swipe

Cât de mult a crescut fiica Ioanei Ginghină! Cum se înțelege vedeta cu adolescenta

Ioana Ginghină a format un cuplu alături de Alexandru Papadopol

Cei doi actori au divorțat în anul 2019. Despre cum au decurs lucrurile în acea perioadă, Ioana Ginghină a făcut dezvăluiri în cadrul emisiunii Cristinei Șișcanu, „După faptă și răsplată”. Potrivit informațiilor puse la dispoziție de „libertateapentrufemei.ro”, Ioana a povestit că:

„Mă întreba de anumite decizii pe care să le facă în viața lui personală, legate de femeile din viața lui. I-am zis, „dacă tu ai plecat din căsnicie să te distrezi, atunci distrează-te”. Atunci totul durea foarte tare...

El, fiind o persoană introvertită, mi-a fost foarte greu să îmi dau seama că e nefericit. Alexandru avea perioade în care se pregătea pentru un anumit rol, în film sau teatru. Și nu că nu vorbeam, dar stătea în mansardă, învăța textul, în perioada aceea scria pentru doctorat, adică dacă avea nevoie de spațiu, de liniște... Și, din experiența relației de 12 ani, știam că la un moment dat o să vină, o să zică „gata, s-a terminat”.

Ioana Ginghină, sfâșiată de vorbele fetiței sale: „Mamă, eu, dacă eram în locul tău, divorțam”


 

Cât de mult a crescut fiica Ioanei Ginghină! Cum se înțelege vedeta cu adolescenta

Fiica lor va împlini curând 15 ani

Vara aceasta, Ioana Ginghină a postat pe contul ei de Instagram o fotografie cu fiica ei, care se pregătea de banchetul de la finalul clasei a VIII-a. Actrița și-a însoțit fotografia de acest mesaj: „S-a mai încheiat un capitol din viața noastră. Le așteptăm pe următoarele !”

actrita Ioana Ginghina alaturi de fiica ei Ruxandra, imbracata intr-o rochie neagra de petrecere

De asemenea, într-un interviu pentru „Playtech Știri”, a mărturisit că este mulțumită de rezultatele pe care le-a obținut Ruxandra la Evaluarea Națională. În plus, a menționat și câteva nume de licee la care fata ei ar vrea să reușească să intre: „...acum au venit rezultatele, notele ca să zic așa și acum urmează toată nebunia cu înscrieri, cu licee, pe primul loc, pe al doilea loc. Vedem ce decizii luăm în funcție și de liceu. Normal că punem pe primele locuri Tonitza, Goethe și ce își dorește ea, dar după aceea trebuie să ne uităm și la liceele astea care sunt mai aproape de casă, adică nu putem să o punem la un liceu în Pantelimon...”

Cât de mult a crescut fiica Ioanei Ginghină! Cum se înțelege vedeta cu adolescenta

Ioana a dezvăluit cum se înțelege cu fiica ei

Vedeta se folosește adesea de contul de Instagram pentru a aduce în discuție schimbările din viața ei de când Ruxandra a devenit adolescentă. Spre exemplu, la un moment dat, a adus în prim-plan provocările din viața de mamă și a venit cu câteva sfaturi pentru părinți:

„Fiind mamă de adolescentă de 14 ani, am învățat că creșterea ei nu este neapărat ușoară.

Ești pus în niște situații în care ai nevoie de răbdare, luciditate și mult curaj. Dar nu este imposibil să ai o comunicare coerentă și chiar o relație apropiată cu adolescenta ta dacă ții cont de niște lucruri.

În primul rând, nu renunț niciodată la ea, chiar dacă mă respinge și îmi spune că nu are nevoie de mine.

Adolescenții îi alungă uneori pe părinți. Indiferent cum se comportă adolescenta ta cu tine, nu o ignora și nu o abandona, chiar trebuie să știe că ești acolo pentru ea. Ele vor să îți arate ca sunt mari și se descurcă singure, dar au nevoie de mama, au nevoie și de tata, au nevoie de sprijinul nostru”.

