Laura Cosoi și soțul ei au așteptat cu mare entuziasm venirea pe lume a micuței Vera. Actrița a mărturisit că i s-a rupt apa în data de 14 august, în jur de ora 22:30, dar că nu ar fi vrut să meargă imediat la spital, pentru că nu avea contracții.
”Pe 14 august, pe seară, în jur de 22.30, mi s-a rupt apa. N-aș fi vrut să merg imediat la spital, cu atât mai mult cu cât nu aveam nu știu ce contracții, dar la recomandarea medicului ne-am îndreptat către maternitate. Asta pentru că – dată fiind situația cu pandemia – trebuia să trec prin triaj, apoi să fac testul Covid și formele de internare. În plus despărțirea de Cosmin avea să fie lungă pentru că din păcate nu a putut să fie lângă mine, fizic, așa cum s-a întâmplat data trecută”, a explicat Laura Cosoi pe blogul ei personal.
Laura Cosoi a dezvăluit că a fost la un pas să nască prin cezariană, pentru că nu avea dilatație și nici contracțiile nu păreau să mai progreseze. Vedeta a explicat că, deși nu are nimic împotriva unei astfel de proceduri, și-ar fi dorit că și de această dată să poată să nască natural.
”La un moment dat contracțiile păreau că nu mai progresează și mi s-a spus că, dacă nu am dilatație și nu am contracții de naștere în 24 de ore de când s-a rupt apa, recomandarea ar fi de cezariană. N-aș vrea să fiu greșit înțeleasă: e minunat că există și varianta această să aduci un copil pe lume. Important e ca mama și copilul să fie sănătoși și nicio femeie nu e mai puțin mama dacă a ales o varianta sau altă de a naște. Dar cum am născut o dată natural, mi-am dorit foarte mult să pot repeta experiența, care pentru mine, a fost cea mai frumoasă și plină de însemnătate de până acum. La gândul acesta probabil s-au declanșat și ceva contracții mai în concordanță cu nașterea naturală și în jurul orei 15.30, aveam într-adevăr contracții ceva mai mari și dilatație de 5, 6. În jur de 17.30 – 18.00 în sfârșit au început contracții de naștere. Bucurie mareee!!!!”, a mărturisit Laura.
Actrița a mai dezvăluit că de această dată, travaliul a fost mai greu decât atunci când a născut-o pe fetița cea mare, Rita, dar că nașterea, în sine, a fost mai ușoară.
”Dacă este să fac o paralelă, travaliul a fost mai greu decât când s-a născut Rita, dar nașterea în sine mai ușoară. Vera a avut 3.360 g și 50 de cm, iar Rita 2.850 g și 49 de cm. Se spune că aproape o jumătate de kg în plus la naștere face diferența, dar mie nu mi s-a părut. E un moment atât de încărcat de energie bună, emoții, adrenalină, credință, rugăciune și binecuvântare încât te absoarbe.”, spune Laura Cosoi.
Laura a mărturisit că a avut o conexiune foarte bună cu fetița încă din prima clipă și că soțul ei le-a făcut o surpriză care a emoționat-o profund pe proaspăta mămică.
”Am avut o conexiune foarte bună cu Vera din prima clipă, am avut parte de magic hour, iar când mi-au pus-o la piept a văzut-o și tati. Chiar atunci, în primele ei clipe de viață, Cosmin ne-a făcut o surpriză și a pus „Ave Maria”, de bun venit pe lume, pentru fetița noastră cea iubită. Ce moment înălțător, câtă magie! Vera a fost foarte cuminte, s-a atașat la sân din prima clipă, din sala de naștere, a fost bună, blandă cu mine și înțelegătoare!”, a mărturist Laura Cosoi.
Suntem în plină pandemie de coronavirus, iar asta a însemnat că soțul actriței, Cosmin Curticăpean, nu a putut participa fizic la nașterea fetiței. Însă, datorită tehnologiei, acesta a putut fi alături de Laura pe toată durata nașterii, dar și după, în salon.
”În sala de naștere, alături de mine, pe lângă medic și moașă, a fost Cosmin, via FaceTime. În ciuda restricțiilor, l-am avut în permanență alături, live, și asta mi-a dat multă putere și credință că totul va fi bine. După naștere, am ajuns în salon, am așezat laptopul lângă mine și am stat cu Cosmin la povești, i-am tot arătat-o pe Vera, am ascultat muzică și după ce am savurat aceste clipe doar noi trei (Rita deja dormea)”, a explicat actrița.
Pentru că nu au fost permise vizitele în maternitate, Laura și Cosmin au arătat-o familiei pe micuța Vera tot prin intermediul tehnologiei.
”Cosmin a făcut o videoconferință și rând pe rând le-am dat tuturor vestea. Într-un ecran eram eu cu Vera, într-altul Cosmin, apoi rudele, nașii – strânși toți prin intermediul tehnologiei că să ne bucurăm împreună. Sâmbătă noaptea am dormit cu laptopul deschis și cu Cosmin în permanență conectat la noi. Auzea fiecare scâncet al Verei și parcă dorul și dorința de a fi împreună puteau fi mai ușor de dus.”, a dezvăluit Laura.
Actrița a explicat și care a fost motivul care a determinat-o să îi pune fetiței numele ”Vera”, dar și care este cel de-al doilea prenume al micuței.
”Numele “Vera” a venit natural, ne-am dorit un nume scurt, care să se potrivească cu Rita, un nume solar, în acord cu lumina și soarele verii. Iar al doilea ei nume este Maria, pe care-l aveam pregătit dinainte de a ști că se va naște în această zi de sărbătoare. De fapt, amandouă fetițele noastre au câte două nume: Ana Rita (ca pe mine, pentru că sunt Ana Laura) și Vera Maria!”, a explicat actrița.
Laura Cosoi e mărturisit că Vera a venit pe lume într-o zi specială pentru ea și soțul ei. Pe 15 august, pe lângă faptul că este zi de sărbătoare, cei doi au aniversat și cinci ani de la nuntă. Laura și Cosmin s-au căsătorit în 2015, în mijlocul naturii, la Târgu Mureș. Cei doi au ținut cont de toate tradițiile, iar nunta a fost una de poveste. Trei ani mai târziu, a venit pe lume Rita, prima fetiță a celor doi, sora cea mare a Verei.