Vestita cântăreaţă de muzică lăutărească a povestit prin ce a trecut în tinereţe, când i-a murit primul copil, o fetiţă. După ce a rămas însărcinată cu aceasta, a explicat că s-a simţit foarte rău după ce a gustat dintr-un gin, iar în acele momente se rugase să nu piardă sarcina, promiţând că se va pocăi dacă va reuşi să ducă sarcina până la capăt: "Eram însărcinată în trei luni. Am simţit că nu sunt prea bine şi că sunt pe cale să pierd sarcina."
Odată ce fiica ei s-a născut, a observat ce nu era în regulă cu aceasta, dar nu îi povestise soţului ei de promisiunea legată de pocăinţă: "Eu nu-i spusesem lui Onoriu de promisiunea pe care o făcusem când era să pierd sarcina. Oricine se uita la ea, o vedea ca pe oricare copil normal, dar de câte ori mă duceam eu să o iau în braţe se petrecea ceva inexplicabil. Cum apăream eu la pătuţul ei,fetiţa mea se schimba la faţă şi, din albă devenea pământie şi începea să devină agitată. Am înţeles că nu se manifesta aşa numai în prezenţa mea."
Fetiţa a decedat în ziua în care a fost botezată.
Dorindu-şi să aibă din nou copii, Gabi Luncă a menţionat că într-o zi s-a rugat la Dumnezeu să-i dăruiască un copil şi a promis iar că se va pocăi dacă această dorinţă i se va îndeplini: "Dacă exişti, dăruieşte-mi un copil. Si, ca să cred în semnul tău, pruncul să fie de parte bărbatească".
După 1 an după ce a rostit această rugăciune, a avut un băiat, Emanuel. De data aceasta, a hotărât să treacă la credinţa penticostală.
În anii ce au urmat, cântăreaţa a adus pe lume trei fete: Estera, Sara şi Rebecca.
În cadrul mai multor interviuri acordate, şi-a pus fanii la curent în legătură cu boala cu care lupta: cancerul la sân, fiind nevoită să treacă prin mai multe tratamente. Iată ce a declarat în legătură cu acest obstacol pe care l-a depăşit:"Chiar m-a lovit tare această ştire. Eu am plecat de sâmbătă în Germania, invitată la o nuntă, cu formaţii. Am intrat în 80 de ani şi sper că de sărbători unde mă orientez. Nu am nimic! După ce moare omul, degeaba îl face mare. Când Dumnezeu vindecă, omul nu mai are nicio putere. În trecut am fost bolnavă, acum sunt sănătoasă. Cred că Dumnezeu a fost mâna şi El m-a vindecat. Sigur că suntem oameni cu slăbiciuni, dar eu rămân pe credinţă."
Gabi Luncă a format un cuplu cu acordeonistul Ion Onoriu, alături de care a cântat de-a lungul carierei. Cei doi au trecut la credinţa penticostală, iar după 1990 au început să cânte la slujbele Bisericii Penticostale din Bucureşti.
Ion Onoriu a decedat în anul 1998.
La vârsta de 17 ani, Gabi Luncă a fost angajată la Orchestra "Flacăra Prahovei" din Ploieşti, iar între 1955 şi 1957 va colabora cu Radiodifuziunea Română. Primul ei album a fost înregistrat în cadrul casei de discuri Electrecord, cea mai cunoscută piesă din album fiind "Dă-mi drumul nevastă-n casă".
Din anul 1973 şi până la finalul carierei sale va cânta alături de formaţia în care se afla şi soţul ei, Ion Onoriu. Se va retrage din muzica lăutărească după 1990, dedicându-se mai ales cântecelor religioase penticostale.