După ce Vulpița și Viorel Stegaru au aflat că sunt infectați cu Covid-19, Mirela Vaida s-a izolat alături de familia ei.
Despre perioada petrecută în izolare, vedeta a afirmat că: „Mă simt foarte bine, după cum vedeți, încă nu am niciun simptom, sper să nici nu am! Într-adevăr, e puțin frustrantă ideea de a te simți sănătos, dar de a fi nevoit să stai în acasă. Până la urmă, o să văd partea bună a lucrurilor, iar aceasta este faptul că stau pe terasă, că mă uit la florile mele, de care până acum nici nu am avut timp să mă bucur, că văd gazonul udându-se, că stau alături de copiii mei și că în seara o să văd și eu apusul. O să văd partea bună, în sensul că mă bucur de clipele care, până acum, le petreceam la muncă și, astăzi, o să încep să mă bucur de timp liber”.
Mirela Vaida a fost recent la Festivalul TIFF din Cluj, iar după aceea s-a dus cu cei trei copii ai ei pe malul Șomeșului, la plajă.
După ce a postat pe o rețea de socializare imagini cu aceștia, a primit multe critici. Motivul a fost următorul: fiul ei cel mai mic nu purta slip.
Printre comentariile pe care Mirela Vaida le-a primit se numără:
„Eu am o problemă. De fapt, puteți ține cont de ea sau nu, e alegerea voastră. Dar mă tot intreb de ce niste oameni frumoși ca voi li-ar lasa copilul fără slip pe nisip, chiar dacă e toddler… Din punct de vedere igienic, din punct de vedere vizual, nu cred că e Ok, mai ales din partea unei persoane care are veleități de influencer….”
„Părerea mea e ca ori și cât de mic e copilu, nu se poate să nu aibă slip pe el! Nu se poate (…)! Mirela unde ți-e capul? Nu e igienic și plăcut vizual!”
Mirela Vaida nu a răspuns cu niciun comentariu la criticile primite.
În ziua în care a fost la plajă cu copiii pe malul Someșului, Mirela Vaida a fost însoțită și de mama ei.
Soțul Mirelei Vaida nu a fost cu ei, Mirela Vaida explicând mai demult că acesta este om de afaceri și preferă să fie discret, de aceea a ales să nu aibă conturi pe rețelele de socializare și nici nu dorește să apară în mediul online.
În februarie 2015, Mirela a născut-o pe Carla Maria. După naștere, vedeta a declarat că „A fost un travaliu uşor, dar care a durat opt ore. Carla Maria are 3,310 kg şi 51 de cm şi amândouă am primit nota 10! Totul a decurs minunat! Sunt foarte, foarte fericită!”.
Vedeta și-a anunțat fanii că a doua oară va fi mamă de băiat: „Voi fi mamă de băiat. Da, Carla va avea un frățior! Vă doresc tuturor să simțiți o asemenea fericire”.
Vladimir Alexandru a venit pe lume pe cale naturală și a primit tot nota 10 la naștere, la fel ca sora sa mai mare, Carla.
În luna aprilie a anului trecut, Mirela Vaida a născut tot un băiețel, ce a primit nota 10 la naștere.
Ea a mărturisit ce bucurie enormă a simțit când și-a luat în brațe și cel de-al treilea copil: „Sunt foarte fericită şi mă bucur că Tudor Ştefan este sănătos. E un copil foarte luminos, care s-a născut repede şi uşor. Suntem foarte bine amândoi şi mulţumim tuturor celor care au fost cu gândul alături de noi”..