„Soțul meu m-a înșelat cu sora mea și a și lăsat-o însărcinată de două ori. Prima oară a avortat, dar pentru a două întrerupere de sarcină nu a mai avut bani, așa că a apelat la ajutorul unei rude. Așa că toată familia aflase ce s-a întâmplat, dar eu habar nu aveam. Sora mea a locuit cu mine, în casa mea, familia mea știa, inclusiv socrii mei știau și nimeni nu a avut curaj să îmi spună că soțul meu m-a înșelat cu propria mea soră.
Mergeam la reuniuni de familie și oamenii se uitau la mine cu milă, iar eu nu știam de ce!
Așa că vă puteți imagina că atunci când am aflat că s-au întâmplat toate acestea, ne-am certat foarte tare și m-am mutat la prietena mea cea mai bună, ca să-mi pun ordine în gânduri. Dar în cele din urmă m-am întors acasă, la soțul meu. În timp am aflat că în lipsa mea, soțul meu a încercat să o seducă pe prietena care mă găzduia, persoana pe umărul căreia am plâns săptămâni întregi. Am aflat asta la scurt timp după ce m-am întors acasă, când am primit screenshot-uri cu discuțiile lor intime.
În ciuda acestor lucruri, nu mi-am părăsit soțul...
Sunt încă cu el și știu că o să mă înșele din nou, dar sunt căsătoriți de ani de zile. Am investit în această căsnicie, care este a doua pentru mine. Nu îmi pot permite să îl părăsesc pentru că, pentru mine, nu există pedeapsă mai mare pe acest Pământ decât singuratatea...”.
Articol tradus și adaptat după un material publicat pe site-ul classic105.com.
Citește și:
Surse foto: istockphoto.com
Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!
Autorii nostri garanteaza autenticitatea textelor lor, in caz contrar, nu raspundem pentru faptele acestora.