Prin intermediul unei rețele de socializare, a anunțat că pe 15 august a devenit mamă pentru a doua oară, precizând și care este numele fiicei ei: „Pe 15 August, în zi Sfântă, a venit pe lume, pe cale naturală, minunea noastră, Vera. Suntem binecuvântați de Dumnezeu și iubiți...!”
Vedeta a postat pe Instagram, alături de prima poză cu ea și cu fiica ei, Vera, o imagine cu preparatul pe care și l-a dorit când a revenit acasă după ce a născut: o supă cu găluște. O astfel de supă este excelentă pentru mămicile care doar ce au născut și care alăptează. Este ușor de preparat, are toate vitaminele și mineralele de care are nevoia proaspăta mămică și datorită proteinelor din zeama de pui stimulează lactația.
Laura Cosoi a devenit apreciată și pentru faptul că în ultimii ani a scris mai multe cărți de bucate („Papă Tot- Rețete pentru o copilărie firească”, „Forma Gustului”, „Rămâi la masă?”), cu care a participat inclusiv la concursuri și la târguri de carte internaționale.
Primul copil al Laurei Cosoi și al soțului ei, Cosmin Curticăpean, s-a născut în iunie 2018.
În urmă cu aproximativ 2 săptămâni, a postat pe blog-ul ei, lauracosoi.ro, un mesaj referitor la faptul că a învățat foarte multe lucruri de când este mamă și că și-a dorit să-i ofere fiicei sale, Rita, o soră sau un frate: „Rita bună m-a făcut mamă, m-a încurajat și mi-a dat cele mai frumoase și profunde lecții de viață. În momentul în care am devenit mamă pentru prima oară, am știut că, pentru ea, cel mai frumos dar și dovadă de iubire ar fi să îi ofer o surioară sau un frățior”.
Prin intermediul blog-ului ei, Laura Cosoi a explicat cum a amenajat camera fiicelor sale, astfel încât aceasta să fie potrivită pentru ele și când vor mai crește: „Mi-am dorit un loc vesel, dar nu neapărat copilăresc, ci unul care să reflecte lucrurile care îi plac, vacantele în care se simte atât de bine, apropierea de natură, esențială pentru noi. Și până la urma, am găsit ideea, care odată pusă în practică, reflectă exact modul cum am gândit.
Am vrut o cameră care să inspire ideea de libertate, călătorie și natură, un spațiu luminos, cald și feminin, unde există lucruri care te duc cu gândul la departe, dar și la foarte aproape, în zonele cele mai intime și duioase ale ființei noastre. Mai concret, vreau să spun că, dacă patul-baldachin amintește de vacanța de anul trecut în Bali – una dintre cele mai frumoase din viața mea – într-un colț al camerei se afla o căsuță tradițională românească, din lemn natural, care cromatic se încadrează perfect în peisaj și care ne amintește de locuri dragi de la noi din țară. Iar lângă ușă se afla un mic scăunel de copii, care a străbătut generații până să ajungă în camera fetelor mele...”
În primăvara din acest an, optând pentru postarea unei fotografii cu ea, cu Rita, cu soțul ei, Cosmin Curticăpean, Laura Cosoi a anunțat că va fi din nou mamă. Din imagine se vede și o ecografie. Iată ce a spus: „Bucurie nemărginită în familia noastră! Rita va avea o surioară, exact așa cum am visat! Sufletele ne sunt pline de dragoste și nerăbdare, de emoție și împlinire că am primit așa o mare binecuvântare de la Dumnezeu. Cel mai frumos dar pentru mine este să îmi pot strânge copilul în brațe și când mai simt și mișcările surioarei în burtică sunt de-a dreptul copleșită! Cu lacrimi de fericire în ochi, acum, pot doar să mulțumesc”
În cadrul mai multor interviuri, Laura Cosoi a menționat că îl cunoștea pe actualul ei soț, Cosmin Curticăpean, încă din copilărie. Acesta este om de afaceri, iar la începutul relației sale cu Laura a ținut să precizeze că își dorește o viață cât mai discretă: „Îmi doresc foarte mult să nu devin persoană publică. Nu sunt nici măcar fotbalist. Pentru mine, importante sunt alte lucruri. Apreciez foarte mult liniştea.”