swipe

10 vești bune despre pandemia cu Covid-19 pe care toată lumea trebuie să le afle

1. Se testează vaccinuri în mai multe țări

Pandemia cu coronavirus a unit specialiști din toată lumea care caută și testează un vaccin menit să oprească pandemia.

În SUA au început primele teste pe oameni, iar China este în faza testelor clinice. Comisia Europeană oferă 80 de milioane de euro unui dezvoltator de vaccinuri inovatoare, CureVac, cu sediul în Germania, pentru vaccinul împotriva COVID-19.

Pe 16 martie s-a distribuit prima doză de vaccin unuia dintre cei 45 de voluntari care participă la studiul din SUA, în cadrul Institutului de Cercetare în Domeniul Sănătății, Kaiser Permanente Washington din Seattle. 

„Nu știm dacă acest vaccin va induce un răspuns imun sau dacă va fi sigur. De aceea am început acest proces de testare”, a declarat liderul studiului, dr. Lisa Jackson, pentru Associated Press, informează Digi24. Ea a precizat că nu este în stadiul în care ar fi posibil sau prudent să fie oferit populației. Important de reținut este faptul că în ciuda acestor cercetări, un vaccin nu ar fi disponibil pentru o utilizare pe scară largă timp de 12 până la 18 luni, consideră dr. Anthony Fauci de la Institutul Național de Sănătate din SUA.

Totuși, unele vaccinuri împotriva noului coronavirus dezvoltate de universităţi din China ar urma să ajungă în cel mai scurt timp în faza de teste clinice sau ar putea fi chiar puse la dispoziţie pentru utilizare în situaţii de urgenţă, potrivit unui oficial chinez citat de Xinhua, informează Agerpres.

De asemenea, este luat în considerare și un tratament antiviral numit Remdesivir, realizat de SUA Gilead Sciences. Acesta se află în ultimele etape ale studiilor clinice din Asia, medicii din China fiind mulțumiți de eficiența lui în combaterea coronavirusului.

10 vești bune despre pandemia cu Covid-19 pe care toată lumea trebuie să le afle

2. Numărul de cazuri din China a început să scadă

China, focarul numărul unu al noului coronavirus, dă semne de revenire. De câteva zile, în tot mai multe zone nu au mai apărut deloc noi infectări. După două luni în care populația a stat acasă, viața se reîntoarce la normal. În prezent, mai sunt aproximativ 8.000 de cazuri active, restul fiind închise fie prin externări, fie decese.

De asemenea, mai multe spitale de carantină au fost închise, iar peste 4.000 de medici și asistente care au venit special pentru a ajuta cu cazurile de coronavirus, au fost trimiși ieri acasă.

Cifrele din China arată așa:

  • Cazuri de coronavirus: 80.894
  • Număr de decese: 3.237
  • Număr de vindecări: 69.614

10 vești bune despre pandemia cu Covid-19 pe care toată lumea trebuie să le afle

3. Nou-născut vindecat fără tratament

Nou-născutul din China care a fost testat pozitiv cu COVID-19, la sfârșitul lunii februarie, s-a vindecat fără tratament! Bebelușului i s-a confirmat boala la naștere, dar a fost externat 17 zile mai târziu.

„A fost un succes. Nu a avut dificultăți de respirație, febră sau tuse. A rămas într-o stare stabilă timp de 16 zile și acuma fost testată negativ de două ori pentru Covid-19”, au spus medicii citați de Știrile Pro TV. Mama lui însă a rămas în carantină. Acum patru zile un alt nou născut din Londra a devenit cel mai tânăr pacient infectat cu COVID-19.

Specialiștii au declarat faptul că femeile însărcinate și bebelușii prezintă risc scăzut de contaminare, iar în cazul contactării virusului, simptomele vor fi blânde. Cei mai în pericol sunt vârstnicii, avertizează autoritățile.

10 vești bune despre pandemia cu Covid-19 pe care toată lumea trebuie să le afle

4. Izolarea în case a dus la reducerea poluării aerului

Pandemia ne-a făcut pe toți să stăm puțin locului din ceea ce făceam, iar acest lucru a avut efecte benefice asupra planetei. Imaginile din satelit de la Agenția Spațială Europeană și NASA au arătat că poluarea aerului s-a redus semnificativ. În plus, potrivit cercetătorilor de la Universitatea Stanford, îmbunătățirea calității aerului a dus, în locuri precum China, la reducerea deceselor premature cauzate de respirația aerului toxic.

