arhiepiscopul Rino Fisichella.
”Mă îngrijorez când văd o societate plină de oameni în continuă mișcare, prea prinși în propriile lor treburi ca să mai aibă timp pentru o privire, pentru un salut sau pentru o îmbrățișare. Bunicii care ne-au hrănit propria viață, acum sunt înfometați după atenția și dragostea noastră, tânjesc după apropierea noastră. Să ne ridicăm ochii și să îi vedem, așa cum Iisus ne vede pe noi.” , transmite Papa Francis.
Suveranul pontif face referire la pasajul din Biblie în care Iisus înfăptuiește un miracol și hrănește mulțimi de oameni cu 5 bucăți de pâine și doi pești. Acesta și-a îndemnat discipolii să adune, la final, tot ce a rămas, pentru ca nimic să nu se piardă. ”Aceasta dezvăluie inima lui Dumnezeu. Nu numai că ne oferă mai mult decât avem nevoie, dar este îngrijorat ca nimic să nu se piardă, nici măcar un fragment. O bucată de pâine poate să pară puțin, dar în ochii Domnului, nimic nu este făcut să fie aruncat. Chiar mai mult când vorbim de o persoană. Bunicii și bătrânii noștri nu sunt rămășițe ale vieții, rebuturi care să fie aruncate. În societatea noastră ne-am supus noțiunii de fiecare pentru el însuși. Dar asta poate fi mortal. Evanghelia ne spune să împărțim ceea ce suntem și ceea ce avem, pentru că numai așa vom găsi împlinire. Bătrânii noștri de acum ne-au protejat când am crescut și acum este datoria noastră să le protejăm viețile, să le descurcăm dificultățile, să le îngrijim nevoile, să ne asigurăm că sunt ajutați în viața de zi cu zi și că nu se simt singuri. Au avut grijă de noi de când eram copii. În ciuda unor vieți de muncă grea și sacrificiu, nu au fost niciodată prea ocupați pentru noi sau indiferenți. Ne-au îngrijit cu atenție și dragoste. Când am crescut și ne-am simțit neînțeleși sau temători la provocările vieții, au fost mereu atenți la noi; au știut ce simțim, ce lacrimi ascundem și ce visuri secrete avem. Ne-au ținut în brațe și ne-au așezat pe genunchii lor. Dragostea aceasta ne-a ajutat să ajungem adulți. Nu trebuie să regretăm niciodată că nu am fost suficient de atenți cu cei care ne-au iubit și ne-au dat viață.”, transmite Papa Francis.
Acesta încheie cu un mesaj adresat celor în vârstă. ”Este ceva extraordinar de frumos aici. Rugăciunile voastre sunt o resursă prețioasă: o gură de aer de care Biserica și lumea întreagă are nevoie.”
Rugăciune pentru bunici
Congregația Laicilor (Dicastero per i Laici) a publicat o rugăciune dedicată Zilei Internaționale a Bunicilor și a Persoanelor în Vârstă:
Îți mulțumesc ție, Doamne,
pentru confortul prezenței tale:
chiar și în timpuri de singurătate
Tu ești speranța și încrederea mea,
Tu ai fost piatra și fortăreața mea de când eram mic!
Îți mulțumesc pentru că mi-ai dat o familie
și pentru că m-ai binecuvântat cu o viață lungă.
Îți mulțumesc pentru momentele de bucurie și dificultate,
pentru visele care mi s-au împlinit și pentru cele care sunt încă în fața mea.
Îți mulțumesc pentru acest timp de fructificare renăscută prin care mă chemi.
Crește, O, Doamne, credința mea,
fă-mă un canal al păcii tale,
învață-mă să îi îmbrățișez pe cei care suferă mai mutl ca mine,
să nu mă opresc din a visa,
și să povestesc de minunile tale noilor generații.
Protejează și îndrumă pe Papa Francis și Biserica,
ca lumina Evangheliei să ajungă și la capătul pamântului.
Trimite-ți Duhul, Oh, Doamne, pentru a reînnoi lumea,
ca furtuna pandemiei să se calmeze,
săracii să fie consolați și războaiele încheiate.
Susține-mă în slăbiciuni
și ajută-mă să trăiesc viața pe deplin
în fiecare moment pe care mi-l dai,
în certitudinea că ești cu mine în fiecare zi,
chiar și până la finele lumii.
Amin.
Surse: Vatican News, Catholic News Agency