swipe

Ce mari și frumoși au crescut copiii Andrei și lui Cătălin Măruță! Sunt deja mici vedete pe rețelele de socializare

Andra și Cătălin Măruță au devenit pentru prima dată părinți în anul 2011

David a venit pe lume la o clinică privată din București pe 16 martie 2011. A cântărit peste 3 kg și a primit nota zece la naștere. 

După ce a devenit tată, Cătălin Măruță a mărturisit cât era de fericit și de emoționat chiar pe platourile emisiunii „Happy Hour”. Potrivit „stirileprotv.ro”, a declarat că: „Este una dintre cele mai fericite zile din viața mea. Nu am crezut niciodată că pot exista asemenea sentimente, că pot simți o bucurie atât de mare. Când mi-am văzut pentru prima oară copilul și l-am luat în brațe, am simțit că mi se înmoaie picioarele. Este un sentiment de nedescris”.

Anul acesta, David a împlinit 12 ani. Cu ocazia aniversării sale, tatăl său i-a transmis un mesaj tot în cadrul emisiunii pe care o prezintă, așa cum se poate sesiza și din informațiile puse la dispoziție de „OK!”: „La mulți ani, David! Ai crescut mare de tot. Te iubesc mult de tot! Să fii sănătos, fericit și să faci în viață lucruri care te fac pe tine fericit și te împlinesc”.

Ce mari și frumoși au crescut copiii Andrei și lui Cătălin Măruță! Sunt deja mici vedete pe rețelele de socializare

Patru ani mai târziu, au devenit iar părinți

Și pentru nașterea Evei Andra l-a ales pe același medic pe care l-a avut alături când s-a născut David. Eva s-a născut prin cezariană, pe 23 iulie 2015. Pentru „Click”, fericita mamă nu s-a ferit să spună cât de emoționată a fost în ziua în care și-a adus fiica pe lume: „Când am ajuns la clinică, am simțit că m-au apucat nişte contracții, că pot să spun că, chiar dacă nu eram programată la cezariană, probabil că năşteam azi natural”.

Fiind invitată în platoul emisiunii „La Măruță”, i-a mulțumit soțului ei pentru că a ajutat-o să-și împlinească visul de a fi mamă de fată și de băiat. Conform sursei citate, Andra a spus:  „Îţi mulţumesc că mi-ai îndeplinit visul. Îmi doream băiat şi fetiţă. Eşti de nota 20. Bravo, măi băiete, ai făcut-o şi pe asta! Îi mulţumesc lui Dumnezeu că ne-a adus împreună”.

Ce mari și frumoși au crescut copiii Andrei și lui Cătălin Măruță! Sunt deja mici vedete pe rețelele de socializare

Eva Măruță este deja influencer

Va împlini 8 ani pe parcursul acestei luni, dar deja se poate spune că Eva este un influencer de succes. Din datele oferite de „Redactia.ro”, pentru un filmuleț postat pe YouTube în anul 2021, a obținut peste 2 milioane de vizualizări și a câștigat suma de aprox. 2000 de euro. 

În plus, micuța a fost premiată pentru canalul de YouTube pe care îl are, obținând ca premiu butonul pentru 100.000 de abonați. Potrivit sursei citate, Eva a ținut să-i mulțumească familiei sale pentru că o ajută să realizeze filmulețe de succes: „Vă mulțumesc tuturor pentru că îmi urmăriți vlogul! Acum suntem mai mult de 100.000 de prieteni! Mulțumesc, YouTube, și le mulțumesc lui David, mami și lui tati că mă ajută să fac filmulețe despre familia noastră!”

În același timp, fiica Andrei se bucură de multe aprecieri și pe TikTok. Din informațiile furnizate de sursa citată anterior și preluate de la „influencermarketinghub.com”, poate obține între 235-392 dolari pentru o postare pe platforma menționată. Eva are parte de peste 400.000 de urmăritori și de milioane de aprecieri.

În ciuda succesului fiicei lor, părinții ei au explicat de mai multe ori că sunt foarte grijulii în ceea ce privește educația financiară a copiilor, străduindu-se să-i învețe să cheltuiască banii în mod responsabil. Spre exemplu, într-un interviu acordat pentru aceeași sursă, Andra a insistat asupra următoarei idei: „Educația financiară este o temă foarte complicată și ne-am propus să o abordăm de când ei sunt foarte mici. Noi nu am crescut în familii în care totul era posibil și accesibil, am și muncit de la vârste fragede și am apreciat tot ce ne-au oferit părinții noștri. Asta se vede și acum, nu facem excese, nu cheltuim toți banii câștigați, nu ne îndatorăm ca să ne satisfacem orice dorință. Ne dorim ca și ei să crească știind diferența dintre dorință și nevoie...”

