Sunt Ruxandra și am devenit mama lui Victor acum aproape 5 ani. Să fiu mamă mi se pare cel mai mare privilegiu, să am șansa de a vedea cum crește și se dezvoltă copilul meu și mai ales să știu că am contribuit la asta. E și o mare responsabilitate așa că de cele mai multe ori mă îndoiesc că fac lucrurile bine și mă încearcă tot felul de emoții contradictorii dar alături de Victor găsesc de fiecare dată calea și sper că mă descurc cât de cât onorabil.