Vestita interpretă de muzică populară a precizat că, până în momentul în care Bucovina să ajungă să fie anexată de fosta Uniune Sovietică, familiei sale nu îi lipsea nimic. Odată cu acest eveniment, a ajuns să intre în rândul refugiaţilor din regiune: "Când m-am născut, tata era concentrat în armata română, iar mama, Veronica, se ocupa singură de gospodărie. Pe atunci, aveam o situaţie relativ bună, părinţii mei dispunând, pe lângă pământ, de vaci şi cai, de un magazin de mărunţişuri, în care se vindeau diverse produse, cum ar fi sarea sau chibriturile. Dar această situaţie n-a durat prea mult. Odată cu înaintarea frontului spre Bucovina, am plecat cu mama în coloana de refugiaţi. Nu împlinisem doi ani."
Tot despre momentul refugierii a venit cu următoarea menţiune: "Mama a îngropat bunurile cele mai de preț, m-a luat în brațe și a plecat pentru totdeauna de acasă! Am ajuns la o rudă din partea mamei, în balta de la Bivolărie din Vicovu de Sus (n.r. – județul Suceava). Aceasta ne-a primit cu brațele deschise..."
Sofia Vicoveanca şi-a deschis sufletul şi a explicat ce greutăţi a avut familia sa după refugiere şi ce soluţie a găsit mama ei pentru a se descurca mai bine: "...În lipsă de spațiu, am încropit în cămara casei o cămăruță, cu un pat și o sobă. Avea un gemuleț mic, prin care intra lumina soarelui. Acesta a fost "orizontul" în care am crescut. Eram atât de săraci, încât n-am nici măcar o fotografie cu mine și cu mama din acea perioadă...Prin sat, oamenii îi spuneau mamei "refugiata"sau "văduva". Toată lumea credea că tatăl meu murise în Rusia!...Am fost vândută, părinții mei au mai avut 2 băieți care au murit. O femeie a sfătuit-o pe mama să mă vândă. Primeam pachete… conserve, biscuiți, nu știam dacă tatăl mai trăiește. Îmi dădea mama pe zi un cubuleț de ciocolată. Îl luam și fugeam și mă ascundeam..."
A relatat cum a reuşit să-şi cunoască tatăl şi ce s-a întâmplat după revenirea acestuia acasă: "Pe tata l-am cunoscut când eram școlăriță. Într-o zi, am găsit un militar acasă, care mi-a spus: "Hai la tata!". Așa a fost prima întâlnire cu tatăl meu. Ajunsese, în prizonierat, la 40 de kilograme la 1,75 metri înălțime. S-a angajat la o fabrică de cherestea din zonă. După un timp, am primit o bucată de pământ de la un sătean care fugise în lume. Aici, ai mei au ridicat o casă.."
Anul trecut, cântăreaţa a împlinit 60 de ani de carieră şi a făcut următoarea mărturisire: "Am emoţii înaintea fiecărui concert, aşa am şi acum, tremur. Pentru că o să cânt. Lumea zice că tot ce urez eu se prinde, aşa că le urez tuturor sănătate! Noutăţi am mereu: pregătesc un album, am scris volumul de poezii "Din culisele sufletului", lucrez la un album de colinde, de obiceiuri de iarnă. Din muzică ascult tot ce se cântă cu suflet indiferent că e operă, muzică simfonică sau muzică uşoară."
De-a lungul timpului, a jucat în lung metraje precum: "Ciprian Porumbescu", "Dimitrie Cantemir", "Oraşul văzut de sus", "Urgia" sau "Baltagul". În acelaşi timp, a avut roluri şi în scurt metraje: "Omule, pomule", "De dor de frumos pe lume", "Lumini şi umbre" etc.
A explicat în ce constă repertoriul său şi cât de mult a ajutat-o graiul popular din acest punct de vedere: "Cântecele mele sunt culese de la bătrânii satului și de la mama. Nu mi-a făcut nimeni textele din creion, cum se spune, le-am auzit la bătrâni sau la mama și le-am preluat. Eventual, au fost competate cu câte ceva. M-a ajutat și faptul că stăpânesc și graiul vechi din partea locului."
Aceste pasiuni ale sale au fost dezvăluite fanilor prin intermediul unei reţele de socializare. A scris 3 volume de proză şi de poezie, versurile şi desenele sale putând fi cunoscute pe pagina ei de Facebook: "Volumele mele nu se găsesc în librării, ci doar acasă la mine şi le prezint când am spectacole de poezie şi cantec. Nu-mi permit o expoziţie cu desenele mele, aşa cum nu-mi permit nici ca volumele mele să ajungă într-o librărie. Cine vrea sa procure cărţile îmi poate scrie pe Facebook, pe pagina Sofia Vicoveanca Oficial."
Îndrăgita interpretă şi-a pierdut soţul în anul 2001. Acesta lucrase mai bine de 40 de ani la ziarul "Crai Nou" (înainte de 1989 ziarul se numea "Zori noi"). Despre el îşi aminteşte că a înţeles-o şi că a susţinut-o permanent în cariera artistică: "Soţul meu, ziaristul Victor Micu, mi-a fost mereu aproape, mi-a înţeles meseria, mi-a dirijat lectura, mi-a oferit întotdeauna un umăr pe care să-mi plâng sufletul. Chiar şi azi, peste ani, îi simt teribil lipsa...Soţul meu a fost un om deştept, un stâlp de susţinere care a fost necondiţionat lângă mine şi lângă cântecul meu..."
Sofia Vicoveanca şi Victor Micu au devenit părinţi în anul 1971. Despre băiatul ei, Vlad Bogdan, nu s-a ferit să menţioneze următoarele: "Fiecare mamă (vreau să cred că aşa este), simte după respirația pruncului, dacă îi este bine, dacă „adâncul ” nu-i este înnegurat. Dacă am realizat ceva în viață, este când Dumnezeu mi-a îmbogățit sufletul dăruindu-mi un pruncuț. Este un copil dăruit."
