Victor a fost mereu băiatul mamei. Dacă Paul, băiatul cel mare, a fost mereu preferatul fetelor de cum a ajuns adolescent și era mereu cu capul în nori și mereu îndrăgostit, Victor a fost cel serios, concentrat pe școală și mereu disponibil să mă ajute, la gătit, la curățenie, la cumpărături. Amândoi sunt firi sportive și atenți la aspectul lor, și, singurul indiciu care mi-a apărut cu privire la orientarea sexuală a lui Victor a fost pe la 11 ani când m-a întrebat dacă eu știu câte feluri de sexualitate sunt și, în urma discuției, a tras concluzia că el crede că este bisexual. Atunci nu prea am acordat atenție concluziei lui, mergând pe ideea că la vârsta aceea copiii confundă sexualitatea cu atașamentul pentru prieteni. El avea o relație foarte strânsă cu o colegă de clasă și cu un vecin mai mare cu un an ca el, un băiețel foarte vesel și plin de energie. Și era convins că e îndrăgostit de amândoi.
Dintre toți băieții mei cei patru, Victor este, în continuare, singurul care îmi povestește tot ce se întâmplă în viața lui și îmi cere sfaturi. Pe la 14 ani am avut un alt indiciu, când am avut o discuție de aproape câteva ore în care ne-am documentat împreună despre sexualitate, când m-a întrebat ce este acela un ”pansexual”. Sincer, habar nu aveam ce este. Și el, ca și mine, era la fel de confuz și cred că atunci încerca să își definească sexualitatea. Mai târziu, mi-a spus, că în urma discuției cu mine, și-a dat seama că este gay și că, de fapt, nu este atras și de sexul opus. Mi-am dat seama și ce furtună trebuie să fi fost în sufletul lui și acum îmi pare rău că nu am luat mai în serios discuțiile acestea cu el. Poate ar fi reușit să ne spună adevărul mai devreme și nu ar fi fost nevoit să treacă singur prin asta. Cert este că la acel timp mi-am făcut tema de mamă doar pe jumătate, l-am ajutat să se informeze, dar nu ma insistat ca să văd de unde vin aceste curiozități ale lui. Am presupus că sunt doar hormonii adolescenței și că va trece.
Ei bine, homosexualitatea nu trece!
Așa că la 16 ani, Victor se lupta nu numai cu hormonii periculoși ai adolescenței, ci și cu nevoia de a înțelege de ce el nu este ca fratele lui, care avea două iubite în paralel și care zbura din floare în floare fără jenă. Acum, după ce am discutat cu el, am decis să povestesc despre asta pentru a sfătui și alți părinți să fie atenți la nevoile copiilor lor. Chiar și cea mai mică discuție poate ascunde o nevoie emoțională a copilului, iar noi trebuie să fim acolo lângă ei.
Era dimineața unei sâmbete caniculare de vară, în august, și îmi amintesc și acum foarte clar că am coborât în living și Victor stătea de vorbă cu tatăl lui și mi-a spus că ne-a pregătit cafeaua și ar vrea să ieșim pe terasă să ne spună ceva. Era foarte serios și m-am speriat puțin. Îmi făceam mii de scenarii în minte, printre care și ”Oare o fi lăsat vreo fată gravidă?”, însă nu m-am gândit nicio secundă că va spune:
”- Nu știu cum să vă spun pe ocolite, așa că o să spun direct: vreau să știți că eu sunt gay!”
Nu știu ce a gândit soțul meu în acel moment, dar la mine a explodat un mare Fuck! în cap. Și am spus: ”Ești sigur?” în timp ce speram că poate ”îi trece”, că e doar o toană de adolescent. Victor s-a uitat la mine cu tristețe și dezamăgire și mi-a spus, ”Da, sunt sigur!”. Mai târziu mi-a spus că l-a durut întrebarea mea, că se aștepta de la mine să știu deja și că sexualitatea lui este ca și a mea, nimeni nu mă întreabă pe mine dacă sunt sigură că sunt heterosexuală. Taică-su, care e și mai din topor, l-a întrebat ”Ce înseamnă asta?”.
Amândoi am gafat cu prima reacție. Am gafat rău. Și mi-e rușine de cum am reacționat, dar nu mi-e rușine să o recunosc. Pentru ca alți părinți, care citesc aceste rânduri, și poate vor ajunge în situația mea, să știe cum să NU reacționeze. În fine, în restul discuției ne-am dat pe brazdă, și am fost calmi și liniștiți știind că dezvăluirea lui nu schimbă cu nimic iubirea pentru el și nici cine este el. Singura mea durere a fost gândul la faptul că va fi judecat de alții mai mult decât un heterosexual și că va avea de luptat pentru a duce o viață normală. Pentru că societatea românească nu este încă pregătită să accepte ca pe ceva normal alte tipuri de sexualități. Am gândit multe, recunosc: m-am gândit apoi cât de greu va fi pentru el să nu își poată întemeia o familie, că nu va avea copii, că nu va putea să se țină de mână cu persoana iubită pe stradă fără să fie judecat, că nu va putea să se căsătorească. Și apoi mi-am dat seama că nu contează, important este să fie fericit. Și este fericit!
Prin urmare, dragi părinți, orientarea seuxală a copiilor noștri este una dintre responsabilitățile noastre din educația emoțională a acestora. Victor a avut curajul să ne spună pentru că suntem părinți deschiși și nu i-am refuzat niciodată discuțiile cu privire la sex. Niciunuia dintre băieți. Acum, când informația este la un click distanță, copiii s-ar putea să fie și mai confuzi decât înainte. Rolul nostru nu este să îi judecăm, ci să îi îndrumăm. Victor este acum un tânăr relaxat, cu un grup de prieteni amuzanți și inteligenți, fete și băieți, pentru care nu contează orientarea sexuală, ci omul. Are un iubit de 1 an de zile pe care nu a apucat să ni-l prezinte, din cauza pandemiei. Și este fericit. Iar pentru mine, numai asta contează. Pentru voi?
Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!
Autorii nostri garanteaza autenticitatea textelor lor, in caz contrar, nu raspundem pentru faptele acestora.
Urmareste-ne pe Google News
