Cum alimentăm și protejăm imaginația copilului? Interviu cu Otilia Mantelers, specialist în parenting

Cum alimentăm și protejăm imaginația copilului? Interviu cu Otilia Mantelers, specialist în parenting

Bianca Geica - Redactor Senior

Ce ar fi viața fără un strop de imaginație? Imaginația joacă un rol foarte important în dezvoltarea copiilor noștri. Îi ajută să privească lucrurile din perspective diferite, în așa fel încât să ia cele mai bune decizii și să înțeleagă mai bine lumea care îi înconjoară. Un copil cu o imaginație bine dezvoltată este un copil autonom, comunicativ, empatic, un copil cu o înaltă capacitate de autoreglare emoțională și cu o stimă de sine crescută!

Despre cât de important este să alimentăm și să protejăm imaginația celor mici am stat de vorbă cu Otilia Mantelers, psiholog și specialist în parenting și în joaca terapeutică cu copiii între 0 și 10 ani.

Otilia susține workshop-uri și conferințe pentru părinți din 2012, este autoarea cărții pentru copii „Secretul Monstrului” și, bineînțeles, mamă. Are 3 copii minunați, cărora încearcă zi de zi să le dezvolte imaginația și creativitatea prin tehnici pe care a ales să ni le împărtășească, în interviul pe care urmează să îl citești. 

Qbebe: Otilia, de ce este atât de important să le dezvoltăm micuților noștri imaginația și creativitatea? 

Otilia Mantelers: Cred că multă lume cunoaște afirmația lui Einstein care spunea – Imaginația este mai importantă decât cunoașterea. Imaginația reprezintă baza dezvoltării sociale și cognitive a ființei umane. Este un fel de fundație pe care copilul așază, prin experiențele sale, un fel de a trăi viața, de a o explora și de a o cunoaște. Cu cât fundația aceasta este mai viu colorată și mai vastă, cu atât perspectiva sa asupra vieții este mai flexibilă și mai largă. De aceea noi, părinții avem nevoie să ne concentrăm nu pe câte cunoștințe să asimileze copilul, ci pe dezvoltarea imaginației sale. Imaginația este și izvor pentru creativitatea sa!

Q: Cum îi ajută aceste două abilități mai departe, în viața de adult?

O.M.: Un copil a cărui imaginație și creativitate au fost încurajate de părinții și educatorii săi are șanse să devină un adult care caută frumosul și binele chiar și în momente de deznădejde. Astfel, imaginația și creativitatea îl ajută pe adult ca în viața sa profesională să găsească soluțiile cele mai ingenioase în situații de criză. Să organizeze nunta de vis. Să se joace cu copiii săi. Să se bucure de fiecare colț al locului în care locuiește sau pe care îl vizitează. Să găsească frumosul și culoarea chiar și într-un câmp părăsit!

Q: Care sunt factorii care intervin în dezvoltarea creativității copiilor?

O.M.: În cartea sa binecunoscută Atomic Habits, autorul James Clear scria că mediul în care locuim ne ajută să dezvoltăm obiceiurile pe care le dorim. Cu alte cuvinte, dacă ne dorim să fim creativi, motivația va crește dacă ne ajutăm noi pe noi înșine amenajând un spațiu care ne inspiră să fim creativi. Iar când avem copii, pentru a le stimula creativitatea putem să ne organizăm casa în așa fel încât în fiecare cameră să existe cărți pe rafturi, pe podea, pe noptieră. Să existe mijloace de creație cum ar fi crafting materials, decorațiuni, pensule, acuarele, culori. Astfel, pe oriunde merge prin casă, copilul să poată să aibă la îndemână obiecte cu care să creeze ceva!

Q: Bazându-te pe experiența ta de până acum în lucrul cu copiii, cum sunt diferiți micuții cărora le-a fost stimulată imaginația față de cei cărora le-a fost îngrădită?

O.M.: Am observat, într-adevăr diferențe între copiii a căror libertate de exprimare și creativitate au fost cultivate și cei ale cărora nu au fost încurajate. Aceștia din urmă par că se blochează uneori în a-și exprima gândurile, au mai puțină încredere în sine în a povesti despre întâmplări din viața lor și în a desfășura activități creative. Toți copiii au imaginație și creativitate, iar partea bună este că ele nu dispar niciodată, ci doar rămân blocate. Ele se pot elibera și când devenim adulți.

