Deși este un personaj monden, Iulia Albu a ferit-o pe fiica sa de expunerea pe rețelele sociale, precum și de ochii presei. Împlinind 11 ani fetița a primit de la mama ei permisiunea de a-și face cont de Instagram.
Mikaela, fiica Iuliei și a lui Mihai Albu, alintată Mika, a împlinit 11 ani, iar mama ei i-a permis să-și îndeplinească o dorință mai veche.
”Mika a împlinit 11 ani. Începând de astăzi are propriul cont de Instagram. Și l-a dorit mult și i se părea incorect că toți colegii ei să aibă unul și ea nu. Dacă aș lua-o de la capăt, însă, aș face la fel”, a scris vedeta în dreptul unei imagini cu fiica ei, rugându-și fanii să îii ”follow”.
Cât de curând fata a primit acceptul să posteze imagini pe contul propriu de Instagram unde se poate observa că moștenește frumusețea mamei sale, fashion editor. Aceasta mărturisește însă că nu își dorește ca fiica ei să intre în lumea modei, fiind important să își vadă de școală.
Cu privire la rolul de mamă, Iulia Albu apreciază că nu este cea mai bună pentru că nu petrece suficient timp cu fiica sa. Are grijă însă să îi ofere tot ce își dorește, în măsura în care merită “Eu, pentru ea, sunt ce a fost mătușa mea pentru mine”, declară vedeta.
Mikaela a venit pe lume în anul 2010, fiind singurul copil al cuplului Iulia și Mihai Albu, care s-a despărțit la scurt timp, în 2013. Părinții fetei încearcă să mențină relații amiabile de dragul său, chiar dacă nu reușesc întotdeauna să se pună de acord.