De ce testăm auzul bebeluşilor?

Hipoacuzia reprezintă un handicap invizibil, copilul hipoacuzic arată normal fizic (cu excepţia sindroamelor genetice cu amprentă caracteristică) şi, aparent, se dezvoltă normal în primul an de viaţă. De aceea, în lipsa unui diagnostic precoce a hipoacuziei, aceasta va fi depistată doar la 12-24 luni, când părinţii observă lipsa de dezvoltare a limbajului. Nedepistarea hipoacuziei în primul an de viaţă va interfera dramatic cu capacitatea copilului de a învăţa să vorbească şi ulterior, cu performanţele şcolare şi cu capacitatea de inserţie socială a acestuia la vârsta adultă.

Din acest motiv, în cazul hipoacuziei congenitale, depistarea şi intervenţia terapeutică timpurie sunt extrem de importante. The Joint Comittee on Infant Hearing (JCIH) recomandă screening-ul audiologic generalizat la toţi nou-născuţii înainte de vârsta de 1 lună. Cei depistaţi prin screening vor fi evaluaţi de către un medic specialist audiolog nu mai târziu de 3 luni de viaţă şi în cazul confirmării hipoacuziei vor fi încadraţi în programul de intervenţie terapeutică precoce înainte de vârsta de 6 luni.

Obiectivul principal al programelor de diagnostic şi intervenţie terapeutică precoce ale hipoacuziei congenitale este de a oferi copiilor cu probleme de auz condiţiile unei dezvoltări cât mai apropiate de normal a comunicării şi limbajului.

Când se efectuează testarea audiologică?

Dacă bebeluşul nu a fost testat în maternitate, prima testare trebuie să aibă loc în jurul vârstei de 7-10 zile, înaintea vârstei de 1 lună. La bebelusii fără factori de risc și care au trecut cu bine testul se recomandă o reevaluare audiologică după vârsta de 4 ani.

La un bebeluş cu risc e nevoie de testare la fiecare 6 luni până la vârsta de 3 ani. Factorii de risc pentru hipoacuzie sunt anumite sindroame genetice (ex sindrom Down), infecţii congenitale, medicamente ototoxice administrate gravidei sau copilului, prematuritatea, suferinţa severă la naştere, infecţii postnatale (meningită bacteriană, septicemii).

Informaţii despre testarea neonatală:

- Aparatul de testat auzul ne arată cât de bine răspunde urechea bebeluşului la stimuli sonori. În conductul auditiv extern se plasează o sondă mică din cauciuc. Aparatul emite mici sunete de scurtă durată (click-uri). Când sunetele ajung în urechea internă, o parte importantă a urechii interne - cohleea răspunde stimulilor sonori prin echouri. Acest răspuns este captat şi înregistrat de aparat. Această metodă se numeşte testarea prin otoemisiuni acustice. Metoda nu este dureroasă, micuţul nu va simţi nimic neplăcut.

- Dacă bebeluşul nu trece testul cu otoemisiuni se va efectua testarea cu ajutorul potenţialelor evocate auditive (ABR). Prin plasarea a 3 mici electrozi (ca la electrocardiogramă) pe capul bebeluşului (un electrod pe frunte, un electrod pe obraz şi un electrod la ceafă) vor fi testate atât urechea internă cât şi activitatea cortexului auditiv al creierului. Metoda nu este dureroasă, micuţul nu va simţi nimic neplăcut.

- Rezultatul testului se află pe loc. Testarea cu otoemisiuni în condiţii optime durează căteve secunde (sub 5 minute), potenţialele evocate au o durată mai lungă (5-15 minute).

- Puteţi să staţi lângă bebeluş în timpul testării.

- Deoarece aparatul este foarte sensibil la zgomotele exterioare, testarea se va desfăşura într-o cameră liniştită, de preferat în timpul somnului natural al bebeluşului.

- Este de preferat să-i daţi lăptic bebeluşului chiar înaintea testării pentru ca să doarmă în timpul acesteia. Să aveţi un biberon de ceai sau lapte la dumneavoastră în caz că se trezeşte micuţul.

- Dacă bebeluşul are nasul înfundat, testarea se poate prelungi sau uneori nu se poate efectua.

Ce se întâmplă dacă bebeluşul nu trece testul?

Se poate întâmpla ca bebeluşul să nu treacă testarea prima dată. În foarte multe cazuri se întâmplă să nu avem un răspuns corespunzător la o singură ureche. În acest caz vom repeta testarea peste 2 săptămâni. Un răspuns nefavorabil nu înseamnă că micuţul are probleme cu auzul.

Situaţii când răspunsul este „refer" fără a fi vorba de hipoacuzie:
- Copil agitat, neastâmpărit în timpul examinării;
- Zgomot de fond care împiedică efectuarea rapidă a testului;
- Lichid / ceară în conductul auditiv;
- Probleme legate de aparat (sondă prea mare/prea mică, filtru de sunet "rănit", electrozi nelipiţi bine etc).
- Majoritatea bebeluşilor trec la a doua testare, dar s-ar putea ca micuţul să aibă probleme de auz şi să fie nevoie şi de sfatul unui specialist audiolog.
- Dacă se dovedeşte că bebeluşul are probleme cu auzul primiţi ajutor şi suport de la bun început şi există posibilitatea ca micuţul să fie investigat şi diagnosticat în timp util.

Screeningul auditiv se efectuează în Clinica de Pediatrie Medicover.