Pe numele său adevărat Ionuț Dumitru, unul dintre cei cinci membri ai fostei formații „Simplu”, a anunțat zilele trecute că va fi din nou tată. Are deja o fiică, în vârstă de 5 ani, iar familia sa se va mări în luna mai cu încă o fetiță. Potrivit „Wowbiz”, fericitul viitor tătic a precizat: „În luna mai, la sfârșitul lui mai (nr. voi fi tată). Tocmai ieri am fost la consult cu soția și ne-a zâmbit mereu. O să am două fetițe, îți dai seama ce fericit o să fiu. Noi ne-am dorit foarte mult să facem o fetiță, mai mult și-a dorit Dariana, fetița noastră, are 5 ani acum.”
A adăugat faptul că soția sa se simte bine și că amândoi se străduiesc să o determine pe Dariana să nu fie geloasă: „Acum o pregătim să nu fie geloasă, vedem când se va întâmpla. Mămica este foarte bine, este mult mai bine decât la Dariana.”
Sursă poză: facebook.com/Piticuoficial/photos/
Nu s-a ferit să spună că ar fi fericit dacă ar avea mai mult de doi copii. Pentru a dovedi cât de mult își dorește să-și mai mărească familia, a menționat că va avea atâția copii câți îi va dărui Dumnezeu. Conform „Wowbiz”, a declarat că: „Dacă Dumnezeu vrea să mai facem încă unul și încă unul, atunci mai facem.”
Sursă poză: facebook.com/Piticuoficial/photos/
Atunci a venit pe lume, în luna septembrie, Dariana. La scurt timp după ce i s-a născut fiica, într-un interviu pentru „Spynews”, a ținut să dezvăluie că era extrem de fericit și de emoționat: „Nu am crezut niciodată că faptul că am vorbit cu ea cât era în burtică are vreun efect. Emoțiile pe care le-am simțit când și-a deschis ochii aceia mari, albaștri, nu pot fi descrise în cuvinte. Nici nu am apucat să spun două cuvinte, că a şi deschis ochii şi mi-a zâmbit”. Tot atunci a anunțat că fiica sa a avut la naștere 3,5 kg și că o va chema Dariana Maria.
Într-un alt interviu, pentru aceeași revistă, a dat detalii și despre cum a fost prima sa experiență ca tată: „Sunt cel mai fericit tătic din lume! Pentru mine e uşor, pentru soţie e greu. Mă implic doar seara când ajung acasă. La 11 ajung acasă, iau fetiţa, o plimb puţin şi ne culcăm. Suntem fericiţi că doarme noaptea. Ziua e Kamikaze, noaptea doarme.Am momente când apuc şi băiţă eu şi soţia. În scutec învăţ şi eu acum. Non-stop mă trimite la cumpărături. Am fost golan toată viaţa, aşa îmi trebuie acum!”
Sursă poză: facebook.com/Piticuoficial/photos/
Piticu' s-a cununat religios cu mama Darianei în anul 2017, când fetița avea aproape 2 ani. Potrivit „Libertatea”, curând după nuntă, atât artistul, cât și soția sa, au relatat cât de emoționați au fost: „Începutul e mai greu, știți cum se spune. După aceea vin toate de la sine. A fost o zi cam grea până acum, dar Dumnezeu a fost cu noi. la început de zi a plouat foarte rău, am avut o ploaie torențială, dar după aceea, ușor-ușor, a ieșit soarele...La biserică au fost emoții. Amândoi am fost emoționați. El îmi spunea: „Ești bine, ești bine? Să nu plângi, da?”. de când am ajuns în fața bisericii am simțit așa, fiori...”
Sursă poză: facebook.com/Piticuoficial/photos/
Una dintre cele mai îndrăgite trupe românești s-a înființat în anul 2000, când s-au reunit două trupe de break-dance: „Extreme” (din București) și „Mesaj Nou” (Pitești). Din trupa „Simplu” au făcut parte, în afară de Piticu', Smiley, CRBL, Francezu și Omu Negru.
În anul 2011, formația s-a destrămat, dar a rămas vestită prin hit-uri precum: „Oare știi”, „Să zburăm spre cer”, „O secundă”, „Oficial îmi merge bine.”
Sursă poză: facebook.com/Piticuoficial/photos/
După ce trupa „Simplu” nu a mai existat, Piticu' a încercat să-și urmeze în continuare una dintre marile sale pasiuni: dansul. De aceea, s-a implicat inclusiv în pregătirea unor trupe de copii ce practică acest dans, având perioade în care s-a deplasat din București în diferite orașe în acest scop.
Mai demult, într-un interviu pentru „Click”, a povestit următoarele: „Eu cânt de când activa Simplu. Am făcut cursuri de canto timp de doi ani, cu Crina Mardare şi ceva pregătire cu Mădălina de la trupa RedBlonde. În rest, nu am putut să mă las de dans, aşa că de când Simplu a luat pauză, alerg între Bucureşti, Piteşti şi Câmpulung, unde țin cursuri de street-dance cu copii între 6 şi 16 ani.”
Sursă poză: facebook.com/Piticuoficial/photos/