De ce le-a făcut Andra conturi de Instagram copiilor ei: „Noi suntem oricum foarte expuși”

Ce mari și frumoși au crescut copiii Andrei și lui Cătălin Măruță! Sunt deja mici vedete pe rețelele de socializare

Fetița a moștenit talentul mamei sale

Pe de o parte, Evei îi face mare plăcere să cânte, de aceea mama ei a luat-o pe scenă în diferite concerte. De exemplu, în decembrie 2022, Andra și Eva au cântat împreună în cadrul concertului susținut la „Opera Națională”. Cele două au interpretat o melodie de Crăciun în limba engleză.

Pe de altă parte, fetița știe să cânte la pian. La vârsta de 4 ani, Eva a finalizat un curs de pian și a primit și o diplomă. Mândră de fiica ei, Andra a ținut să dea această veste și fanilor, într-o postare de pe o rețea de socializare. Iată ce a povestit atunci, potrivit „OK!”: „Fiecare etapă e importantă, fiecare reuşită merită sărbătorită. Eva a terminat un curs de pian. E clar, ne place muzica!”

Ce mari și frumoși au crescut copiii Andrei și lui Cătălin Măruță! Sunt deja mici vedete pe rețelele de socializare

David are și el talent muzical

Ca să le arate fanilor că fiul ei știe să cânte la chitară, Andra a ales să interpreteze, acompaniată de acesta, melodia „Stand by me”. Pe lângă videoclipul pe care l-a postat atunci pe Facebook, cântăreața a scris și următorul mesaj: „Aceasta este noua mea melodie preferată. De ce? Pentru că David îmi face cea mai mare bucurie: mă acompaniază la chitară! Cine ar veni la concert să ne vadă împreună?” Videoclipul a atras rapid atenția, astfel că, în mai puțin de 1 oră de la postare, adunase peste 20.000 de vizualizări. 

 

Ce mari și frumoși au crescut copiii Andrei și lui Cătălin Măruță! Sunt deja mici vedete pe rețelele de socializare

Este pasionat și de radio

David Măruță a fost implicat într-o emisiune de radio datorită unui proiect lansat de postul „Itsy Bitsy”. Proiectul s-a derulat cu sprijinul ONG-ului ADFABER (activitatea acestui ONG vizează schimbările din societate cu ajutorul tehnologiei). 

Emisiunea la care a apărut pentru prima dată David se numește „Eroii Internetului”. Alături de Carina Dănețiu, fiul Andrei și lui Cătălin Măruță abordează subiecte variate, legate de universul virtual și de influența acestuia asupra copiilor. David a avut și câteva podcast-uri. 

Ce mari și frumoși au crescut copiii Andrei și lui Cătălin Măruță! Sunt deja mici vedete pe rețelele de socializare

Eva Măruță a împlinit 8 anișori!

Bucurie mare în familia Andrei și lui Cătălin Măruță! Eva a împlinit 8 ani și cei doi părinți nu-și mai încap în piele de fericire și mândrie. Mezina familiei crește pe zi ce trece tot mai mult, devine o adevărată domnișoară, dar tot se ține de șotii, așa cum ne arată prin intermediul aparițiilor pe rețelelor de socializare. 

Aniversarea Evei a avut loc în vacanța de familie, unde fratele ei David și părinții au sărbătorit-o așa cum se cuvine. Așa cum era de așteptat, Cătălin Măruță a marcat momentul și în mediul online, unde a postat o serie de imagini de familie adorabile și un mesaj cu totul și cu totul înduioșător! 

"La multi ani minunati iubirea noastra! Astazi este o zi speciala pentru tine, deoarece implinesti 8 ani, de cand ai venit pe lume. Fiecare zi petrecuta cu tine este o aventura minunata, iar privirea ta plina de curiozitate si zambetul tau dulce au adus mereu lumina in jurul nostru. Te iubim Eva ! ❤️", a scris fericitul tătic. 

 
 
 
 
 
View this post on Instagram
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

A post shared by Catalin Maruta (@catalin_maruta)