Weekend-ul care tocmai a trecut a fost unul cu adevărat special pentru Lili Sandu și Silviu Țolu, care l-au botezat pe băiețelul lor, Thomas Jay. Copilul a fost creștinat duminică, pe 8 noiembrie, în cadrul unei ceremonii restrânse, adaptată condițiilor actuale.
Botezul a fost unul restrâns, iar la biserica au fost prezenți doar câțiva apropiați ai cuplului. Pregătirile au început încă de dimineață, iar Silviu și Lili au împărtășit totul cu urmăritorii lor de pe Instagram.
„08.11.2020. Ziua în care l-am botezat pe fiul nostru, Thomas Jay Cristian. Mulțumim părinților spirituali, Carmen și Andreas, pentru că ne-au fost aproape, fizic și sufletește, părinților noștri pentru iubirea necondiționată și sprijinul de-a lungul anilor, rudelor și prietenilor care s-au gândit la noi în acest moment minunat. Sperăm să ne revedem cât mai curând cu toții”, a scris Silviu Țolu pe Instagram.
Andreas Vythoulkas, medicul care l-a adus pe lume pe micuțul Thomas Jay, și soția lui, Carmen, sunt nașii copilului. Lili Sandu a povestit de mai multe ori cât de greu i-a fost, de-a lungul anilor, să rămână însărcinată și a menționat în repetate rânduri că îi va fi recunoscătoare toată viața medicului Andreas Vythoulkas, specialist în infertilitate, care a făcut posibil visul actriței - acela de a deveni mamă - când cei mai mulți doctori nu îi dădeau nicio șansă.
Pregătirile pentru botez au început încă de dimineață, iar Lili Sandu a împărtășit totul cu urmăritorii ei de pe Instagram. Actrița a îmbrăcat o rochie albă, care îi contura perfect silueta. Se pare că Lili Sandu a reușit să scape rapid de kilogramele acumulate în timpul sarcinii.
Lili Sandu a născut la începutul lunii august. Din păcate, la scurt timp după ce a venit pe lume, bebelușul a făcut o formă invazivă de icter. Au urmat opt zile de lampă, perfuzii și durere în suflet pentru proaspăta mămică, mai ales că această problemă a apărut pentru că există o incompatibilitate între sângele actriței și cel al copilului. Din fericire, acum, Thomas Jay este perfect sănătos.
Lili Sandu a mărturisit de mai multe ori cât de greu i-a fost să rămână însărcinată. Ea a povestit pe blogul pe personal faptul că medicii îi dădeau 1 din 100 șanse să conceapă un copil. Tocmai când se pregătea să facă o fertilizare în vitro, însă, actrița a rămas însărcinată.