Stephanie Martinez din Plantation, Florida de Sud, SUA, a ajuns la grădinița fiicei ei, KinderCare în jurul orei 18.30, cu 10 minute după ce ultimul angajat al grădiniței a plecat. Anastasia, fiica ei, era încuiată într-o cameră întunecată și reușise cu greu să își tragă un scaun la un geam interior pentru a-i atrage atenția mamei ei să o scoată de acolo.
Stephanie a sunat imediat la Poliție să o ajute să descuie camera unde era închisă fiica ei și a reclamat trauma copilei ei și comportamentul nepotrivit al angajaților grădiniței. Programul instituției se încheie la ora 18, însă parte din angajați stau până mai târziu pentru a aștepta părinții care nu pot ajunge la închiderea programului pentru a-și lua copiii. În acea zi Stephanie întârziase pentru că se dusese să îl ia mai întâi pe băiețelul ei de la altă grădiniță.
”Era extrem de traumatizată. Cu siguranță a plâns tot timpul cât a stat singură acolo. Nu am fost contactată de nicio persoană de la grădiniță să mă anunțe măcar de ceea ce se va întâmpla cu fiica mea. M-am simțit neputincioasă, a fost cel mai groaznic sentiment din lume. Niciun părinte, niciun copil nu ar trebui să treacă prin așa ceva. Plătim grădinița și avem încredere că vor avea grijă de copil. Dar ei numai asta nu au făcut. Nu am cuvinte. Sunt în șoc în acest moment.”, declară mama fetiței, care adaugă că va începe demersuri legale pentru ca grădiniță să plătească pentru ceea ce s-a întâmplat.
Avocatul mamei spune că acest eveniment ar fi putut fi evitat dacă grădinița și-ar fi asumat responsabilitatea copilului până la capăt și nu l-ar fi abandonat. ”Se poate întâmpla ca un părinte să mai întârzie, suntem oameni. Măcar să fi sunat mama. Mai mult, se aduce o insultă în plus prin faptul că nimeni de la grădiniță nici măcar nu a răspuns la telefon în acestă situație de urgență. Nu și-au cerut iertare și au oferit doar o scuză lamentabilă.”, subliniază avocatul.
O persoană de la KinderCare a spus doar că se bucură că fetița a fost găsită și că nu a pățit nimic. A admis că incidentul nu ar fi trebuit să se întâmple și că educatorii și personalul grădiniței va primi training în acest sens, iar personalul implicat în inicident se află acum sub investigația Serviciul de Protecția a Copilului și în concediu fără plată.
Surse: The Sun, Daily Mail
Citește și:
- Ce a făcut o fetiță de 5 ani când a aflat că părinții unei colege nu își permit să plătească laptele de la grădiniță
- Numai în România: o mamă a sunat la 112 pentru că nu putea ajunge la grădiniță să își ia copilul din cauza traficului
- Contrabandă la grădiniță: ce a adus un copil în cănuța de apă