Analía Selis s-a despărțit de violoncelistul Răzvan Suma, cu care are doi copii. Artista în vârstă de 43 de ani spune că nu există nicio cale de împăcare și că de mai bine de 1 an de zile cei doi nu mai formează un cuplu.
Analía s-a destăinuit pe rețelele de socializare, iar vestea separararii a venit că un șoc pentru fanii săi, mai ales că artista a ținut să precizeze că pentru ea și fostul soț nu există cale de împăcare.
”Anul trecut, pe 1 Decembrie m-am despărțit de fostul meu soț. La toți cei care de atunci până acum m-ați întrebat cum e familia sau mi-ați trimis mesaje frumoase despre familia pe care o aveam aș vrea să vă spun că nu am putut să vorbesc despre acest subiect. Ca să evit întrebări despre o “posibilă împăcare” aș vrea să va spun că în ceea ce mă privește nu există drumul înapoi. Acest an a fost un an intim, în care am avut nevoie de regăsire acasă alături de Noa și Tiago.
La toți cei care trec pe o despărțire aș vrea să va spun că timpul trece și cu siguranța viața merge înainte spre mult mai bine decât a fost. Viața este un dar extraordinar de minunat și merită trăită numai și NUMAI cu oameni și lucruri pe care merită să le ai lângă ține, restul trebuie lăsate în spate și cu ușa bine bine Încuiată.”, a scris Analía pe pagină ei de Facebook.
Artista a ținut să precizeze că nu are de gând să plece din România, țara care i-a fost casă timp de atâția ani.
”Simt nevoie să precisez că nu mi-am gândit sub nicio clipă să plec din România, nici înainte nici atunci când m-am despărțit și nici acum. România este o țara care mi-a dăruit și îmi daruiește în continuare foarte mult, așa că anul această, pe 1 Decembrie, o voi sărbători așa cum nu am putut anul trecut.”, a mai adăugat cântăreața.
Analía Selis și Răzvan Suma s-au cunoscut la Conservatorul din Boston, unde ea lua lecții de canto, iar el studia violoncelul. Bărbatul a mărturisit, la un moment dat, că s-a îndrăgostit de frumoasa argentiniană după ce a privit-o doar o secundă printr-o ușă care se închidea, deci a fost dragoste la prima vedere.
La început, Analía a avut rețineri în legătură cu mutarea în România, însă Răzvan a convins-o după ce a adus-o în țară în perioada sărbătorilor de iarnă. În 2004 cei doi au făcut o nuntă dublă, în Cluj-Napoca (orașul natal al violoncelistului) și în Tucuman (Argentina), orașul în care s-a născut Analía.
Analía şi Răzvan Suma sunt părinţii a doi copii – Noa şi Tiago, de 9 şi, respectiv, 8 ani, ei fiind și motivul pentru care artista a lipsit de pe scenă, alegând să se ocupe de creșterea lor.
În anul 2009, Analía anunța că este din nou însărcinată, însă a pierdut copilul chiar în ziua de Crăciun. ”A fost foarte greu. A două zi după ce am pierdut sarcina, începuseră să ne sune de la ziare. Au fost zece zile în care nici nu am răspuns la telefon. Iar când am rămas din nou însărcinată, mult timp ne-a fost greu să credem că va fi bine”, a declarat Analía la vremea respectivă, potrivit Click!.
Analía Selis a debutat în muzică în 2003, cu piesă ”Yo no soy de aqui”, apoi s-a remarcat la Festivalului Internațional Cerbul de Aur (România), în 2004, unde a reprezentat Argentina și a reușit să ocupe locul al treilea. În urma acestui lucru, ea a semnat un contract cu casă de discuri Media Pro Music, cu care a lansat două albume „Aqui hoy” şi „Aqui manana”.
După tragedia prin care a trecut în 2009, când a pierdut o sarcină, Analía a refuzat să mai apară la televizor și s-a refugiat în muncă.
A renunţat la muzica latino comercială, iar acum cântă tango, ca solistă a ansamblului ArgEnTango. Potrivit VIVA!, în anul 2015, a lansat proiectul „Tango Simfonic”, tango în aranjament pentru orchestră de cameră, pian și voce, călătorind de atunci și până în prezent în toată țara și cântând în colaborare cu cele mai importante filarmonici din România.