Cei doi au făcut anunțul pe Instagram, alături de o poză cu doi botoșei și mesajul ”Eu și Jack suntem încântați pentru ce ne va aduce anul 2021...”. Bebelușul este nepotul Prințului Andrew, Ducele de York și al Sarei Ferguson, Ducesa de York. Este al nouălea strănepot al Reginei Elisabeta și al Prințului consort Philip.
Surse foto: instagram.com/princesseugenie
Prinţesa Eugenie a Marii Britanii a născut primul copil pe 9 februarie 2021! Ea a adus pe lume un băiețel, care a cântărit 3,6 kilograme la naştere. Potrivit anunțului postat de Familia Regală pe rețelele de socializare, proaspăta mămică și copilul se simt bine, iar Regina, ducele de Edinburgh, ducele de York, Sarah, ducesa de York, şi George Brooksbank abia așteaptă să îl vadă pentru prima oară pe cel mic. Prințesa Eugenie a postat la rândul său, pe Instagram, prima poză după naștere, în care ea și soțul ei, Jack Brooksbank, își țin de mână bebelușul.
Surse foto: instagram.com/princesseugenie
Tânăra mămică de 30 de ani, prințesa Eugenie, a decis să treacă peste formalitățile impuse de Casa Regală la prezentarea publică a fiului ei. Așa că a ales ca ședința foto să fie cât mai naturală și a renunțat la toată strălucirea specifică regalității. Mămicile din toată lumea au apreciat onestitatea și naturalețea ei și faptul că nu și-a ascuns burtica, cearcănele și rădăcinile nevopsite. Mai mult au apreciat că prințesa a ales o ținută lejeră pe care o mamă normală ar alege-o și că nu este coafată și machiată precum o vedetă de la Hollywood.
View this post on Instagram
View this post on Instagram
Sursă foto: instagram.com/princesseugenie
Cei doi proaspeți părinți au ales un nume foarte frumos pentru copil: August Philip Hawke Brooksbank. În postarea de pe Instagram mulțumesc celor care i-au susținut și le-au trimis mesaje de felicitări. ”Inimile noastre sunt pline de dragoste pentru acest omuleț mic, nu avem cuvinte să ne exprimăm. Suntem atât de încântați să împărtășim aceste fotografii cu voi.” Prințesa mulțumește și moașei ei minunate, dar și tuturor cadrelor medicale care au fost alături de ea și de bebeluș în maternitate.
Prințesa Eugenie a explicat printr-un story semnificația numelui. ”A fost botezat după străbunicul lui și după doi dintre stră-stră-stră-stră-bunicii lui”, scrie proaspăta mămică. August vine de la Albert, prințul consort al Reginei Victoria, al cărui nume complet era Franz August Karl Albert Emanuel. Iar Philip este numele ales în onoarea bunicului prințesei Eugenie, Prințul Philip, Ducele de Edinburgh, care are 99 de ani și este soțul Reginei Elisabeta.
Surse foto: instagram.com/princesseugenie
Eugenie și Jack Brooksbank s-au căsătorit în 2018, iar la nuntă au fost prezente staruri precum Liv Tyler, Demi Moore, Kate Moss şi Naomi Campbell. Rochia de mireasă a lui Eugenie a fost realizată la Londra de Peter Pilotto şi Christopher De Vos, iar designul a fost creat special pentru a dezvălui cicatricile lăsate de o operaţie pe care ea a suferit-o la vârsta de 12 ani, pentru a-i fi corectată scolioza.
Sursă foto: Getty Images
Acesta este primul nepot pentru prințul Andrew și ducesa de York, care mai au o fiică, prințesa Beatrice, care s-a căsătorit cu dezvoltatorul imobiliar Edoardo Mapelli Mozzi într-o ceremonie privată la Castelul Windsor în iulie.
Surse foto: instagram.com/princesseugenie