swipe

Cea mai frumoasă familie regală din Europa NU este cea a Angliei

O familie străveche

Monarhia Daneză face parte dintre cele mai vechi monarhii din lume, existând de peste 1000 de ani. Despre actualul monarh, Regina Margrethe II, istoricii au afirmat că are ca străbuni pe unul dintre primii regi vikingi ai Danemarcei, fiind cea de-a doua femeie monarh a acestei ţări după Margrethe I (1376-1412).

Margarethe II este regină din anul 1972, iar fiul ei, Frederik (în vârstă de 52 de ani), este următorul în linia succesiunii la tron. Acesta, la rândul lui, va fi urmat de unul dintre fiii săi, Prinţul Christian.

În anul 2009, în Danemarca a avut loc un referendum în urma căruia s-a stabilit că, pe viitor, atât băieţii, cât şi fetele, vor avea aceleaşi drepturi în ceea ce priveşte succesiunea la tron. Condiţia este că va urca pe tron cel mai mare dintre copiii din familia regală.

Cea mai frumoasă familie regală din Europa NU este cea a Angliei

Un cuplu solid

Prinţul Frederik şi Mary Donaldson (de origine tasmaniană) s-au cunoscut pentru prima dată în anul 2000, când acesta ajunsese în Australia, alături de o parte din familia regală daneză, cu ocazia Jocurilor Olimpice desfăşurate la Sidney. Un an mai târziu, a început să călătorească tot mai des în Australia pentru a o întâlni pe cea care îi va deveni soţie.

În anul 2002, Mary s-a mutat în Danemarca, unde a lucrat pentru Microsoft Bussiness Solutions în calitate de consultant pentru proiecte în domeniul dezvoltării afacerilor şi în cadrul departamentului de marketing. Un an mai târziu, s-a logodit cu Prinţul Frederik. Ea a devenit Prinţesa Mary Elizabeth a Danemarcei după ce s-a căsătorit cu acesta în anul 2004, la Catedrala din Copenhaga.

Cea mai frumoasă familie regală din Europa NU este cea a Angliei

Prinţesa Mary şi Prinţul Frederik sunt părinţii a patru copii

Copiii lor au vârste cuprinse între 9 şi 14 ani, dintre care doi sunt gemeni, astfel: Prinţul Christian (are 14 ani), Prinţul Vincent şi Prinţesa Josephine (au fiecare 9 ani), Prinţesa Isabella (are 13 ani). Următorul în succesiunea la tron este Prinţul Christian.

La începutul acestui an, Prinţul Frederik, Prinţesa Mary şi cei patru copii ai lor locuiau în Elveţia, copiii învăţând în această ţară. În urma restricţiilor impuse de pandemie, au revenit însă în Danemarca la începutul lunii martie.

Cea mai frumoasă familie regală din Europa NU este cea a Angliei

Prinţesa Isabella şi Prinţesa Josephine

Prinţesa Isabella şi-a aniversat în luna aprilie cea de-a 13-a aniversare. Ea este prima fată născută în familia regală a Danemarcei după mulţi ani (în 1946 s-a născut Regina Anne-Marie a Greciei). Prinţesa este cea de-a treia în linia succesiunii la tron, după tatăl ei, Prinţul Frederik şi după fratele mai mare, Prinţul Christian.

Sora ei mai mică, Prinţesa Josephine, este pasionată de tenis, la fel ca fratele ei geamăn, Prinţul Vincent. Cei doi au fost surprinşi adesea antrenându-se, iar familia regală daneză este cunoscută pentru faptul că adoră acest sport, Prinţul Frederik şi Prinţesa Mary fiind văzuţi în tribune la competiţii importante precum Turneul de la Wimbledon sau Australian Open.

Cea mai frumoasă familie regală din Europa NU este cea a Angliei

Prinţul Christian şi Prinţul Vincent

Îl urmează în succesiunea la tron pe tatăl lui, iar în primăvara acestui an Prinţul Christian trebuia să aibă parte de ceremonia de confirmare, necesară pentru cel care va urma la un moment dat în succesiunea la tron. Din cauza pandemiei, aceasta a fost amânată pe timp nelimitat, dar când va avea loc se va organiza la Capela de la Palatul Fredensborg (unde au fost confirmaţi atât tatăl său, cât şi bunica sa, Regina Margrethe II).

Prinţul Vincent urmează şi el tradiţia familiei, aceea de a fi expus la culturi diferite încă de la o vârstă fragedă, aşa că studiază la şcoala din Elveţia (Lemania-Verbier International School) în care studiază şi Prinţul Christian şi surorile sale.

Cea mai frumoasă familie regală din Europa NU este cea a Angliei

Cei şase membri ai familiei regale daneze au petrecut vara la Palatul Gråsten

Prinţul Frederik, Prinţesa Mary şi cei patru copii au stat o perioadă la reşedinţa de vară a familiei regale, Palatul Gråsten. Aceştia şi-au obişnuit fanii să posteze adesea pe reţelele de socializare imagini cu ei, aşa că nu au făcut excepţie nici în această vară. Pe contul de Instagram al familiei regale daneze au fost postate mai multe fotografii cu toţi şase, îmbrăcaţi lejer şi demonstrând cât de relaxaţi sunt. Alături de fotografii, a fost scris şi următorul mesaj: "Mai multe amintiri minunate de vară din frumosul Gråsten. Cu dorinţa de a avea parte în continuare de o vară frumoasă- cu puţin mai mult soare".