În urma sarcinilor, dar şi a alternanţei dintre îngrăşări şi slăbiri, Gabriela Cristea a explicat cum s-a ales cu vergeturi: "Sunt momente când străluceşti, momente când frumuseţea fizică trece pe locul doi, pentru ca alte împliniri să-şi facă loc în viaţa ta, dar şi momente când trebuie să te refaci fizic. Eu le-am parcurs cu bucurie pe toate, iar acum încerc să mă refac fizic după cele două naşteri şi un surplus de kg care au lăsat semne vizibile pe corpul meu: vergeturile...E clar că după ce te îngrași, slăbești, iar te îngrași, iar slăbești, după ce ai parte de două sarcini în care te îngrași destul de mult, rămâi cu ceva vergeturi...".
A precizat şi ce utilizează pentru a elimina vergeturile: diverse creme speciale. În timpul celor două sarcini, a precizat că s-a folosit de ulei de cocos sau de argan.
Mamă a doi copii, a relatat că a avut obezitate de gradul I şi că a scăpat de 25 de kilograme: "Am avut undeva pe la 86 de kilograme și aveam obezitate de gradul 1. Când ai 150 de kilograme sau mai mult, ajungi la un grad mai mare de obezitate și cred că asta ar trebui, de fapt, spus. Obezitatea nu înseamnă peste 100 de kilograme. Sunt mulți oameni care ar trebui să-și ia măsurile de precauţie. Eu vorbesc acum din perspectiva femeii."
Vara aceasta, Gabriela Cristea a postat o fotografie din care se observă că poartă un costum de baie întreg, negru. Fanii au putut vedea cât de mult a slăbit aceasta, iar după ce au văzut poza au felicitat-o pentru că a reuşit să slăbească.
Alături de fotografie, a scris şi următorul mesaj: "Mai am un drum lung de parcurs până la formă fizică pe care mi-o doresc, dar…cu pași mici, în fiecare zi, am să-mi ating scopul."
Primul sfat pe care l-a dat, din acest punct de vedere, a fost că este necesară o vizită la nutriţionist, aşa cum a făcut şi ea. A spus după aceea ce dietă urmează: "Varianta pe care toată lumea ar trebui să o ia în calcul și care mie mi se pare cea mai OK e să meargă la nutriționist. Nu la pomul lăudat, pentru că de multe ori lași o grămadă de bani și ești dezamăgit. Poate nu nimerești din prima la nutriționistul potrivit. La mine s-a întâmplat să fie, mi-a plăcut stilul.
Eu mănânc cinci mese pe zi. Mănânc trei mese principale, am ore fixe de masă și două gustări. Am slăbit ca 1,5 kg pe săptămână. Acum, în ultima perioadă, am slăbit cam 4 kilograme în 3 săptămâni."
Gabriela Cristea şi Tavi Clonda au devenit pentru prima dată părinţi în toamna anului 2017, când s-a născut fiica lor cea mare, Bella Victoria Margot.
În martie 2019, s-a născut cea de-a două fiică a cuplului format din Gabriela Cristea şi Tavi Clonda, Thea- Iris Selena. După naşterea acesteia, Tavi Clonda a ţinut să transmită următorul mesaj: "Astăzi a venit primăvara în vieţile noastre! Mulţumesc iubitei mele soţii, eşti eroina mea."