Ana, mama a 3 fete a pierit sub roțile autobuzului!
Tragedia s-a întâmplat pe data de 28 ianuarie dimineață la ora 7:00. Ana, în vârstă de 44 de ani își lua „la revedere” de la soțul ei, dar nu știa că avea să fie pentru ultima dată. În timp ce traversa regulamentar strada, a fost lovită puternic de un șofer în vârstă tot de 44 de ani, care conducea un autoturism cu viteză. Ulterior a fost proiectată sub roțile unui autobuz și nu a mai avut nicio șansă de supraviețuire.
„La data de 28 ianuarie a.c., în jurul orei 07:00, polițiștii Serviciului Rutier Iași au fost sesizați cu privire la faptul că, pe DN 28, în localitatea Lețcani, a avut loc un accident rutier, soldat cu victime omenești. Din cercetările efectuate până în prezent, s-a constatat faptul că un bărbat de 44 de ani, în timp ce ar fi condus un autovehicul pe DN 28, ar fi surprins și accidentat o femeie de 44 de ani care, ulterior, ar fi fost proiectată pe sensul opus de deplasare, sub un autobuz.
În urma accidentului, femeia a decedat. Șoferul a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ. În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, iar cercetările sunt continuate”, a transmis Inspectoratul de Poliție Județean Iași.
Tragic este că Ana avea trei fetițe, era o femeie muncitoare și lucra la fabrica de borș. Conform informațiilor transmise de o vecină, cea mai mică dintre fetițe avea doar șapte anișori. Ana Andriescu va fi condusă pe ultimul drum în satul natal Hoisești din comuna Dumești.
„E tragic ce s-a întâmplat acolo. Ea era o femeie foarte muncitoare, lucra la fabrica de borș. Are trei fete, cea mică are vreo 7 anișori. Din ce am înțeles, soțul era cu ea, a văzut tot ce s-a întâmplat. Nu știu, o clipă de neatenție, și uitați ce se întâmplă. Oricum, nu este prima dată când mor oameni în zona aia, și de la noi, din comună, au mai fost. Este foarte periculos”, a declarat o vecină a Anei conform informațiilor din presă.
Polițiștii ieșeni au întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă, iar cercetările continuă pentru a afla cauzele și împrejurările în care a avut loc accidentul.
Capcane mortale pentru pietoni în zona Lețcani. Proteste dure au avut loc după moartea unui copil de 3 ani
Zona Lețcani este cunoscută pentru numărul mare de accidente rutiere, iar în anul 2023 localnicii, cei mai mulți părinți cu copii de mână, au protestat în fața școlii din localitate. Copiii trebuie să traverseze un drum european aglomerat cu un trafic foarte greu, iar la vremea respectivă localnicii cereau să li se construiască pasarele sau pasaje subterane, ori să se monteze mai multe semafoare în localitate.
În anul 2023, un tată cu cei doi copii ai săi au fost loviți de un tir chiar pe trecerea de pietoni din fața școlii. Bărbatul și copilul mai mare au ajuns la spital, iar băiețelul de trei ani al familiei a murit pe loc. Șoferul declara atunci că nu i-a văzut pe cei trei, pentru că intraseră în „unghiul mort”.
„Pur și simplu nu i-am văzut. Am acordat prioritate pietonului din dreapta, știam că în stânga nu este nimic și într-o fracțiune de secundă s-au băgat și n-am apucat să îi văd. Nici nu am cuvinte să mai povestesc. Nu am vrut să se întâmple așa ceva. Sunt și eu tată. Am 3 copii, de 3, 5 și 7 ani. Cel mai mic este născut în aceeași perioadă cu cel din accident”, declara Alin Candrea, șoferul de tir implicat în accident.
Surse foto: facebook.com, istockphoto.com
Surse articol: protv.ro, viva.ro, stirileprotv.ro, stirileprotv.ro