Adela Popescu a dezvăluit, recent, pe rețelele de socializare motivul pentru că își culcă copiii devreme. Actrița a povestit că atunci când era mică, părinții ei nu i-au făcut un program de somn și că ea dormea când și unde i se făcea somn. Și, de obicei, i se făcea somn foarte târziu, motiv pentru care a doua zi, când trebuia să se trezească devreme pentru a merge la școală, era mai mereu obosită. De altfel, Adela recunoaște că așa își amintește de ea, în copilărie - obosită.
„Când eram mică ai mei categoric nu mi-au făcut un program pe somn. Adoarmeam pe canapea în sufragerie cu musafirii grămadă, în poală mamei la vreo nuntă în sat, desigur, și în patul meu, dar nu după un program fix. Practic adormeam când mi se făcea și unde mi se făcea somn. Și mi se făcea, normal, că așa sunt copiii, trag de ei până nu mai pot, extrem de târziu.
Ce vreau să spun cu asta: Am o relație cu somnul bună. O asociere de plăcere cumva. E plăcut să adormi când simți că ți-e foarte somn. Și astăzi adorm cu usurita oriunde. Nu contează salteaua, lumina difuza, etc. Dacă mi-e somn, adorm. Deci pe de-o parte e bine. Pe de altă, mărturisesc că am foarte multe amintiri cu mine din copilărie și adolescență când simțeam literalmente că îmi cade capul de oboseală. Că o să leșîn dacă nu mi-l sprijin pe ceva. Și asta ziua, la școală, în tren, la film, în autobuz. Îmi amintesc de mine foarte obosită”, a scris Adela Popescu pe Facebook.
Ea a mai povestit că, tocmai din acest motiv, alege să își culce copiii devreme, chiar dacă acestora nu le convine neapărat.
„Eu îmi culc copiii devreme. Normal că nu le convine neapărat. E mult mai distractiv să sară pe canapea. Ce mă face să cred că nu greșesc, este că adorm în maxim 15 minute de când ne punem în pat. De unde trag concluzia că nevoia de somn există big time. Mărturisesc, totul a pornit inițial din rațiuni egoiste. Îmi place liniștea din casă când ei dorm și câștigăm, eu și Radu, un timp al nostru.
Mă rog, unde voiam să ajung. Pentru că de șase ani nu am mai dormit o noapte legată, de ceva timp dorm în timpul zilei. Uneori o ora, uneori 30 minute, uneori chiar și zece când fug mișelește în dormitor spunând că trebuie să împachetez hainele în dulap.
Mi-am făcut o prioritate din a dormi. La fel că în copilărie, aș putea și fără. Dar cu siguranță aș fi mult mai irascibila, neatentă, absența, indispusă. Așa că acum, la maturitate, îndrăznesc să spun, că făcând o prioritate din a dormi, calitatea vieții mele a crescut”, a încheiat vedeta.
Este imposibil să nu o admirăm pe Adela Popescu pentru modul în care gestionează viața de familie. De curând vedeta a postat pe Instagram decizia pe care ea și soțul ei, Radu Vâlcan, au luat-o pentru binele lor și al celor trei băieți ai lor. Astfel, cei doi au decis ca atunci când ajung acasă copiii, timp de două ore telefoanele vor fi trecute pe modul silențios, astfel încât totți membrii familiei să se concentreze pe timpul petrecut împreună.
Publicând o poză în are Radu Vâlcan vorbește la telefon, Adela a scris:
"Scumpeteo, vorbește acum cât mai poți! ????
Să știți că eu și @raduvalcan am luat o decizie importantă. Sperăm să reușim. Începând de astăzi, după 16:00, adică din momentul în care ajung copiii acasă, două ore, telefoanele noastre vor sta pe silent la distanță de noi. Vrem că măcar DOUĂ ORE dintr-o zi atenția noastră TOATĂ să fie îndreptată unii către alții.
Știu că pare puțin, ne dorim să mai creștem intervalul, dar o luăm ușor.
Mai era ceva pe lista pentru anul asta, dar hai măcar asta să realizăm.
Voi ce “ajustări” v-ați propus?”
Adela Popescu a făcut, recent, o confesiune emoționantă pe Facebook, care a ajuns la inimile a sute de părinți. Într-un moment de vulnerabilitate, actrița a recunoscut că este extrem de recunoscătoare pentru fiecare moment pe care îl petrece alături de cei trei copii ai săi și că atât ea, cât și Radu, se vor strădui, în fiecare clipă, să le ofere micuților cea mai frumoasă copilărie, în care să se simtă iubiți până la cer și înapoi.
„În fiecare seară, după ce adorm copiii, îmi vine să îngenunchez lângă ei și să fac o spovedanie. Să le promit că ce am făcut rău astăzi nu voi mai repetă mâine, să le reamintesc că îi iubesc inimaginabil de mult, să le pup bubițele de pe corp, ochii închiși, degețelele, inimile.
Și să le promit, în momentul meu de adevăr, că voi încerca, cât este omenește posibil, să le ofer, împreună cu tatăl lor, cea mai frumoasă copilărie.
Și vine dimineața, și nu vor bluza galbenă, și nici ghetele maro, se trag de par, împrăștie iaurtul pe jos, noi ne enervăm, le promitem că facem și că dregem, mergem la muncă, ne intorcem obosiți, ei vin de la grădi, ne iubim, apoi vor paște, apoi desene, împrăștie apă prin toată baia, nu vor la somn, noi deja suntem obosiți și tracasati, ne scapă o amenințare, ridicăm glasul, ei ne strâng în brațe și ne spun că ne iubesc până la cer și înapoi de un infinit de ori, apoi adorm...
