Părinții nu ar trebui să se „joace” nicicând cu aceste cuvinte, insistă experții. Ține cont de acest aspect: copiii au dreptul și merită să fie iubiți și nu ar trebui să le arătăm contrariul nici când suntem dezamăgiți sau furioși din cauza lor.
Cu cât un copil va simți lipsa de iubire, cu atât va avea mai mult de suferit, creierul său receptând încă de la cea mai fragedă vârstă atitudinea părinților față de el. În cazul în care nu va resimți afecțiunea, va tinde să se închidă în sine pentru a-și diminua durerea pe care o resimte.
Deși îți poate fi la îndemână să-i spui micuțului tău „Nu te mai iubesc!” când te-a supărat cu ceva, când îl cerți, străduiește-te să te calmezi, să înțelegi motivul pentru care a adoptat un anumit comportament indezirabil și să încerci să nu-i vezi numai defectele, ci și calitățile. Cu cât vei fi mai calmă și vei reuși să te „aduni”, cu atât situația se va detensiona, copilul va simți în continuare că îi ești alături, iar relația dintre voi nu va avea de suferit.
Dacă te afli și tu printre părinții care i-au amenințat așa pe copiii lor, încearcă să renunți în a mai realiza acest demers. Indiferent de cât de mult te-ar supăra copilul, indiferent de cât de tare simți nevoia să îl cerți, abține-te să-l sperii că îl vei părăsi. Nu vei face altceva decât să-i creezi stări de anxietate, teama că poate fi oricând abandonat și sentimentul că nu are pe cine să se bazeze.
Deși este mai puțin probabil ca un copil ce este preșcolar sau care este deja la școală să se mai confrunte cu anxietatea de separare, în situația în care a auzit de mai multe ori acasă că unul dintre părinți va pleca din cauza lui, va ajunge să se confrunte cu tulburări de anxietate severe. Poți să-ți dai seama că are de suferit din acest motiv dacă vei sesiza următoarele manifestări:
Indiferent de cât de frustrată sau de mânioasă ești din cauza copilului, aceste cuvinte sunt unele dintre cele mai periculoase pentru acesta, atrag atenția specialiștii în psihologia infantilă. În primul rând, pot lăsa cicatrici adânci în sufletul copilului, inclusiv în viața de adult, dându-i impresia că nu merită să fie iubit de nimeni, că nu merită să fie prețuit.
În al doilea rând, să-ți învinuiești copilul pentru că există nu are niciun sens și nu te va ajuta să pari mai autoritară în fața acestuia. În realitate, decizia de a-l avea ți-a aparținut, iar rolul tău este să-i dovedești faptul că-l iubești necondiționat, că ești un model pentru el și că se poate baza pe tine. De aceea, când îți vin în minte asemenea vorbe, încearcă să respiri adânc și să-ți exprimi în alt mod nemulțumirea, furia sau frustrarea.
Cu precădere în situațiile mai tensionate, când îți cerți copilul, îți poate fi mai comod să-i adresezi aceste vorbe decât să găsești argumentele menite să te ajute să redresezi situația. Dar procedând așa nu vei face altceva decât să închizi toate liniile de comunicare cu el, mai ales dacă este vorba despre un copil mai mare care are nevoie de explicații, de soluții, de ghidare, dorindu-și să fie ascultat.
În același timp, o asemenea replică nu va rezolva problema, ci va amplifica starea de conflict și îl va determina pe copil să simtă că nu se poate baza oricând pe tine, că nu îi ești alături și că nu ești dispusă să-l asculți. Totodată, se va simți jignit sau devalorizat.
Nu în ultimul rând, nu îi vei oferi un model adecvat. Gândește-te la simplul fapt că, în viața sa de adult, copilul tău va considera că este cea mai bună soluție să-i spui cuiva să tacă decât să poarte o discuție ce ar putea fi în beneficiul ambelor părți, prevenindu-se disoluția unei relații.
Fără să-ți dai seama adesea, când îți cerți copilul poți ajunge să-i pui diverse „etichete”. Deși ești tentată să crezi că acestea vor trece pe lângă el, că va uita rapid de ele, psihologii ne avertizează că lucrurile nu stau deloc așa. Dimpotrivă, „etichetele” puse unui copil se pot întipări atât de bine, încât acesta poate ajunge, în timp, să acționeze conform lor, dar poate fi și în situația de a se simți devalorizat, umilit, demoralizat și va avea o stimă de sine tot mai scăzută.
Copiii nu înțeleg semnificația exactă a „etichetelor” primite, nu le procesează suficient, de aceea nu este indicat să fie folosite nicicând, nici chiar în situațiile în care părinții sunt foarte supărați sau furioși.
Uneori, consideră specialiștii, inclusiv „etichetele” pozitive pot conferi limitări unui copil. Spre exemplu, dacă aude mereu că este „responsabil” va acționa exagerat de prudent, nu-și va asuma nicicând riscuri, de teama să nu piardă această „etichetă”, ajungând stresat/ă din acest motiv.
Citește și: Nu pune etichete pe copil, pune-le pe borcane!
Printre primele impulsuri pe care le poți avea când te cerți cu copilul tău se poate afla și acela care te îndeamnă să-i spui să plece, să te lase în pace. Vei face însă o mare greșeală, dau asigurări experții în psihologia infantilă, întrucât îți vei priva copilul de acel sentiment de siguranță că are o casă, că are pe cineva acolo care-l iubește necondiționat.
Nu va fi simplu să te stăpânești și să te rezumi la a ține pentru tine vorbele pe care nu dorești să le audă copilul tău, dar în calitate de părinte și de model pentru el este necesar să reușești. Ca să-ți fie mai la îndemână, ține cont și de următoarele sfaturi ale specialiștilor:
Asemenea etichetării și tendința de a face mereu comparații poate fi deosebit de nocivă pentru copilul tău. În aceste condiții, când îl cerți ar trebui să faci tot posibilul să nu îl compari cu alții, nici chiar dacă este vorba de frați/surori sau de alte rude. Ai permanent în minte următorul lucru: dacă va fi comparat cu ceilalți, copilul nu se va simți apreciat pentru ceea ce este, va începe să simtă că nu merită să fie iubit întrucât nu este precum o anumită persoană. De altfel, psihologii afirmă că părinții care obișnuiesc să-și supună copiii comparațiilor nu vor face altceva decât:
