Un prim demers pe care ar trebui să-l faci pentru a-ți ajuta copilul să înțeleagă cum stă treaba cu acest virus este să încerci să îl desenezi, cât mai simplu. Ca să îți fie mai ușor, te poți inspira și din benzi desenate create recent în acest scop.
O formulă la îndemână ca să ilustrezi coronavirusul este chiar pornind de la denumirea sa, care provine din latinul „corona”, ce se traduce prin „coroană”. Practic, va trebui să îl conturezi ca pe un fel de coroană solară, iar după aceea îl poți lăsa pe copil să îl coloreze. Ulterior, poți începe să-i povestești despre el, cel mai bine fiind să îl liniștești de prima dată. De exemplu, îi poți spune: „Chiar dacă virusul este în multe locuri, nu înseamnă că o să ne îmbolnăvim cu toții. Sunt oameni care vor avea grijă de noi și este important să avem și noi singuri grijă de noi ca să rămânem sănătoși”. După acest moment, discuția poate continua cu date legate de simptome, de cum ne putem da seama dacă avem o infecție cu coronavirus.
Jocurile de rol sunt oricând binevenite ca să-i transmitem copilului noi informații. În ceea ce privește coronavirusul, nu va fi deloc greu să luăm două jucării de pluș și să-i spunem copilului care sunt manifestările specifice unei infecții cu coronavirus. În acest sens, ne putem ajuta și de o „recuzită”, menționându-i: febra, tusea, scurtarea respirației (îi vom face o „demonstrație” legată de acest fapt) și starea generală alterată.
Cu această ocazie, va fi inspirat să-i spunem copilului cât de important este să rămânem acasă dacă avem aceste manifestări, ca să ne ocrotim atât pe noi înșine, cât și pe ceilalți.
Foarte important va fi să insiști asupra ideii că anumite reguli ne pot ajuta să nu ne îmbolnăvim din cauza coronavirusului. Una dintre cele mai semnificative este spălarea cât mai frecventă pe mâini, atât acasă, cât și în afara acesteia. Nu uita să adaugi faptul că spălatul pe mâini alungă virusurile, așa cum este coronavirusul!
Psihologii vin cu următorul îndemn: să-i spui unui copil mai mic faptul că trebuie să se spele pe mâini 20 de secunde nu îl va determina pe acesta să înțeleagă ce are de făcut. Mai bine vei alege un cântecel sau veți cânta voi înșivă cam 20 de secunde, cât ar trebui să dureze spălatul pe mâini. În același timp, mizează pe gesturile corecte pe care copilul va trebui să le realizeze când se va spăla pe mâini: să-și umezească bine mâinile, să distribuie săpunul pe toată suprafața palmelor, să se frece pe toată suprafața mâinilor (inclusiv în zona încheieturilor, între degete, în preajma unghiilor), să se clătească bine și să se șteargă apoi cu ceva curat.
Ca să vezi dacă micuțul tău s-a deprins să se spele bine pe mânuțe, invită-l să se spele și de unul singur. Poți să îi pui o melodie sau să cântați amândoi pentru a te asigura că timpul petrecut de copil la spălatul pe mâini se apropie de cele 20 de secunde necesare unui spălat complet și corect.
În același timp, insistă în a-i aminti copilului că nu va trebui să-și atingă ochii, nasul și gura fără a avea mâinile curate.
Pentru un plus de siguranță în fața noului coronavirus, copilul trebuie să se deprindă să utilizeze peste tot (la școală, la grădiniță, acasă, pe-afară) un dezinfectant pentru mâini. Nu uita să îi spui că și acesta îl apară de microbi și străduiește-te să-i pui la dispoziție unul care să conțină cât mai mult alcool.
Când ai ajuns la acest „capitol”, înseamnă că a venit momentul să-i menționezi copilului cum ne putem contamina cu coronavirusul: prin contactul direct cu picăturile provenite de la o persoană infectată (care tușește sau strănută) sau dacă vom veni în contact cu suprafețele pe care au ajuns acestea.
În acest context, insistă asupra faptului că este esențial să-și acopere gura în cazul în care va tuși. Cel mai bine va fi să-i faci și tu o demonstrație, repetând demersul și pentru strănut.
Arătându-i o imagine cât mai sugestivă cu obiecte ce ne pot contamina cu coronavirusul (cum ar fi clanțe, bara de la scări rulante, coșuri de la supermarket, bani etc.), îi vei spune copilului iar de ce trebuie să-și dezinfecteze mâinile/să se spele ori de câte ori vine în contact cu lucrurile atinse de numeroase persoane.
Pentru a-și face o imagine cât mai exactă despre acest virus, poți să recurgi și la benzi desenate cât mai sugestive. Datorită lor, copilul va putea să dobândească noi cunoștințe și va putea fi inspirat să-ți pună mai multe întrebări menite să-l ajute să se lămurească mai bine cu privire la aspecte care îl frământă.
Nu omite faptul că, pentru copiii mai mari, dacă nu vom începe noi să-i informăm despre coronavirus, oricum vor afla lucruri de la școală sau prin intermediul rețelelor de socializare, care nu sunt însă întotdeauna din sursele cele mai corecte.
În mod cert că un copil va observa cu ușurință persoanele care poartă mască și te va întreba de ce. Va trebui să îi spui că și purtarea ei este o modalitate de a ne ocroti de coronavirus dar, pentru ca aceasta să ne ajute într-adevăr, va trebui să știm când și cum să o utilizăm.
Mai întâi arată-i cum să o monteze corect pe față, apoi vino cu următoarele detalii:
• Masca va fi purtată dacă există manifestări precum tusea sau strănutul- În lipsa acestora, nu este necesar să se apeleze la ea
• Înainte de punerea măștii, mâinile vor trebuie spălate sau dezinfectate
• Masca va trebui să acopere gura și nasul și trebuie să existe asigurarea că nu vor rămâne spații libere între față și mască
• Se va evita ca masca să fie atinsă în timp ce se află pe față- Dacă va fi atinsă, înainte mâinile vor fi spălate sau dezinfectate
• Masca va fi înlocuită după fiecare folosire
• Pentru ca masca să fie îndepărtată corect, se va proceda astfel: va fi îndepărtată partea din spate (nu va fi atinsă partea din față a măștii), masca va fi aruncată apoi la gunoi, iar mâinile vor fi rapid spălate sau dezinfectate
Copilul trebuie să rețină și acest detaliu: doar prin folosirea măștii nu se va obține o protecție completă contra coronavirusului. Pentru cele mai bune rezultate, va fi nevoie să se respecte și aceste reguli: spălarea/dezinfectarea frecventă a mâinilor, evitarea contactului cu persoane care tușesc și/sau strănută, nasul și gura să fie acoperite când se tușește sau se strănută.