Provocările unei mame de ... băiat!

Ca fiecare, sau mai bine zis ca multe dintre noi, am visat, în secret sau nu, la fetiță ori băiat. Momentul primei ecografii edificatoare îl asociez cu deschiderea cadoului de către mamă.

Surpriză! Aveți băiat!

Am avut ceva emoții și gânduri de toate felurile când am aflat vestea. Însă, mi-am zis că măcar atâta timp cât este bebeluș este la fel, indiferent de genul copilului.

Sau cam la fel, căci provocările de mamă de băiat au apărut timpuriu:

~ Băieții și scutecul

În prima lună, am crezut că nu sunt în stare să pun corect un scutec. Îl îndreptam, îl strângeam, îl aranjam... copilul ud, scutecul uscat. Ok! Bine, poate am greșit mărimea. Și am schimbat dimensiuni, mărci, modele... Și degeaba, domne, tot 20 de scutece în 24h am înlocuit până pe la 6 luni. Eh! Dar nu mereu era același scenariu. Uneori erau de ajuns și câteva picături exact acolo unde trebuie pentru ca el să plângă neconsolat până când era schimbat.
Ahh! Cât am mai mulțumit în sinea mea inventatorului de scutece de unică folosință și celui de mașini de spălat.
Într-o zi, vorbind cu o prietenă mămică de băiat, am aflat că și ea pățește așa uneori. Pe când, prietena mea, care are fată, s-a distrat copios, când eu m-am plâns disperată că nu mai știu ce să fac. Ea, bineînțeles, nu s-a întâlnit cu această situație.

~ Băieții și toaleta

A trecut până la urmă și vremea scutecelor (am simțit și în portofel sfârșitul ei!), dar altă provocare s-a ivit. Unde îl duc? La baia doamnelor sau la baia domnilor?! Atât m-a chinuit întrebarea acesta ...până în ziua în care am fost pusă în fața faptului împlinit (sau mai bine zis ce avea să se împlinească dacă nu mă grăbeam) și mânată de disperarea din ochii copilului am ales să deschid ușa doamnelor. Moment în care totul mi s-a clarificat și mi s-a părut firesc ca atunci când este doar cu mine să intrăm la fete și când suntem și cu tati să meargă împreună.
Ehh! Dar mi s-a întâmplat într-o benzinărie să îi cășune că el vrea la băieți, pentru că este băiat! I-am dat cu explicații, cu rugăminți, dar cum vedeam că vulcanul avea să erupă ( metaforă atât pentru furie, cât și pentru nevoia fiziologică a lui, să ne înțelegem!), mi-am călcat pe.. mândrie și am pășit pe tărâmul necunoscut... A fost singura dată când am cedat și asta doar pentru că nu aveam schimburi cu mine...în caz de.

~ Băieții și etapele dezvoltării

Merge/vorbește?! Ahh! Nu încă?? Eee, este băiat, băieții sunt mai puturoși.
Personal, nu sunt de acord. Cred, cu tărie, că fiecare copil are ritmul lui, însă trebuie urmărite cu atenție graficele achizițiilor. În cazul în care nu este pe acolo, să te adresezi unui specialist pentru o părere avizată. Îți vei găsi liniștea și ori vei trece în fața specialistului ca fiind paranoia, sau vei avea măcar șansa să intervi de la început.

~ Băieții și atașamentul față de mamă

Am auzit povești atât despre fete, cât și despre băieți lipiți de "fusta mamei". Nu aș da un verdict în acest caz.
Ce știu sigur este că al meu, încă de când s-a născut s-a ventuzat de mine. La modul că nu mă puteam duce 15 minute la magazin, nu puteam să merg la baie, să ies din raza lui vizuală fără să plângă, voia doar în brațele mele. A durat mult să înțeleagă că mereu mă întorc și renunțarea la plâns a fost cu pași de furnică. Abia de câteva luni pot sta liniștită în baie, fără ca el să stea lipit de partea cealaltă a ușii încuiate, strigând-mă de nenumărate ori.

~ Băieții și complexul Oedip

Consider că se manifestă într-o măsură mai mare sau mai mică, de la copil la copil și că e important să gestionezi corect trăirile copilului și să îi precizezi că îl iubești atât pe tati cât și pe el, în moduri diferite.
Nu am ajuns la stadiul în care să îmi zică că este îndrăgostit de mine însă, îmi spune de o grămadă de ori că mă iubește, mă pupă pe obraz cu atâta duioșie (de zău că îmi amintește de iubirile adolescentine, când ești topit tot și în stomac simți fluturi ), îi spune bunicii cât îi sunt de dragă și când vede că îl sărut pe soț sau că îl iau în brațe vine fuga și se lipește de mine.

~ Băieții și moda

Pff! Am înțeles că e complicat tare cu fetele. Cu băieții nu prea am auzit, sau nu cu atâta vehemență.
Eu am noroc (sau încă am) că pot să îl îmbrac fix cum vreau. A avut doar un episod în care a insistat mult să îi dau o bluză ce abia i-o cumpărasem, fără a aștepta ca întâi să o spăl, cum fac de obicei. Mi-a zis, cu atâta patos, că îi place foarte mult și că vrea să se îmbrace cu ea la grădiniță și i-am făcut pe plac. Mai întâi i-am explicat de ce voiam să o spăl, dar am precizat că fac o excepție.
Uneori e bine să îl lași să câștige în lupte cu pierderi mici pentru tine, când iși argumentează cererile și mai ales atunci când simți că dezlănțuirea furtunii este aproape și tu nu ai timpul și starea necesară să o gestionezi corect.

~ Băieții și lenea

Hmmm! Eu zic că nu genul face diferența, ci modul în care obișnuiești copilul, iar amprenta este pusă de personalitatea înnăscută a acestuia.
La noi, după lungi proteste, durează muuuult să strângă jucăriile, are așa un talent de a trage de timp, mai jucându-se puțin cu fiecare până să ajungă la locul ei. Încă nu am găsit formula magică... Provocările unei mame de băiat sunt reale sau imaginare, unele induse de persoanele din jur, altele create din temerile ei. Cam acestea au fost provocările mele de până acum, dar este în vogă o expresie ce nu-mi dă pace: "copil mic, probleme mici, copil mare, probleme mari". Nici nu vreau să mă gândesc că urmează: școala, cercurile de prieteni, ispite de tot felul, ieșirile fără noi, prima iubire etc. Și mai este o enigmă de rezolvat! Cum faci să îi creionezi frumos personalitatea? Îl vrei onest, drept, bun, îndrăzneț, încrezător în forțele proprii, să nu fie slab, dar nici să nu riposteze, însă ferm pe ceea ce zice, gândește și vrea etc. Hmm! Complicat!

Nu știu exact cum voi proceda și cum o să mă raportez la provocările viitoare, însă sunt sigură că o să îi insuflu să își urmeze visele, să facă ceea ce îi aduce fericirea, dar să țină cont de faptul că “libertatea ta se termină acolo unde începe libertatea celuilalt!” (citat din “Despre libertate”, John Stuart Mill).
Asta îmi doresc, însă fiecare își joacă viața pe o miză individuală, iar liberul arbitru este un joker imprevizibil!