Conform unui studiu recent publicat în data de 29 iunie în revista JAMA, consumul redus spre moderat de alcool poate ajuta funcția cognitivă în cazul persoanelor albe cu vârstă medie sau înaintată, susținând un rezultat anterior care relevase că o băutură pe zi pentru femei și două pe zi pentru bărbați dispun de beneficii cognitive.
Studiul a analizat date provenite de la aproape 20.000 participanți din cadrul Studiului pentru Sănătate și Pensionare al Universității Michigan (un studiu longitudinal tip panel care a investigat o populație reprezentativă americană pentru diverse probleme de sănătate).
Participanții au fost cu preponderență albi, de sex feminin, cu vârstă medie de 62 ani; au primit teste cognitive din 1996 până în 2008, fiind chestionați anual timp de aproximativ 9 ani.
Prin comparație cu persoanele care au spus că nu au băut niciodată, un consum de alcool redus spre moderat a fost asociat cu rezultate semnificativ mai mari pentru status mental, amintire a cuvintelor și vocabularului, precum și rate mai mici de declin în fiecare din aceste domenii. Studiul nu a reușit însă să găsească beneficiul cognitiv pentru afro-americani, fiind luată în considerare posibilitatea ca grupurile entice să varieze în ceea ce privește vulnerabilitatea la efectele cognitive ale alcoolului, respective riscul mai mare de comorbidități precum diabet.
Cantitatea indicată în studiu a fost definită drept mai puțin de 8 băuturi pe săptămână în cazul femeilor și mai puțin de 15 în cazul bărbaților. În SUA o băutură alcoolică standard este definită drept 14 mg/ml de alcool, însă în Marea Britanie este vorba despre 8 g, respectiv 10 g în Australia.
Cercetătorul senior Kaarin Anstey, director al Centrului de Demență pentru Colaborare în Cercetare, neimplicat în studiu susține că “există o mulțime de dovezi observaționale care evidențiază că un consum moderat de alcool este asociat cu o funcție cognitivă mai bună și un risc mai mic de demență, prin comparație cu abstinența”.
Dr. Isaacson completează că în practica sa clinică analizează toate dovezile pe care le are la dispoziție și apoi individualizează recomandările pentru pacientul respectiv. Astfel, la femei aportul maxim de alcool este de 4-6 băuturi pe săptămână, iar la bărbați de 10-12 băuturi pe săptămână; deciziile trebuie însă personalizate în funcție de greutatea corpului, modificându-se și dacă persoana respectivă are un istoric de abuz de alcool sau substanțe interzise. Nu în ultimul rând, specialistul atrage atenția asupra importanței momentului de consum. Astfel, un pahar de vin consumat cu cina este mai potrivit decât două pahare înainte de culcare pe stomacul gol “alcoolul înainte de culcare are tendința să conducă la un somn de calitate mai redusă, ceea ce crește riscul de demență”. Deoarece alcoolul crește riscul de apariție pentru anumite forme de cancer, nu este recomandat pentru o persoană care nu consumă deja.