În același timp, într-un interviu pentru „viva.ro”, Ioana nu s-a ferit să vorbească și despre momentele tensionate care izbucnesc uneori între ea și Ruxandra: „Se enervează, trântește, eu dau din umeri. Asta este. Deja sunt imună la toate lucrurile acestea și e foarte bine că nu se nasc conflicte. Adică noi nu ajungem să ne certăm. „Nu stau să discut acum cu tine. Du-te, liniștește-te. Vorbim”. După aceea, tot ea vine. Eu am o vorbă tot timpul:„Tu ai nevoie de mine, deocamdată. Eu zic să-ți vezi interesul, măi fată”. (râde). Pentru că ea știe...”

Cât de mult a crescut fiica Ioanei Ginghină! Cum se înțelege vedeta cu adolescenta

A povestit cum câștigă bani fiica ei adolescentă

Pentru a-și obișnui fiica să cheltuiască în mod responsabil și pentru a-i da posibilitatea să aibă bani de buzunar pe lângă pensia alimentară primită de la tatăl ei, a venit cu următoarea soluție: să o plătească pe Ruxandra ori de câte ori aceasta acceptă să facă poze alături de ea pentru diverse campanii și reclame din mediul online. 

Într-un interviu acordat în exclusivitate pentru „Impact”, Ioana a declarat că: „Ruxi are foarte mulți bani, pentru că eu de câte ori am un job în care este implicată și ea pe Instagram sau pe Facebook , îi dau parte din bani. Nu de alta, dar nu mai face poze cu mine altfel. Când era mică, mergea: „Hai, faci cu mama o poză? „Da”. Sau „Te filmează mama?” Acum este: „Faci cu mine o poză? „Nu..”

În același timp, actrița nu a ezitat să spună, pentru sursa citată, că, în momentele în care are nevoie de bani cash, apelează tot la fiica ei: „Ce pot să spun e că singurul om la care vei găsi întotdeauna cash în casă e Ruxi. Adică, dacă eu am nevoie de un cash repede, ma duc la ea, are o pușculiță unde îi lasă și de acolo mai iau. Bine, îi pun la loc copilului, dar stă cel mai bine pe partea cu cash-ul”.

Cât de mult a crescut fiica Ioanei Ginghină! Cum se înțelege vedeta cu adolescenta

Este mândră de fata ei

După un botez la care a participat alături de Ruxandra, Ioana nu s-a abținut și a făcut o declarație emoționantă legată de faptul că este mândră de copilul ei. 

Potrivit informațiilor puse la dispoziție de „Fanatik”, a menționat că: 

„De curând am trăit emoții deosebite în calitate de nașă de botez. Această ocazie a fost însă și mai specială, pentru că alături de mine, în rolul de naș, a fost Cristi, bărbatul pe care îl voi numi în curând „soțul meu”, și Ruxandra, fiica mea. Împreună, am botezat un nou suflet, făcând promisiunea de a-l ghida și proteja pe parcursul vieții lui. Privind-o pe Ruxandra asumându-și acest rol cu atâta dragoste și maturitate, inima mi s-a umplut de o fericire nemărginită...”

Cât de mult a crescut fiica Ioanei Ginghină! Cum se înțelege vedeta cu adolescenta

Formează un cuplu alături de Cristi Pitulice și a vorbit despre relația dintre acesta și fiica ei

În mai multe interviuri pe care le-a acordat de-a lungul timpului, cunoscuta actriță a povestit că l-a întâlnit pe cel care urmează să-i devină soț toamna aceasta în anul 2019. Cristi Pitulice este originar din Alexandria și este consultant în turism. 

Într-o intervenție pentru „viva.ro”, Ioana nu s-a abținut să nu spună cât este de fericită întrucât Ruxandra și Cristi se înțeleg foarte bine și petrec timp împreună: „Aici este ceva ce nu credeam că există. Nu credeam că voi găsi un bărbat care să-mi îngrijească atât de frumos copilul. Activitățile lor sunt temele la fizică, matematică, discuții pe teme istorice, geografie, însă ce facem în fiecare weekend și nu am făcut până acum este că ne jucăm...”