Medicii mi-au salvat bebelușul, dar o asistentă mi-a salvat mie viața

Bebelușul ei a avut grave probleme de sănătate

O mamă a stat de vorbă cu „Insider” și a povestit prin ce momente grele a trecut când a aflat că fiul ei în vârstă de 3 luni suferea de atrezie biliară: afecțiune ce implică lezarea și astuparea ductelor biliare, al căror rol este drenarea bilei. Când se ajunge într-o asemenea situație, bila rămâne blocată în ficat și pot surveni leziuni la nivelul acestui organ. 

Inițial, bebelușul a trecut printr-o intervenție chirurgicală de refacere a ductelor biliare afectate de boală. Ulterior, medicii au hotărât că avea nevoie de un transplant de ficat, așa cum reiese și din confesiunea mamei pentru sursa citată:

„Bebelușul meu a petrecut aproape două luni în spital în primul său an de viață. Pentru că suferea de atrezie biliară, o boală ce poate fi fatală, am trecut printr-o perioadă foarte stresantă. Inițial, băiețelul meu a suferit o intervenție chirurgicală pentru repararea ductelor biliare malformate. Operația nu a oferit rezultatele așteptate, prin urmare a trecut și printr-un transplant hepatic.

Fără o intervenție medicală, atrezia biliară poate fi fatală până la vârsta de 2 ani. Sunt numeroase persoane care au salvat viața fiului meu și de aceea le sunt deosebit de recunoscătoare. În primul rând, îi sunt recunoscătoare familiei persoanei care ne-a donat ficatul: alegerea lor mi-a salvat copilul. În al doilea rând, sunt recunoscătoare echipei de medici care s-a ocupat de fiul meu: grija și priceperea lor l-au salvat.”

Le este recunoscătoare asistentelor medicale pentru perioada în care a fost în spital alături de copilul ei

Mama și-a continuat confesiunea pentru sursa menționată explicând prin ce obstacole a avut de trecut încă din primele zile de viață ale copilului ei. Problemele nu s-au terminat atunci, băiețelul trecând printr-un transplant hepatic și petrecând în spital aprox. 6 săptămâni. Pe parcursul acestei perioade, mama s-a bucurat permanent de susținerea asistentelor medicale. Iată de ce a ales să-și exprime recunoștința față de ele:

„Când fiul meu a fost diagnosticat cu atrezie bilară la vârsta de 3 luni, a fost imediat internat în spital pentru 10 zile. Lumea mea s-a prăbușit când am aflat de ce boală suferea. Speram că va primi îngrijirea adecvată, însă tot îmi făceam griji.

Eram stresată și stăteam într-un salon de spital cu bebelușul meu. Chiar dacă vorbeam la telefon cu persoanele dragi, tot eram tristă și mă simțeam singură. Asistentele medicale au fost cele care mi-au ținut companie. Am sesizat cât erau de ocupate, așa că am fost uimită că stăteau de vorbă cu mine. Mă așteptam să verifice semnele vitale ale fiului meu fără să spună nimic, însă de fiecare dată când veneau în salon îmi adresau o vorbă bună.

Mă întrebau cum mă simțeam. Mă linișteau spunându-mi că situația va deveni mai ușoară. M-au informat despre boala de ficat de care suferea copilul meu. Acele discuții mi-au dat putere. Asistentele au dovedit că împărtășesc mai mult decât cunoaștere: ele își dezvăluiau umanitatea. În primele 10 zile petrecute în spital cu băiețelul meu, ele mi-au oferit confort emoțional în momente grele. 

Când fiul meu a revenit în spital pentru transplantul de ficat, a rămas internat șase săptămâni. Știam deja că era grav bolnav, prin urmare șocul meu emoțional era mai mic decât la prima internare. Chiar și așa, a fost o experiență plină de provocări. Stăteam mai mult la spital, în timp ce soțul meu se ocupa de copiii noștri mai mari. De asemenea, el a continuat să lucreze, dar eu am rămas în concediu de maternitate.

Asistentele medicale au fost indispensabile în toată această perioadă dificilă. Făceau neîncetat lucruri pentru a-l ajuta pe fiul meu să se simtă cât mai confortabil, spre exemplu îi aduceau jucării sau testau diverse creme pentru iritația de scutec.

În același timp, m-au ajutat și pe mine să mă simt cât mai în largul meu. Într-o seară, nu am apucat să mă ocup să-mi asigur cina. Am încercat să sar peste ea, însă una dintre asistente mi-a spus „Trebuie să mănânci” și m-a condus la cantina personalului spitalului ca să-mi pot lua ceva de mâncare. Gesturi de bunătate precum acesta nu erau neobișnuite. De altfel, astfel de gesturi erau ceva obișnuit pentru acele asistente.

Fiind cadru didactic, pot spune că și eu am o profesie ce implică grija. Atât eu, cât și colegii mei profesori, știm că asistentele medicale chiar vor să ajute. Ele nu și-au ales această meserie pentru laude și recunoașteri, dar sper că știu cât sunt de apreciate. 

Asistentele care au lucrat cu fiul meu chiar mi-au făcut viața infinit mai bună într-o perioadă foarte dificilă: pentru așa ceva le voi fi veșnic recunoscătoare.”

O asistentă medicală a devenit nașa bebelușului pe care l-a îngrijit timp de 6 luni în spital