Deși poți fi tentată să recurgi la așa ceva din dorința de a-ți proteja copilul, psihologii îndeamnă să se renunțe la un astfel de demers. Explicația pentru acest sfat este următoarea: când este mințit, se va crea o discrepanță între ceea ce simte/vede copilul la un moment dat și ceea ce i se spune. În acest mod, el va deveni confuz și nu se va mai simți în siguranță.
De cealaltă parte, un copil mai mare simte de obicei dacă nu i se spune adevărul, iar din acel moment nu numai că nu va mai avea încredere în părinte, dar va începe să nu mai aibă încredere nici în sine, nici în ceilalți.
În aceste condiții, pentru binele copilului, pentru ca acesta să se simtă parte dintr-un univers previzibil, este necesar, pe cât posibil, să i se spună adevărul. Desigur, este foarte important ca acesta să fie dezvăluit cu tact, pe măsura nivelului de înțelegere a copilului.
Este una dintre cele mai mari greșeli pe care le poate face un părinte și care îi poate distruge viața copilului său. Astfel, copilului îi va alimentată una dintre cele mai mari temeri, cea de abandon, care îl va determina să se simtă ulterior mereu în nesiguranță, să nu se mai simtă protejat și iubit pe deplin. Aceste două elemente sunt de fapt fundamentale pentru dezvoltarea sa optimă.
Pentru a nu-l determina pe copilul tău să dobândească o rană care îl va urmări toată viața (cea de abandon), încearcă mai bine să vii cu explicații, cu argumente, în loc să-l ameninți. În acest fel, copilul va rămâne într-un cadru previzibil și se va familiariza cu respectarea unor reguli.
Exprimarea anumitor emoții negative, care duc la comportamente deloc dezirabile, fac parte și ele din procesul de dezvoltare a copilului. De aceea, în loc de a-l pedepsi pe copil pentru acestea, va fi mult mai util pentru el dacă îi vei fi alături.
Spre exemplu, dacă un copil a lovit, în loc să-l pedepsești, mai bine asigură-l că îi înțelegi supărarea, dar că nu este în regulă să lovească dacă se simte astfel. Încercați să găsiți împreună soluții pentru remedierea situației, dar cu calm și cu răbdare.
Cu cât un copil va fi mai sancționat pentru un anumit comportament, fără a i se explica în mod clar de ce a încălcat regula și fără să i se arate că este înțeles, cu atât se va simți mai abandonat, își va pierde stima de sine și se va simți permanent nedreptățit de către cei din jur.
Părinții sunt primele și cele mai importante modele din viața copiilor. De aceea, este esențial să fim capabili să ne corectăm noi înșine anumite greșeli înainte să le pretindem micuților noștri să nu le săvârșească, la rândul lor.
Psihologii vin cu următorul sfat: dacă vrem ca un copil să nu repete aceleași greșeli ca și noi, trebuie să lucrăm mai mult cu noi înșine, să le îndreptăm noi mai întâi. Practic, arătându-i unui copil anumite comportamente, dându-i explicații despre ele, îl vei învăța cum să procedeze corect, cum să renunțe la anumite obiceiuri ce îi pot fi nocive și cum să deprindă autocontrolul, atât de important pe parcursul întregii vieți.
Deși poți crede că este mai bine să-ți ignori uneori,bebelușul, când acesta plânge mult, astfel încât să nu ajungi să-l răsfeți excesiv, specialiștii îndeamnă să nu faci așa. Dimpotrivă, oamenii de știință au ajuns la concluzia că un copil se va dezvolta armonios dacă nevoile fundamentale i-au fost asigurate de părinți, printre acestea numărându-se și aceea de a se simți în siguranță. Din acest motiv, să-ți lași bebelușul să plângă îi va fi dăunător, alimentându-i frici care îl vor transforma într-un copil temător, nesigur pe el și speriat că va fi abandonat.
Se recomandă ca un bebeluș să fie luat în brațe și alinat ori de câte ori este nevoie, iar părinții ar trebui să aibă grijă să nu forțeze dobândirea unui grad mai mare de independență ducându-l prea devreme să doarmă singur. Acest demers ar trebui să se facă gradual, cu prudență.
Reprezintă una dintre cele mai mari greșeli pe care un părinte o poate face față de copilul său. Astfel, pentru ca un copil să se poată dezvolta armonios, din toate punctele de vedere, este necesar ca stilul de parenting să fie adaptat și personalității sale, temperamentului său. De altfel, psihologii consideră că un părinte care este capabil să-și adapteze cât mai mult modul în care interacționează cu firea copilului său, va avea un copil cu o stimă de sine mai ridicată, mai tentat să adopte comportamente pozitive și mai puțin anxios.