Potrivit site-ului UE de monitorizare a calității aerului AirQualityNow.eu - Londra a înregistrat o scădere de la 96, duminică, la doar 20, luni. Cifra de luni ar fi în mod normal mai mare decât rata de weekend.

În plus, emisiile făcute de transportul aerian contribuie semnificativ la schimbările climatice, așa că se așteaptă ca poluarea să scadă pe măsură ce tot mai multe zboruri sunt anulate.

„La doar două luni de reducere a nivelului de poluare, au fost salvate viețile a 4.000 de copii sub cinci ani și a 73.000 de adulți de peste 70 de ani, doar în China. Acest lucru este semnificativ mai mult decât actualul număr global de decese cauzate de virus”, consideră economistul specializat în resurse de mediu, Marshall Burke, citat de Daily Mail.

10 vești bune despre pandemia cu Covid-19 pe care toată lumea trebuie să le afle

5. Favipiravir este eficient împotriva COVID-19

Specialiștii din China au anunțat  că medicamentul antiviral pentru gripă Favipiravir este eficient împotriva COVID-19. Acesta a fost aprobat pentru utilizare clinică în Japonia în 2014 și nu a arătat reacţii adverse în studiul clinic efectuat de chinezi, potrivit Zhang Xinmin, directorul Centrului Naţional pentru Dezvoltare Biotehnologică, aflat sub autoritatea Ministerului Ştiinţei şi Tehnologiei din China, scrie Digi 24.

La studiu au participat peste 80 de pacienţi dintr-un spital din oraşul Shenzhen, situat în provincia Guangdong din sudul Chinei.

Astfel, Favipiravir a fost recomandat medicilor şi ar trebui inclus în planul de tratament pentru COVID-19, consideră Zhang.

10 vești bune despre pandemia cu Covid-19 pe care toată lumea trebuie să le afle

6. Majoritatea cazurilor de îmbolnăvire nu sunt deloc severe

Coronavirusul a speriat pe toată lumea, dar mai bine de 80% dintre cazuri au simptome ușoare și se recuperează complet, spun oficialii guvernamentali și experții medicali.

„Mulți oameni intră în panică, iar unii chiar exagerează riscurile”, a spus dr. Jin Dongyan, expert în virologie la Universitatea din Hong Kong, citat de New York Times.

10 vești bune despre pandemia cu Covid-19 pe care toată lumea trebuie să le afle

7. Suntem mai atenți la igiena personală

Coronavirusul ne-a făcut pe toți să fim mai atenți cu igiena noastră personală. Ne spălăm pe mâini mai des și mai bine, știind că această măsură este prima care ne protejează de contactarea unui virus, inclusiv coronavirus.

Deși studiile arată că alocăm 6 secunde atunci când ne spălăm pe mâini, experții avertizează că nu e suficient.

Cum să te speli corect pe mâini, pas cu pas:

  1. Udă mâinile cu apă rece sau caldă
  2. Săpunește mâinile, dosul și încheieturile, precum și spațiile dintre degete și unghiile. Menține acest proces cel puțin 20 de secunde.
  3. Clătește bine mâinile
  4. Usucă-le cu un prosop de hârtie de unică folosință

Iată regulile de igienă personală recomandate de autorități:

  • Spălați-vă pe mâini cu apă și săpun, minimum 20 de secunde, după orice contact cu o suprafață potențial contaminată.
  • Folosiți prosoape de hârtie, de preferat, pentru a vă șterge mâinile.
  • Nu vă atingeți ochii, nasul sau gura cu mâinile neigienizate.
  • Dacă strănutați sau tușiți acoperiți-vă gura și nasul cu un șervețel de unică folosință, pe care aveți grijă să-l aruncați imediat la coșul de gunoi.
  • Dezinfectați frecvent, cu soluție pe bază de alcool sau clor, suprafețele cu care intrați în contact, atât acasă cât și la locul de muncă.
  • Aerisiți de mai multe ori pe zi încăperile în care desfășurați activități.
  • Luați medicamente antivirale sau antibiotice numai la prescripția medicului.
  • NU beți lichide din aceeași sticlă/pahar cu alte persoane și nu folosiți aceleași tacâmuri.
  • NU intrați în contact direct cu persoanele aflate în autoizolare la domiciliu, indiferent dacă prezintă sau nu simptome specifice coronavirus.
  • Masca de protecție/masca chirurgicală îi protejează pe cei din jurul dumneavoastră, în cazul în care aveți simptome de gripă sau răceală, întrucât previne răspândirea virusului pe cale respiratorie.
  • Masca de protecție trebuie să acopere complet nasul și gura persoanei care o poartă.