Q: Otilia, tu ai 3 copii minunați. Cum îi ajuți să își dezvolte imaginația și creativitatea?

O.M.: Cred că felul în care i-am ajutat să își dezvolte imaginația și creativitatea a fost în primul rând că ne-am jucat foarte multe jocuri fantezie, pe care le-au inventat ei. Am intrat în jocul lor și le-am urmat regulile, fără să le comentez sau să le judec. Un alt fel în care le-am permis creativitatea a fost faptul că m-am extaziat la majoritatea ideilor pe care le aveau. Când erau mici, aproape la orice idee, iar pe măsură ce au devenit mari, mai mult la ideile care îmi păreau la modul autentic foarte bune. Nu am comentat nicio activitate creatoare pe care o aveau – fie ea din muzică, artă, teatru, desenat pe asfalt sau pe pereți. Cred că și un perete pe care poate desena în casă îl ajută mult pe copil să fie creativ.

Q: S-a demonstrat faptul că cei mici învață cel mai repede prin intermediul jocului. Ne poți da 3 exemple de jocuri sau activități care alimentează imaginația copiilor?

O.M.: Într-adevăr, copiii învață prin joc, în special. Despre sine (ceea ce simte, ceea ce gândește) și despre lume învață prin jocurile fantezie (pretend-play). Cogniția o dezvoltă prin cântecele, poezii și jocuri manuale de potrivit piese, numărat etc. Despre animale și mediul înconjurător învață mergând la ferme, atingând animăluțe, zbenguindu-se prin râuri, țopăind în noroi, construind castele de nisip.

Q: Desenele animate stimulează creativitatea și imaginația? În ce fel?

O.M.: Eu consider ca da, insa depinde de desene. In primul rand pentru copiluk de 2/3 ani aș recomanda televizorul împreună cu părintele, nu singur, fiindcă atunci când copilul privește un serial educativ cu mama sau cu tata, se creează acea conexiune emoțională, ca un leagăn în care copilul este mângâiat și adorat și în al cărui spațiu el poate să se concentreze pe a învăța și a înțelege lucruri noi. Majoritatea copiilor învață prin stimulare vizuală și cunosc mulți copii care au învățat chiar și limbi străine privind emisiuni la televizor.
Dacă, spre exemplu, un copil de 5 ani privește singur 1h la TV, atunci ar fi ideal ca părintele să mai privească cu el 15 minute, pentru a crea starea de conexiune umană.

Q: Cum alegem desenele animate și serialele pentru copii, astfel încât acestea să aibă un impact pozitiv asupra dezvoltării lor socio-emoționale?

O.M.: Pentru copiii cu vârsta până la 7-8 ani, eu aș recomanda orice serial de pe Disney Junior, fiindcă ele sunt desene concepute pentru a le dezvolta copiilor empatia, creativitatea, imaginația, prieteniile. Aș căuta seriale care au valori comune cu ale noastre, părinții lor. De exemplu, cel mai nou serial cu Mickey numit Mickey Mouse:Casa Distractiei este menit să îi ajute pe copii să își dezvolte creativitatea și include lecții sociale și emoționale despre prietenie și ingeniozitate relevante pentru prescolari. Curiozitatea, umorul și bucuria descoperirii sunt teme esențiale ale seriei, în timp ce Mickey și prietenii săi explorează diverse locuri și întâlnesc noi prieteni în aventurile lor. Pot spune cu incredere ca episoadele sunt pline de inspiratie pentru parinti si copii si ca aventurile cu Mickey, Minnie, Donald, Pluto si Goofy pot continua cu usurinta si dupa ce inchizi televizorul si decizi in ce vrei sa iti trasformi livingul: o jungla plina de vegetatie interesanta si animale posnase, locul de joaca al unui dragon ce scoate flacari sau o racheta ce se pregateste sa aselenizeze? Va las sa descoperiti noi episoade din acest serial la Disney Junior in fiecare zi de luni pana vineri la 19:30.