Și eu, iar îngenunchez, și îmi cer iertare, și le pup mânuțele, ochișorii... și le promit că ce am făcut rău azi nu voi mai repetă mâine...”, a scris Adela Popescu pe Facebook.
Peste 50.000 de persoane au apreciat mesajul Adelei, printre care și Părintele Vasile Ioana, parohul bisericii „Sfântul Nicolae Dintr-o Zi”, care abordează deseori teme de actualitate și răspunde la frământările tinerilor. Acesta a rămas profund impresionat de confesiunea actriței și i-a oferit și un sfat:
„Frumoasă mărturisire Adela! Făcută în fața unui duhovnic, ar căpăta mult sens, pentru că ar întări voința, răbdarea și ar aduce Harul-acea plus valoare care face diferența, mai ales în momentele grele!”, a scris Părintele Vasile Ioana.
Adela Popescu a revenit pe sticlă la doar două luni după ce a născut a treia oară și spune că nu a simțit nicio urmă de depresie post-natală. Ea mărturisește că tocmai faptul că iese din casă în fiecare zi și că merge la serviciu, îi distrage atenția de la treburile casnice și o ajută să se pună mai repede pe picioare. Vedeta crede că este important ca fiecare mama să ceară ajutor atunci când se simte copleșită și recunoaște că se simte extrem de norocoasă că se poate baza pe ajutorul bunicilor copiilor săi atunci când simte nevoia de puțină relaxare:
„Da, m-am întors la fel de repede cum m-am întors la Alexandru, și asta nu mi-a afectat nici alăptarea (...) că stare de spirit, faptul că ies în fiecare zi din casă, că cineva mă machiază, mă îmbracă frumos și, cumva, îmi distrage atenția de la treburile casnice, asta m-a ajutat să mă pun pe picioare foarte repede. Chiar dacă de dată asta n-am simțit nicio urmă de depresie post-natală sau mai știu eu ce.
E foarte important să externalizezi anumite lucruri pe care tu nu poți să le faci. Avem foarte mare noroc și cu ajutorul bunicilor, de fiecare dată. De regulă, copiii petrec weekendul cu ei, astfel încât ne putem relaxa, în timpul săptămânii merg la grădiniță până la ora patru. Deci, se poate!”, a mărturisit Adela pentru viva.ro.
Adela Popescu a povestit, pe Instagram, o întâmplare extrem de amuzantă care a avut loc zilele trecute. Pentru că era destul de frumos afară, actrița s-a gândit că în loc să meargă cu mașina să îi ia pe Alexandru și pe Andrei de la grădiniță, să facă acest drum pe jos. Toate bune și frumoasă, până când în drum spre casă de la grădiniță băieții s-au oprit aproape la toate gardurile caselor pe lângă care treceau ca să se cațăre pe ele. Astfel, un drum de cel mult 10 minute s-a transformat într-unul de 40.
„Pentru că era frumos afară am zis să iau copiii de la grădiniță și să mergem pe jos până acasă. Drumul de 7-10 minute are să fie tare frumos. Numai că... (n.red. cei mici s-au cățărat pe toate gardurile). Dar am ajuns cu bine acasă. Am făcut cred că 40 de minute pe drum, dar a fost foarte frumos. Exact așa mi se întâmpla când veneam și eu de la școală pe jos. În toți prunii și corcodușii mă urcăm și pe toate gardurile”, a mărturisit Adela Popescu.
Citește și: De ce se cațără copiii mici peste tot
De când sunt părinți, Adela Popescu și Radu Vâlcan au încercat să îi țină pe cei doi băieți ai lor, Alexandru și Andrei, cât mai feriți de ochii presei. Deși cei doi copii sunt prezenți pe rețelele de socializare ale celor doi, Adela și Radu nu au postat niciodată fotografii cu chipul micuților. Ei bine, iată că acum momentul mult așteptat a sosit pentru admiratorii cuplului, care au ocazia să vadă, în sfârșit, cum arată Alexandru și Andrei.
Radu Vâlcan, Adela Popescu și cei doi băieți sunt protagoniștii ediției de aprilie a revistei VIVA!. „Îmi sare inima din piept de mândrie. Ăștia suntem toți. Deocamdată”, a scris Adela Popescu pe Instagram, alături de portretul de familie de pe coperta publicației.
Vezi această postare pe Instagram
Postarea se bucură deja de peste 38.000 de aprecieri din partea urmaritorilor care nu au putut să nu observe cât de mult seamănă Alexandru cu Adela și Andrei cu Radu.
Tu ce părere ai? Ești de acord cu faptul că Alexandru, băiatul cel mare, e bucățică ruptă din Adela și că Andrei, mezinul, seamănă perfect cu Radu?
Foto: VIVA!
Radu Vâlcan a plecat cu Alexandru, băiatul lui cel mare, la munte! Singuri, ca băieții, fără Adela Popescu. Însă pe actriță nu o deranjează deloc acest lucru, după cum ea însăși mărturisește, pe Instagram:
„După weekendul petrecut la Poiană, când l-am pus pe Alexandru pentru prima oară pe schiuri și i-a plăcut la nebunie, a învățat foarte repede, Radu a hotărât să îl ducă din nou zilele acestea și să nu prindă aglomerația din weekend. Și acum ei doi sunt la Predeal și s-au organizat, și-au făcut bagajelul, s-au cazat, au mâncat, și-au comandat numai nenorociri, au fost desigur pe pârtie... și mi se pare că oricât de mult mi-aș dori să fiu alături de băieți în anumite momente, unele lucruri se fac între ei. Băieții cu băieții. E super extaziat Alexandru că e cu tatăl lui și Radu la fel, e foarte mândru de cum se descurcă ei împreună”, a explicat Adela Popescu.