Confesiune de femeie- „Am divorțat de soțul meu, dar mi-am păstrat soacra”
După ce a descoperit că soțul ei a înșelat-o, a hotărât să divorțeze, dar teama ei cea mai mare a fost că nu va mai putea fi alături de soacra ei, cu care avea o relație cu totul specială. În cadrul unei confesiuni emoționante, a expus argumentele pentru care a ajuns să se înțeleagă de minune cu soacra sa și nu a uitat nici să-și exprime recunoștința față de aceasta.
„Când am divorțat de soțul meu, cea mai mare grijă a mea nu a fost împărțirea bunurilor sau faptul că urma să mă mut într-un loc nou. Mă întrebam dacă soacra mea va mai fi prezentă în viața mea.
Mi-am întâlnit pentru prima dată soacra în vremea când era voluntar în cadrul orchestrei din care făceam parte în perioada liceului. În zilele cu concerte, purta o ținută neagră, la fel ca membrii orchestrei și se preocupa să aibă grijă să se renunțe la pulovere astfel încât niciun elev să nu fie în situația de a nu putea performa întrucât nu avea ținuta corespunzătoare. Adesea, după repetiții, îmi dăruia câte un fursec. „Ai fost specială pentru mine încă de pe atunci”, mi-a scris zece ani mai târziu într-o felicitare.
În perioada în care mă întâlneam cu fiul ei, alături de ei doi și de familia lor, ne înghesuiam cu toții într-o mașină și ne îndreptam către China Town. Purtând un pulover tricotat chiar de ea, soacra mea ar fi comandat dim sum în limba ei maternă, chineza. Îmi punea mâna pe umăr și mă prezenta ospătarilor ca fiică a ei, aproape toți dintre aceștia spunându-i pe nume.
Pentru soacra mea, limbajul iubirii este mâncarea. După ce m-am căsătorit cu fiul ei, am petrecut timpul împreună în preajma castroanelor de pho sau pregătind un prânz special. În timp ce soțul meu era la muncă, stăteam împreună și ne plângeam de carierele de cadre didactice pe care le aveam amândouă. Puteam să mă bazez întotdeauna pe ea, pe faptul că stăteam de vorbă fără să mă judece. Dădea din cap și reacționa cu empatie când îi spuneam despre o greșeală pe care o făcusem sau despre un argument contradictoriu, chiar și când discutam despre fiul ei. O ascultam când îmi pomenea despre nemulțumirile pe care le avea și ea în relația ei sau când era vorba despre un coleg de serviciu. Aveam în comun cariera, dragostea pentru soțul meu și faptul că apreciam un sushi bun.
La doi ani după ce m-am căsătorit, m-am îmbolnăvit foarte tare, sufeream de o boala autoimună. Când soțul meu a devenit tot mai îngrijorat și mai deprimat din cauza bolii mele, soacra mea a venit ca să aibă grijă de mine. Bucătăria noastră se umpluse de friptură de porc la grătar, de pui cu orez și de sushi-ul meu de casă favorit. Îi hrănea cu carne și pe câinii noștri și le-a tricotat și îmbrăcăminte. Cele mai multe dintre după-amieze și le petrecea alături de mine, povestindu-mi ce se mai întâmpla în afara casei. Când în sfârșit mă refăcusem suficient pentru a mă duce singură la canapeaua din sufragerie, ea mi-a adus cafea în cana mea preferată ca să putem sărbători.
În final m-am recuperat după boală, dar nu s-a întâmplat la fel și cu soțul meu. După ce soacra mea a plecat din casa noastră, el a devenit tot mai distant. În loc să stăm împreună pe canapea și să ne uităm la un film, el prefera să se retragă în biroul său după ce venea de la muncă. Se înfuria foarte tare chiar și dacă îl întrebam cum a fost într-o zi la serviciu. Învățasem cum se strecura prin spatele casei sau îmi petreceam serile la un „Starbucks” din apropiere, când auzeam cum ușile de la garaj arătau că a venit acasă.
Într-o zi, când soacra mea ne vizita, am auzit în preajma mea cum telefonul soțului meu vibra, dar el nu era în cameră. Niciodată nu am apelat la parole pentru telefon și de obicei schimbam telefoanele între noi. M-am uitat la telefon ca să văd dacă nu cumva era vorba despre un mesaj de la un prieten comun. „Abia aștept să te strâng din nou în brațe”, acesta era mesajul pe care l-am văzut. Numele unei femei mult mai tinere a apărut pe ecranul telefonului.
M-au trecut fiorii și i-am spus soacrei mele „Mă înșeală”. Am citit îngrijorarea în ochii ei. După aceea m-a luat de mână cu aceeași empatie pe care o avea de obicei.
A durat un an până când minciunile soțului meu, ședințele de terapie de cuplu care au eșuat și conversațiile care frângeau inima să mă convingă de faptul că era nevoie să plec. Cu toate acestea, ezitam. Cu tristețe în privire, soacra mea regreta și ea finalul căsniciei alături de fiul ei. Uneori, încerca să mă convingă să rămân. Mă întrebam dacă mai voia să petreacă timp cu mine și după divorț. Puteam să trăiesc fără soțul meu, dar nu eram la fel de sigură că voi putea trăi fără cea care îmi devenise, în timp, o prietenă atât de apropiată. Plângeam după zâmbetul ei, după modul în care lumina fiecare încăpere în care intra cel puțin la fel de mult după cum plângeam după mariajul meu care se încheiase.
De prima Zi a Îndrăgostiților de după divorț, în timp ce stăteam singură cu câteva cutii de cărți pe care urma să le despachetez în noul meu apartament, am auzit o bătaie în ușă. Câinii mei au început să dea din coadă când am deschis ușa și am văzut-o pe soacra mea. „Pentru fiica mea”, a zis ea în timp ce mi-a întins un recipient cu sushi de casă și mi-a strâns mâna.
După ce am trecut prin mai multe Zile ale Îndrăgostiților, uitasem de cutiile de bomboane în formă de inimă și de felicitările pe care mi le dăruia fostul meu soț. Adevărata dragoste este reprezentată de sushi făcut în casă, presărat cu puțină tristețe. Înseamnă să alegi prietenie și conectare în vreme ce încerci să-ți vindeci inima rănită.”
Articolul reprezintă traducerea și adaptarea eseului disponibil pe site-ul today.com
Surse: today.com, news.yahoo.com
Sursă poză principală: istockphoto.com
Surse foto: istockphoto.com