Q: Care au fost desenele tale preferate, în copilărie? Cum te-au ajutat pe tine să îți dezvolți imaginația?

O.M.: Ce întrebare frumoasă, mă bucur de ea! Mi-au plăcut mult desenele cu Mihaela, fiindcă vedeam o fetiță în care îmi regăseam curiozitatea și veselia. Îmi plăceau toate desenele Disney, fiindcă îmi plăcea să mă uit la frumusețea prințeselor, să trăiesc suspansul și un pic de frică. Acum îmi dau seama cel mai bine cât de mult mi-au plăcut mie desenele! Le-am iubit, fiindcă au adus mult estetic în viața mea, mi-au dat modele pre care aspiram și mi-au adus în fața ochilor calități pe care le simțeam în mine și voiam să le scot la iveală!

Surse foto: Raluca Bădescu, istockphoto.com

Articolul urmator
Nu, nu vreau să mai fiu prietenă cu persoanele care îmi judecă stilul de parenting
Nu, nu vreau să mai fiu prietenă cu persoanele care îmi judecă stilul de parenting

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Stimulează imaginația copilului tău într-un mod atractiv
    Stimulează imaginația copilului tău într-un mod atractiv

    Joaca este atât de importantă pentru dezvoltarea fizică și emoțională a copilului încât a fost recunoscută de către Înaltul Comisariat al ONU pentru Drepturile...

    Invazie de țânțari în București. Cum ne protejăm copiii
    Invazie de țânțari în București. Cum ne protejăm copiii

    După ploile din ultima vreme, Capitala se confruntă cu o invazie de țânțari! Specialiștii spun că, în această perioadă, insectele s-au înmulțit necontrolat, cei...

    Cum protejăm bebelușii de virusurile respiratori anul acesta?
    Cum protejăm bebelușii de virusurile respiratori anul acesta?

    Virusurile respiratorii se manifestă anul acesta în sezonul rece din ce în ce mai agresiv. Iată cum ne putem proteja copiii de virozele respiratorii și de ce este important...

    2 din 5 copii sunt abuzați verbal de părinți. Cum protejăm copiii?
    2 din 5 copii sunt abuzați verbal de părinți. Cum protejăm copiii?

    Un cuvânt jignitor adresat copilului îi poate aduce frustrări și dezechilibru emoțional. Cu sentimentele celor mici nu ne jucăm, de aceea este important să ne alegem cu...

    Antibioterapia la copii. Impactul antibioticelor asupra microbiotei intestinale și cum putem sa îi protejăm pe copii
    Antibioterapia la copii. Impactul antibioticelor asupra microbiotei intestinale și cum putem sa îi protejăm pe copii

    E natural ca, atunci când copilul suferă, fie că îl doare gâtul sau îl tulbură urechea, să intrăm într-o stare de nervozitate atroce, virând ușor...

    Un grup de parenting de pe Facebook a salvat viața copilului meu
    Un grup de parenting de pe Facebook a salvat viața copilului meu

    O tânără mamă a aflat că fiul ei are septicemie datorită unui grup de parenting de pe Facebook. Dacă nu ar fi postat pe grupul respectiv, probabil copilul nu ar mai fi trăit. A...

    ÎI cer voie copilului meu să îi schimb scutecul. Cele trei reguli de parenting ale mele care sunt șocante pentru alți părinți
    ÎI cer voie copilului meu să îi schimb scutecul. Cele trei reguli de parenting ale mele care sunt șocante pentru alți părinți

    O mamă a devenit populară pe TikTok după ce a postat un videoclip în care dezvăluie regulile de parenting după care se ghidează când vine vorba de copilul său. Ea spune...

    Nu mai spune copilului „Ai grijă!” Iată ce trebuie să spui, de fapt, conform unui expert în parenting
    Nu mai spune copilului „Ai grijă!” Iată ce trebuie să spui, de fapt, conform unui expert în parenting

    Printre provocările din viața de părinte se regăsesc și momentele în care vezi că micuțul tău se află în situații de risc. Când îl vezi că este în...

    © 2024 Qbebe