Maria Vrabii

Specialitate: Contributor

Sunt din Republica Moldova, mămica unei minunate fetițe, care e diagnosticată cu sindromul benzilor amniotice la degețelele de la ambele mânuțe. Pe parcursul sarcinii am trecut prin multe încercări: Durere, Lacrimi, Regrete, Dezamăgire, Trădare.
Multă durere, multe lacrimi și regrete, pentru că a plecat sprijinul și ajutorul cel mai important- tatăl viitorului copil
Pierdere? Pierderea locului unde timp de doi ani îi spuneai "acasă". Pierderea cuibului care a fost amenajat cu multă bucurie pentru "puiul nostru". Pierderea speranței și încrederei că al tău copil va dormi și se va juca în camera pe care ai amenajat-o cu atât de mult entuziasm, că va alerga prin ogradă, că va gusta din piersicile și cireșele plantate de tine, sau din acei strugurii de care erai atât de mândru, că se va da în leagănul pe care l-ai făcut cu multă migală.
Rolul de mamă? În cazul nostru, la pachet cu acea bucurie s-a strecurat iarăși acea durere și dezamăgire, de ce copilul meu, de ce eu? Nu a fost suficient cât am suferit, de merit să fie și mai mare?