2003 a fost anul în care carieră Rosannei Davison (36 de ani) a atinsese apogeul. A fost desemnată Miss Irlanda, apoi, în același an, a fost încoronată drept Miss World. Însă Rosanna era deja obișnuită cu lumina reflectoarelor și cu celebritatea, întrucât este fiica celebrului cântăreț Chris de Burgh.
Chiar dacă din punct de vedere profesional, supermodelul a fost mereu împlinit, pe plan personal lucrurile nu au stat la fel. Rosanna, care formează un cuplu cu Wesley Quirke de mai bine de 16 ani, și-a dorit enorm să își întemeieze o familie, dar mai ales să devină mamă.
Până să rămână însărcinată pentru prima oară, Rosanna Davison a pierdut 15 sarcini, în ciuda tuturor tratamentelor și procedurilor medicale. În urmă cu doi ani, ea a hotărât să apeleze la o mamă surogat pentru a-și putea îndeplini visul de a deveni, la rândul ei, mamă. Pe 21 noiembrie 2019 a venit pe lume Sophia, primul copil al Rosannei și al lui Wesley Quirke.
Chiar când se pregătea să apeleze încă o dată la o mamă surogat pentru al doilea copil, Rosanna a avut parte de surpriza vieții sale: a aflat că este însărcinată! La prima ecografie medicul a auzit o bătaie de inimă, iar la următoarea încă una. Rosanna era însărcinată cu gemeni!
În noiembrie 2020 a adus pe lume doi băieței perfect sănătoși, pe nume Hugo și Oscar.
„Gemenii noştri frumoşi şi sănătoşi, Hugo şi Oscar, au venit pe lume în această dimineață și ne-au umplut sufletul de bucurie și recunoștință. Acum, familia noastră este completă, toate visele noastre au devenit realitate”, a scris Rosanna pe Instagram, alături de prima poză cu cei doi copii.
Rosanna povestește pe Instagram că a aflat că este însărcinată după prima luna de carantină din cauza COVID-19. Ea le sfătuiește pe femeile care se află într-o situație similiara să nu dispere și să nu renunțe la visul de a deveni mame.
„Mi s-a spus că nu voi mai putea să duc o sarcină la capăt din cauza unor disfuncţionalităţi ale sistemului imunitar care nu şi-au găsit rezolvarea în ciuda numeroaselor tratamente. Faptul că am rămas însărcinată în mod natural şi cu gemeni este un noroc extraordinar şi un vis care ni s-a împlinit. Am descoperit că sunt însărcinată după prima lună de carantină din cauza COVID-19. În toată perioada cât am fost acasă am fost mult mai relaxată decât am fost în ultimii ani. M-am bucurat de linişte cu familia, în ciuda tuturor necazurilor care se întâmplau în lume. Poate că stresul unei vieţi agitate a făcut diferenţa. Uneori, se întâmplă şi miracole când vine vorba de sarcini şi acestea apar în modul cel mai neaşteptat şi mai magic. Toţi cei care îşi doresc un copil ar trebui să nu cedeze niciodată”, a dezvăluit Rossana în urmă cu ceva vreme.