Pe 15 septembrie, prințul Harry a împlinit 36 de ani și chiar dacă nu a putut fi alături de familie și prieteni din cauza pandemiei de coronavirus, acesta a găsit o metodă prin care să îi aducă pe toți împreună, de ziua lui - printr-un mare apel video pe Zoom.
”A fost foarte frumos. Meghan i-a făcut un tort lui Harry, iar el a suflat în lumânări după ce toți i-au cântat ”La mulți ani” și i-au urat toate cele bune. Însă Harry a fost pentru scurt timp în centrul atenției”, a dezvăluit o sursă apropiată Casei Regale Britanice pentru US Weekly.
În timpul petercerii virtuale în cinstea prințului Harry, Archie i-a făcut bunicului sau, Charles, să îi tresalte inima de bucurie. Când se aștepta mai puțin, copilul i-a spus ”buni” (în engleză: ”pa” - prescurtarea de la ”grandpa”).
Potrivit presei britanice, Archie a început încă de prin luna iunie să rostească primele cuvinte. Evident, primele au fost ”mama” și ”tata”, însă a reușit să spună și ”carte” (book) sau ”cuțu” (dog), dezvăluie o sursă pentru US Weekly.
Din păcate, nu toți membri familiei regale au luat parte la petrecerea virtuală a prințului Harry. William și Kate au lipsit, spre dezamăgirea lui Harry, care și-ar fi dorit enorm să își revadă fratele, chiar și virtual.
Se pare că ducii de Cambridge nu au reușit să participe pentru că în acel moment se aflau în Londra, într-o vizită oficială.
Prințul Harry, Meghan Markle și micuțul Archie, s-au mutat într-o comunitate mai liniștită, în Santa Barbara. Cei doi au cumpărat o casă acolo, la doar câteva ore de casă în care locuiește mama lui Meghan, Doria. Meghan și Harry speră că de această dată să poată duce o viață cât mai liniștită și normală, departe de ochii presei și își doresc că vecinii lor să le respecte intimitatea, iar Archie să se poată juca în voie cu copiii de vârsta lui.
De curând, Meghan, Harry și Archie s-au mutat în Santa Barbara, într-o casă care valoarează peste 14 milioane de dolari. Noul ”palat” al fericitei familii are 14.563 metri pătrați, 9 dormitoare și 16 băi. De asemenea, casă are propria bibliotecă, birou, spa, saună, sală de sport, sală de jocuri, o sală de teatru, cramă și 5 garaje. Printre vecinii cuplului se numără Oprah Winfrey și Ellen DeGeneres.