Își amintește că ultima dată când a fost difuzat filmul, a fost vorba despre postul TVR, în preajma Crăciunului, însă din cauza furtunii de zăpadă nu a reușit să îl vadă. Locuiește în localitatea Bozovici, situată la 30 de km de orașul Anina și la 70 de Reșița, reședința județului Caraș-Severin. După căsătorie a devenit bănățean get-beget, copilăria și adolescența petrecându-le la Bicaz, oraș în care a fost prima dată remarcat.
Regizoarea Elisabeta Bostan l-a remarcat pe Ion Bocancea în timpul vizitelor din școlile Moldovei, când căuta cel mai potrivit copil pentru rolul lui Nică a lui Ștefan a Petrei. La sfârșitul lunii august și începutul lunii septembrie, bărbatul revine în fiecare an în Bicaz pentru a se revedea cu frații și foștii colegi de liceu.
Își amintește cu perfecție cum a fost selectat pentru cel mai important rol din viața sa, respectiv că avea 13 ani și era în clasa a VI-a. Regizoarea alături de Doru Năstase, o secondă, au intrat în clasa sa la ora de desen, când desena ceva din Capra cu trei iezi. Toți elevii i-au salutat pe cei doi, numai el și-a văzut de treabă. Când doamna regizoare l-a întrebat de ce nu se ridică în picioare, a crezut că a făcut o prostie. Apoi i-a spus să meargă la cancelarie și să o aștepte.
Acolo, alături de alți copii, a trebuit să răspundă la o serie de întrebări despre Creangă, să povestească și să se strâmbe. Apoi au fost pe rând scoși afară, rămânând doar el cu cei doi. S-a strâmbat cât a putut de tare, însă drumul până la obținerea rolului abia începuse.
Pentru rolul lui Nică au ajuns nu mai puțin de 12 000 de copii la preselecție, în finală rămânând 10, dintre care 5 din Iași, iar din Neamț el și cu încă un băiat. În urma vizitei medicale Ion Boancea a fost desemnat pentru rol, iar colegul său din Iași a ajuns să interpreteze personajul vărul Dumitru. De altfel, toți copiii din finală au primit câte un rol în film.
Recunoaște că nu s-a dat niciodată vedetă. Pentru a corespunde cât mai bine imaginii lui Nică, părul său a fost vopsit blond și tuns. La un moment dat a fost tuns zero și a purtat perucă. A fost tăiată la cenzură scena tunsului, când era “tunsu felegunsul, câinii după dânsul”, însă nu va uita niciodată toate amintirile din timpul filmărilor.