10 vești bune despre pandemia cu Covid-19 pe care toată lumea trebuie să le afle

8. Învățăm să mâncăm mai sănătos și să gătim acasă

Pandemia ne-a făcut pe toți să fim mai atenți la alimentația noastră de zi cu zi. E important să ne menținem sănătoși, așa că facem alegeri mai sănătoase.

Mai mult decât atât, faptul că stăm în casă avem ocazia să gătim, chiar împreună cu copiii noștri. Nu doar că trece timpul mai ușor, ci este și mai sănătos.

Dacă vrei să afli mai multe informații despre cum să ai o alimentație sănătoasă, îți recomandăm să citești articolul nostru: Alimentație sănătoasă: sfaturi interesante de la specialist.

De asemenea, găsești mai multe materiale în secțiunea noastră Familia>Alimentatie sanatoasa, dar și o diversitate de rețete culinare.

10 vești bune despre pandemia cu Covid-19 pe care toată lumea trebuie să le afle

9. Ne reconectăm cu familia

Să stăm în case, ca să limităm răspândirea coronavirusului, nu este neapărat un lucru rău. Așa avem ocazia să petrecem mai mult timp împreună, să ne reconectăm cu familia. Părinții nu mai aleargă la serviciu sau în oraș să rezolve treburi. Ei au timp să stea cu copii lor și să facă diverse activități împreună. Iar cum școala s-a mutat online, mulți au ocazia să facă tot felul de ateliere creative, să gătească, să picteze, să vizioneze filme documentare și lecții pe YouTube.

„Fie că locuiești într-o casă mare cu șase dormitoare, fie că stați cu toții într-un apartament mai mic, vom simți din ce în mai mult pereții care se parcă ne constrâng”, spune Eloise Rickman pentru BBC. Ea ține cursuri despre homeschooling, un lucru ce a devenit obișnuit și printre părinții români zilele acestea.

Specialiștii ne recomandă să ne facem un program lejer, cu activități diverse. Putem organiza o zi de film de vizionat împreună și să creăm spații pentru pictură sau lucru manual pentru cei mici.

De asemenea, putem folosi Internetul împreună cu copiii noștri, să le arătăm că aici găsesc nu doar jocuri, ci și piese de teatru radiofonic, spectacole, documentare spectaculoase despre animale și tot felul de resurse educaționale.

10 vești bune despre pandemia cu Covid-19 pe care toată lumea trebuie să le afle

10. România încă nu este într-o situație gravă

Hai să privim și partea bună în toată această poveste cu coronavirusul. Din cele 246 cazuri raportate miercuri în România, avem deja 19 persoane vindecate, iar rata de îmbolnăvire este cea mai scăzută în rândul copiilor și bătrânilor. Chiar dacă vârstnicii sunt cei mai predispuși, explicația este că aceștia s-au ferit pe cât posibil să intre în contact cu multe persoane.

În plus, foarte important este că până la această oră nu avem niciun deces cauzat de noul coronavirus.

Aflați informații actualizate, de mai multe ori pe zi, despre evoluția epidemiei cu coronavirus în România accesând site-ul Institutului Național de Sănătate Publică. Aveti aici harta live a țării noastre cu informații privitoare la numărul de cazuri confirmate, numărul de persoane aflate în izolare sau carantină, dar și situația pe județe.

De asemenea, pe site-ul Ministerului Afacerilor Interne găsiți informări COVID-19 de la Grupul de Comunicare Strategică. Mai multe informații puteți afla și dacă sunați la TELVERDE – 0800.800.358, o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetățenilor cu privire la coronavirus.