Ca părinți, este fundamental să fim cât mai atenți la trăsăturile copiilor noștri, să le analizăm cu atenție și în acest mod vom putea veni mai eficient în întâmpinarea nevoilor lor și ne vom bucura de o comunicare mai bună cu ei.
Ambele abordări extreme nu vor fi bivenite pentru copil, avertizeaza psihologii. De exemplu, să ai mereu impresia că de tine depinde întru totul viitorului copilului tău, să faci mereu presiuni asupra acestuia pentru a te asigura că nu va exista niciun obstacol în calea evoluției sale, poate fi foarte dăunător pentru copil și pentru relația dintre voi, conducând la tensiuni și temeri inutile.
De cealaltă parte, să ai impresia că nu trebuie să te implici prea mult în evoluția copilului, este la fel de periculos. Ține cont de faptul că tu ești cel mai important model din viața copilului tău și că atitudinile pe care tu le ai îl vor determina și pe el să aibă atitudini similare când va deveni adult.
Pentru a-ți da seama că o asemenea atitudine nu va fi deloc în beneficiul copilului tău ține cont de acest aspect: tu ai fost diferită de copiii tăi, copiii tăi, la rândul lor, sunt diferiți unul de celălalt. De aceea, va fi o greșeală să crezi că îi vei putea crește după aceleași reguli cu care ai fost crescută tu sau în funcție de cum ai procedat pentru ceilalți copii.
Ca să nu dai greș, este misiunea ta, deloc ușoară, să-ți analizezi cu atenție copiii, să le înțelegi personalitățile, astfel încât să te adaptezi, cât mai mult, acestora. În acest fel, copiii se vor simți iubiți pentru ceea ce sunt, vor fi mai dornici să adopte comportamente pozitive, iar relația dintre voi se va menține solidă și frumoasă.
În schimb, să îi pretinzi unui copil să fie precum ai fost tu sau fratele/sora său/sa, va fi periculos pentru acesta, determinându-l să-și piardă stima de sine, să nu aibă încredere în forțele proprii și să se simtă inferior celuilalt/ție pentru că nu reușește să fie la fel ca tine/ca el.
O asemenea greșeală este mai frecventă mai ales pe măsură ce copilul crește și se apropie de vârsta adolescenței. Poate fi tentant să încerci să te transformi în prietena copilului tău, dar totodată nu uita că nu va fi o atitudine potrivită pe termen lung.
Psihologii consideră că un părinte va trebui mai degrabă să găsească un echilibru între un stil de parenting mai permisiv și unul mai autoritar, astfel încât să reușească și să-și mențină autoritatea. Practic, unui copil trebuie să i se pună în continuare limite, să știe clar ce trebuie să respecte, dar totodată să fii și cât mai empatică față de el. Numai așa copilul va deprinde autocontrolul și se va familiariza cu respectarea regulilor.
Înainte de a intra într-o astfel de stare, mai bine gândește-te ce l-a determinat pe copilul tău să procedeze astfel. Nu cumva și voi, cei mari, sunteți cumva responsabili pentru așa ceva? Nu sunteți voi cei care nu i-ați oferit exemple demne de urmat?
Cu alte cuvinte, calmul și abodarea rațională sunt esențiale într-un moment de criză. Mult mai important decât să te vadă furioasă, un copil va trebui să înțeleagă care ar fi fost de fapt comportamentul pe care ar fi trebuit să-l adopte și, mai mult decât atât, va trebui să simtă că îi ești alături, că îl înțelegi.
Reușind să-ți păstrezi calmul, te vei putea pune mai ușor în pielea copilului și vei fi mai deschisă către un dialog, din care acesta va putea înțelege că este în continuare iubit, dar că trebuie să știe și de existența unor limite.
Înainte să faci așa ceva, ia în calcul următoarele aspecte: acționând așa, îi vei oferi un model negativ copilului, îl vei deprinde cu obiceiuri nesănătoase care îi vor domina și viața de adult.
Mult mai sănătos, pentru întreaga familie, va fi să organizezi, pe cât de des, mese în familie. Datorită acestora, copilul se va deprinde cu alegeri alimentare sănătoase, va deveni mai dornic să experimenteze gusturi noi și va înțelege cât de importantă este unitatea dintr-o familie.
Cu siguranță că este mai comod să se procedeze așa, mai ales când ești în criză în timp. Dar de câte ori este posibil, încearcă să-ți stimulezi copilul să meargă cât mai mult pe jos. Nu numai că se va obișnui să nu fie sedentar, dar o porție zilnică de mișcare este esențială pentru sănătatea fizică și psihică. Învățăndu-se cu aceste obiceiuri încă din copilărie, un copil le va adopta și în viața de adult!
De asemenea, de ce nu, spune-i copilului tău că este bine să nu ne deplasăm mereu cu mașina pentru că astfel vom ajuta și mediul înconjurător, contribuind la diminuarea poluării.
