Povestea lui Luca
Micutul a fost diagnosticat, la nastere, cu sindromul Treacher Collins, boala genetica ce i-a cauzat pierderea auzului si deformatiile de la nivelul fetei, precum si cu Hipoacuzie de transmisie bilaterala.
Pana acum, Luca a avut parte de testare auditiva din 6 in 6 luni, controale oflatmologice precum si multe altele, si protezare cu BAHA.
De asemenea, baietelul are dificultati de orientare in spatiu, din cauza ca nu poate aude nimic fara proteza auditiva.
Luca merge la gradinita, insa are tendinta de a se izola si de a fi reticent, din cauza copiilor care nu stiu cum sa ii vorbeasca sau care se sperie de el. Acasa, insa, este un baietel foarte energic.
Recent, parintii sai au contactat o clinica din Germania, unde au aflat costul estimativ pentru o prima interventie chirurgicala care il poate ajuta pe micutul Luca : 14.000 de Euro. La aceasta suma se adauga cazarea (controalele postoperatorii vor fi efectuate in clinica de zi, deci parintii vor fi nevoiti sa inchirieze o camera) si transportul, respectiv cheltuielile pentru fiecare control medical ulterior operatiilor.
Acesta este doar inceputul, din lungul sir de interventii chirurgicale. Sindromul in sine, presupune: reconstructia urechilor, reconstructia oaselor zigomatice si orbitelor laterale, reconstructia mandibulei, a pometilor si a nasului, implantul osos a procesorului BAHA, toate acestea efectuandu-se gradual cu cresterea pana la 18 ani.
Cum il poti ajuta pe Luca
Parintii micutului au creat Asociatia Iliescu Luca, pentru viitorul sau. Daca vrei sa il ajuti, poti dona cei 2% din impozitul datorat statului catre Asociatie. Formularul poate fi descarcat de aici: https://sites.google.com/site/asociatialucailiescu/alatura-te-celor-care-ajuta-asociatia-iliescu-luca
Alte modalitati de ajutor:
Daca sunteti reprezentantul unei firme si doriti sa sponsorizati activitatile Asociatiei Iliescu Luca puteti sa ne contactati la adresa asociatiailiesculuca1@gmail.com.
Daca aveti un site sau blog,puteti promova activitatea Asociatiei Iliescu Luca.Pentru aceasta ne puteti contacta la adresa de e-mail asociatiailiesculuca1@gmail.com.
Daca ne puteti sprijini prin gazduirea unei urne pentru donatii in cadrul sediului in care va desfasurati activitatea,va rugam sa ne contactati la adresa de e-mail asociatiailiesculuca1@gmail.com in vederea unui contract de colaborare.
Pentru mai multe detalii, intra aici: https://sites.google.com/site/asociatialucailiescu/home