Nicole Cherry (22 de ani) urmează să devină mămică, veste care i-a luat prin surprindere pe fanii artistei, deși prin presă circulau de mai multe zile zvonuri cu privire la o posibilă sarcină. Nicole a făcut marele anunț pe Instagram, ea și iubitul ei, Florin Popa, urmând să devină părinți pentru prima oară!
Citește și: Meghan Markle a născut o fetiță! Iată ce nume deosebit i-au ales ea și prințul Harry
Nicole Cherry a anunțat că este însărcinată printr-o postare pe Intagram, dar și prin intermediul videoclipului piesei „Scrie-mi pe suflet”, care a ajuns deja pe locul 7 în trending pe YouTube.
„Lângă Florin am crescut și în brațele lui am devenit femeie. În ochii lui mi-am văzut tot viitorul și am simțit din prima clipă că e bărbatul care va da sens vieții mele. De câteva luni, trăiesc toate emoțiile si sentimentele la intensitate dublă, pentru că le împart cu o inimioară care bate în tandem cu inima mea. Pentru că din inimile noastre s-a mai născut încă una, am învățat ce e iubirea absolută. Te iubim pe tine cel mai mult. Semnat, mami și tati”, a scris Nicole pe Instagram.
De mai bine de 3 ani Nicole Cherry formează un cuplu cu Florin Popa. Cei doi locuiesc împreună din 2019, pe când aveau doar un an de relație. Lucrurile au decurs cât se poate de firesc între ei, iar artista recunoaște că sunt foarte rare momentele în care se ceartă.
„Ne-am acomodat foarte repede unul cu altul, nu pot să zic că au fost așa, conflicte, nu am avut și sper să ne ținem departe de ele. E foarte natural și se simte de parcă am fi de foarte mult timp împreună. Eu cred că da, că este sufletul meu pereche, dar îmi place să fiu rezervată când vine vorba de lucruri personale…îmi place să țin mai mult pentru mine”, a povestit Nicole Cherry în urmă cu doi ani, pentru VIVA!.
Nicole Cherry și Florin Popa se cunosc de foarte mulți ani, încă de când artista avea doar 16 ani. Nicole spune că niciodată nu s-a gândit că între ea și Florin se va înfiripa vreodată ceva, mai ales că între ei este o diferența de vârstă de 8 ani.
„Ne cunoșteam dinainte. Poate și asta a făcut să nu fie totul atât de surprinzător. Niciodată nu m-am gândit că el va fi prietenul meu. Îl cunoștea pe tata și, cumva, mă știa și pe mine. Noi parcă ne știm dintotdeauna și mereu vorbeam, doar că nu se concretiza. El e mai mare decât mine. M-a cunoscut la 16 ani, atunci era o diferență. El zice că mereu a avut ochi pentru mine și că i-a plăcut să mă urmărească. Eu eram foarte indiferentă, nu-mi plăcea. Bine, îmi și place să fiu inabordabilă, câteodată. Să văd efortul mai mare din partea lui”, mărturisea Nicole Cherry acum ceva timp.
Nicole mărturiseste că se înțelege extrem de bine cu părinții iubitului ei și că nu i-a fost deloc greu să se integreze în familie.
„Mă înţeleg foarte bine cu viitorii mei socri. Pe ai mei părinți, el îi cunoştea dinainte să fim noi împreună. Lui i-a fost uşor să se acomodeze. Nici mie nu mi-a fost greu, pentru că are nişte părinţi foarte cumsecade. Mă simt bine în compania lor”, a povestit artista într-un interviu pentru Click.
Nicole Cherry, pe numele său real Nicoleta Janina Ghinea, a devenit cunoscută în anul 2013 cu single-ul „Memories”, lansat la vârsta de 14 ani.
Nicole visase încă de mică la o carieră în muzică, dar părinții ei nu au luat niciodată acest aspect în serios, până la vârsta de 9 ani când și-au dat seama de talentul fetei. Tânăra recunoaște că ea a muncit foarte mult pentru a ajunge la performanțele ei în muzică, spunând într-un interviu: „Eu mai mult prin muncă mi-am format vocea, nu m-am născut cu ea așa. Două ore de studiu în fiecare zi, minim două ore!".
Piesa ei de debut, „Memories”, a atins sufletele multor români, bifând titlul de cea mai difuzată piesă la radio.
Citește și: Câți copii are Dana Budeanu! Vezi cum arată fetițele stilistei